[FOTO-AUDIO] CSM Școlar Reșița a cucerit Cetatea Devei!

591

Meci mare făcut de echipa de fotbal de Liga a III-a de fotbal, CSM Reșița în deplasarea de la CNS Cetate Deva. Elevii lui Daniel Oprița au evoluat foarte bine în meciul de miercuri, 25 aprilie și s-au impus cu 2-0, la pauză scorul fiind de 0-1. Golurile rosso-nerilor au fost marcate de : Liuba din penalty în minutul 37 și Staicu în minutul 74.

La finalul partidei antrenorul reșițenilor, Daniel Oprița a vorbit despre jocul cu Deva:

”Un meci dificil. Noi cu toate echipele avem meciuri grele pentru că au multă motivație.Sunt foarte motivate, cum au fost și cei de la Deva astăzi. Băieții merită felicitări pentru atitudinea de care au dat dovadă. Au luptat pentru orice minge și am reușit să câștigăm pe un teren unde se câștigă destul de greu. S-a câștigat cu sacrificiu, am luat și cartonaș roșu.”

Pentru CSM Reșița au evoluat: Zimmermann, Szijj, Bactar, Podină, Liuba,  Costin, Breșneni, Bărbulescu, Negoescu, Ene și Staicu.

Despre prestația reșițenilor a vorbit și Nicolae Belcea, şeful administrativ al CSM Reşiţa:

”Un joc foarte bun făcut de echipa noastră. Am dominat tot meciul. A avut și echipa gazdă câteva ocazii, dar rezolvate de către portarul nostru. Plus că sunt trei puncte pentru noi. Partea negativă a meciului este cartonașul roșu luat de Vali Bărbulescu, care va lipsi din cel mai important joc al sezonului cu ACS Șirineasa. Toate gândurile noastre se îndreaptă către meciul de sâmbătă.”

Toate gândurile fotbaliștilor din Valea Domanului se îndreaptă acum spre partida de sâmbătă, 28 aprilie, cu ACS Șirineasa, meciul direct cu principala contracandidată la promovare. Partida va avea loc de la ora 17.00!

Rezultate complete etapa a 24-a:

Marţi, 24 Aprilie
Jucat ACS Şirineasa – ACS Ghiroda 2-0
Jucat Naţional Sebiş – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 16-1
Jucat AFC Hermannstadt 2 – Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 5-1
Internaţional Băleşti stă.
Miercuri, 25 Aprilie
Jucat ACSO Filiaşi – Şoimii Lipova 1-1
Jucat Millenium Giarmata – CS U Craiova 2 3-2
Jucat CNS Cetate Deva – CSM Şcolar Reşita 0-2
Jucat Gloria Lunca Teuz Cermei – CSM Lugoj 0-3

 

Clasament, seria a 4-a:

1. ACS Şirineasa 59
2. CSM Şcolar Reşiţa   47
3. CSM Lugoj 47
4. Naţional Sebiş 44
5. CS U Craiova 2 38
6. ACSO Filiaşi 31
7. Şoimii Lipova 30
8. ACS Ghiroda 29
9. CNS Cetate Deva 28
10. AFC Hermannstadt 2 28
11. Gloria Lunca Teuz Cermei 27
12. Millenium Giarmata 26
13. Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 23
14. Internaţional Băleşti 12
15. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic -14

 

sursa foto:CSM Resita


Echipa de fotbal din Liga a III-a, CSM Școlar Reșița continuă lupta pentru promovare. Pe elevii lui Daniel Oprița îi așteaptă meci greu miercuri, 25 aprilie, de la ora 17.00,  în orașul de la poalele Cetății Deva. Rosso-nerii se deplasează înspre Ardeal cu gândul la victorie, dar și la faptul că-i așteaptă un meci dificil cu echipa CNS Cetate Deva, care a încurcat chiar și liderul la zi al seriei a 4-a, ACS Șirineasa.

Daniel Oprița a încercat să-și menajeze jucătorii de bază pentru jocurile dificile ce vor urma, de miercuri cu Deva și de sâmbătă, derbyul cu ACS Șirineasa.

Daniel Oprița anticipează un meci greu pentru această etapă intermediară:

” Avem meci miercuri în intermediară. Urmează și meciul cu Șirineasa, dar la Deva, spun eu, vom avea un meci foarte greu. Poate mai greu decât cel cu Șirineasa. Probabil că devenii vor fi motivați foarte bine, la fel ca și Sebișul pentru că Șirineasa are forță să motiveze pe toată lumea. Deva a încurcat și liderul. Așteptăm decizia Federației să ea cele 9 puncte ale celor de la Șirineasa, care este una normală și corectă”.

Etapa a  24-a, intermediară:

Marţi, 24 Aprilie
ACS Şirineasa – ACS Ghiroda 2-0
Naţional Sebiş – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 16-1
AFC Hermannstadt 2 – Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 5-1
Internaţional Băleşti stă.
Miercuri, 25 Aprilie
ACSO Filiaşi – Şoimii Lipova 17:00
Millenium Giarmata – CS U Craiova 2 17:00
CNS Cetate Deva – CSM Şcolar Reşita 17:00
Gloria Lunca Teuz Cermei – CSM Lugoj 17:00

 

Clasament:

1. ACS Şirineasa 59
2. CSM Şcolar Reşiţa 44
3. CSM Lugoj 44
4. Naţional Sebiş 44
5. CS U Craiova 2 38
6. ACSO Filiaşi 30
7. ACS Ghiroda 29
8. Şoimii Lipova 29
9. CNS Cetate Deva 28
10. Gloria Lunca Teuz Cermei 27
11. AFC Hermannstadt 2 27
12. Millenium Giarmata 23
13. Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 23
14. Internaţional Băleşti 12
15. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic -14

întocmite de Liga2.ro

Cristina Corocan