Derbiul fotbalistic al Caraș-Severinului a fost câștigat de Voința Lupac! Pe stadionul Municipal din Caransebeș, croații lui Boșco Vișatovici au fost oaspeții Progresului Ezeriș, într-un meci al orgoliilor așteptat cu mare interes de suporterii ambelor formații. Confruntarea nu i-a prins într-un moment bun pe ezerișeni: după o serie de trei înfrângeri consecutive, Progresul a întâlnit una dintre cele mai în formă echipe din seria a 7-a a Ligii a III-a. Lupacul a deschis scorul în minutul 25 prin Emanuel Jinga, iar Ezerişul a replicat prin reuşita semnată de Marius Călin în minutul 39. Egalul nu s-a menţinut însă mult timp pe tabelă: peste alte trei minute, Alexandru Avramovici avea să stabilească scorul pauzei, 2-1 în favoarea oaspeţilor din Lupac. În partea a doua a întâlnirii, Progresul a alergat după egalare, dar de marcat, a marcat tot Voința: Jinga a reuşit dubla, golul său din minutul 83 spulberând ultimele speranţe ale gazdelor. S-a terminat 3-1 pentru nou-promovata Voinţa Lupac. Bucuria oaspeţilor a fost umbrită doar de eliminarea lui Cristi Danci, care a văzut al doilea galben în minutul 89. O victorie pe deplin meritată, a spus la final antrenorul Boşco Vişatovici, care s-a arătat nemulţumit de maniera de arbitraj.

„Un joc pe care l-am dominat cap-coadă, din minutul 1 până în minutul 90. O primă repriză foarte bună, printre cele mai bune făcute de noi în tot turul campionatului. Pot să spun că am avut cel puțin opt ocazii monumentale, dar a fost 2-1 la pauză. Ce pot să spun, pe ansamblu sunt mulțumit de băieți, de atitudinea lor. Le-am cerut și le voi cere în continuare să fie serioși. Sunt doar foarte supărat și foarte mâhnit din cauza arbitrajului. Nu am vorbit despre arbitraje până acum, dar este inadmisibil să avem un arbitraj de genul ăsta. S-a întâmplat cu Danci același lucru ca și în meciul cu Reșița. Danci a luat galben la primul fault, iar în minutul 89, la un penalty clar, a primit al doilea galben pentru simulare. Mi-a eliminat poate cel mai important jucător din lot. Nu pot să cred așa ceva”, a declarat, foarte supărat, Boșco Vișatovici.

De cealaltă parte, antrenorul Progresului, Dorian Arbănaș, a recunoscut că echipa sa nu poate mai mult în acest moment:

„Din nou am primit gol pe niște greșeli personale, având în vedere că am jucat fără fundași centrali. Am improvizat cu mijlocaș central și fundaș lateral. În a doua repriză am intrat foarte bine în joc, am avut câteva ocazii, dar pe final am mai primit un gol pe o greșeală personală. Din păcate, în momentul de față doar atât putem, nu avem ce face, mergem înainte”, a declarat Dorian Arbănaș.

Progresul Ezeriș – Birăescu,Dragomir, Popescu, Mărgan, Dalea, Derbac, Giurică, Călin, Arjocan, Marian Musteța, Hrudei. Rezerve: Spânu, Rotariu, Kawagoe, Barbu, Dumitru.

Voința Lupac – Căpățână, Marcu, Banac, Circa, Cega, Lucica, Danci, Vădrariu, Săndescu, Jinga,  Avramovici. Rezerve: Petruț, Gruia, Dan, Coviț, Jivan, Cărăușu, Popa.

Rezultatele complete ale etapei a 9-a, ultima a turului:

Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 – Gilortul Târgu Cărbuneşti  1-1

Viitorul Şimian – CSM Deva   1-2

CSM Jiul Petroşani – Aurul Brad 1-0

CSM Reșița – Pandurii Târgu Jiu  1-1

Progresul Ezeriş – Voinţa Lupac  1-3

În etapa următoare, pe 29 octombrie, Progresul Ezeriş va primi acasă replica Gilortului Tg. Cărbuneşti. O zi mai târziu, Voinţa Lupac va evolua pe terenul formaţiei CSM Deva Deva.