[AUDIO] Voința Lupac a încheiat anul cu un egal la Petroșani

Liga a III-a de fotbal a programat în weekend jocurile etapei a 15-a, ultima din acest an.  Aflată pe locul trei în seria a 7-a, Voința Lupac a încheiat sezonul de toamnă cu o deplasare la ocupanta locului șase,  Jiul Petroșani. Cărășenii sperau să recupereze cele trei puncte pierdute runda trecută cu Viitorul Șimian, dar au fost nevoiți să se mulțumească în cele din urmă cu un singur punct. Meciul de la Petroșani s-a încheiat la egalitate, 2-2. Pentru gazde au marcat Liviu Herci (min. 30) și Laurențiu Mazilu (min. 60), golurile formației cărășene fiind semnate de Manu Jinga (46) și Dragoș Circa (min.73). Un meci greu, apreciază antrenorul Voinței, Boșco Vișatovici, care se declară relativ mulțumit cu punctul adus de la Petroșani.

“Pot să spun că am jucat pe un teren greu, pe o vreme neprielnică. Eu zic că am dominat jocul teritorial, ne-am creat multe ocazii, dar nu scăpăm de greșelile personale. E deja al doilea meci consecutiv în care se întâmplă asta. Și în meciul cu Șimian am făcut trei-patru greșeli, de această dată am făcut două greșeli personale, iar adversarii ne taxează. Până la urmă, sunt mulțumit că am luat și acest punct. Vom intra într-o vacanță binemeritată, tragem linie și vedem unde suntem la ora actuală. Pot spune că sunt mulțumit în mare parte de băieți, până la urmă e clar că se simte și oboseala la unii dintre fotbaliștii mei. Dar ăsta nu e un motiv să ne plângem. Am ales să fim fotbaliști și le-am spus băieților că trebuie să fim mereu motivați ca să scoatem maximum din orice joc”, a spus antrenorul Voinței, Boșco Vișatovici.

Voința Lupac: Căpățână, Cega, Circa, Banac, Popa, Lucica, Săndescu, Danci, Vădrariu, Jinga, Avramovici.

Nou-promovată anul acesta în Liga a III-a, Voința Lupac încheie sezonul de toamnă pe un onorant loc patru, cu 26 de puncte în cont. Liderul seriei a 7-a e CSM Reșița (43 p), iar podiumul e completat de CSM Deva (31 p) și Pandurii Lignitul Târgu Jiu (27 p).

foto: facebook AFC Vointa Lupac

Cele mai citite

Related Articles