Doar un egal pentru CSM Reșița cu Șoimii din Lipova

449

Echipa de fotbal din Liga a III-a, CSM Școlar Reșița a terminat la egalitate, 2-2, jocul disputat, marți,8 mai pe teren propriu în fața celor de la Șoimii Lipova. A fost un joc dominat de reșițeni, dar din păcate aceștia nu au reușit să-și adjudece cele trei puncte. Golurile au fost marcate de : Ene în minutul 12 și Puțanu min. 71, respectiv Vasinc în minutul 19 și Poiană în minutul 68.

Daniel Oprița și-a exprimat regretul pentru rezultat, la conferința de presă de după joc:

”Dureros e când pierzi oricum. Nu e ca o înfrângere,e un egal, punctul acela te mai ține. Nu pot spune eu acum că sunt mulțumit cu punctul acesta, dar e clar că nu e în regulă. Ne-am fi dorit să câștigăm. Ce s-a întâmplat în a doua repriză, pot spune că am avut ghinion. Ei rar au trecut de centrul terenului. Am avut multe situații să marcăm, chiar ocazii clare. Am încercat să revenim de la 1 – 2 , a fost bine că am egalat destul de repede, dar n-a mai intrat și al treilea gol. Nu ne putem ascunde după arbitraj, a făcut greșeli de ambele părți. Rămânem să jucăm cele trei meciuri, vedem ce putem scoate”, a spus Oprița.

Rezultate:

Marţi, 08 Mai
Jucat AFC Hermannstadt 2 – ACSO Filiaşi 1-1
Jucat Gloria Lunca Teuz Cermei – Naţional Sebiş 1-2
Jucat CSM Lugoj – Internaţional Băleşti 2-0
Jucat Centrul Naţional de Pregătire Timişoara – CNS Cetate Deva 2-1
Jucat Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – ACS Şirineasa 0-5
Jucat CSM Şcolar Reşita – Şoimii Lipova 2-2
Jucat ACS Ghiroda – CS U Craiova 2 2-4
Millenium Giarmata stă.

 

Clasament:

1. ACS Şirineasa 63
2. Naţional Sebiş 53
3. CSM Lugoj 53
4. CSM Şcolar Reşiţa 52
5. CS U Craiova 2 45
6. ACSO Filiaşi 34
7. Şoimii Lipova 34
8. ACS Ghiroda 32
9. CNS Cetate Deva 31
10. AFC Hermannstadt 2 30
11. Gloria Lunca Teuz Cermei 29
12. Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 29
13. Millenium Giarmata 26
14. Internaţional Băleşti 15
15. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic -14

 

În următoarea etapă, formația din Valea Domanului va juca în deplasare la CS Universitatea Craiova 2, sâmbătă, 12 mai, de la ora 18.00.

——————————————-

Echipa de fotbal din Liga a III-a, CSM Reșița revine azi în fața propriilor suporteri. După o victorie la Giarmata, elevii lui Daniel Oprița trebuie să obțină și astăzi cele trei puncte puse în joc.

Reșițenii sunt așteptați la stadion!

CSM Reșița primește vizita formației Șoimii Lipova, în runda a 27-a a campionatului. Înainte de această partidă, Daniel Oprița ne-a declarat:

”Este intermediară azi cu Șoimii Lipova, un meci foarte greu, ca și celelalte pentru că toate echipele joacă cu ambiție, atunci când joacă contra noastră. Sunt foarte bine motivați. Toate echipele joacă cu noi ca și cum ar avea o finală. La Lipova sunt și jucători care în tur au evoluat la noi și probabil vor să demonstreze că eu am greșit când am renunțat la ei. Mă aștept la lucrul acesta de la ei, este normal să aibă o astfel de atitudine. Dacă noi vom avea atitudine, vom da totul pe teren nu cred că vom avea vreo problemă. Lipova are o echipă bună și a reușit să câștige și la Lugoj. Ne așteptăm la o partidă foarte grea. Venim după o victorie la Giarmata și sperăm să fie bine în jocul de azi.”

Meciul dintre CSM Reșița și Șoimii Lipova are loc în această după-amiază de la ora 18.00.

Etapa a 27-a:

Marţi, 08 Mai
AFC Hermannstadt 2 – ACSO Filiaşi 18:00
Gloria Lunca Teuz Cermei – Naţional Sebiş 18:00
CSM Lugoj – Internaţional Băleşti 18:00
Centrul Naţional de Pregătire Timişoara – CNS Cetate Deva 18:00
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – ACS Şirineasa 18:00
CSM Şcolar Reşita – Şoimii Lipova 18:00
ACS Ghiroda – CS U Craiova 2 18:00
Millenium Giarmata stă.

 

Clasament:

1. ACS Şirineasa   60
2. CSM Şcolar Reşiţa   51
3. Naţional Sebiş   50
4. CSM Lugoj   50
5. CS U Craiova 2 42
6. ACSO Filiaşi 33
7. Şoimii Lipova 33
8. ACS Ghiroda 32
9. CNS Cetate Deva 31
10. Gloria Lunca Teuz Cermei 29
11. AFC Hermannstadt 2 29
12. Millenium Giarmata 26
13. Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 26
14. Internaţional Băleşti 15
15. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic -14

 

Cristina Corocan