[AUDIO] Veşti bune de la Nati! Fotbalista grupării ACS Banat Girls a fost operată cu succes

Natalija Bozilovic, fotbalista echipei ACS Banat Girls, a trecut cu bine peste operaţia de îndepărtare a tumorii de pe creier depistate recent în urma unor teste medicale. Tânăra a fost operată în Serbia, iar veştile primite din partea familiei sunt foarte bune, spune Daniel Amariei, antrenorul echipei ACS Banat Girls. Gruparea reşiţeană, pentru care Nati joacă încă din 2016, a lansat şi o campanie de strângere de fonduri pentru a acoperi măcar o parte a costurilor unei intervenţii chirurgicale complicate.

“Din informaţiile primite de la unchiul ei, ştim că Nati a trecut cu bine peste operaţie. Aceasta a durat circa patru ore, au asistat nouă medici, deci nu a fost deloc o operaţie uşoară. Toată echipa noastră a stat cu sufletul la gură şi ne bucurăm că totul a decurs cu bine, că a mers apoi pe picioarele ei până la Terapie Intensivă. Nu putem să avem încă o conversaţie cu ea, deoarece acolo nu are voie cu telefonul. Nici familia nu are acces în spital, cu pandemia asta. Aşteptăm cu nerăbdare să vorbim cu ea, probabil mai pe seară sau mâine, să vedem cum se simte. O aşteptăm să se recupereze cât mai repede şi să revină lângă echipă, pentru că a trecut printr-o perioadă destul de grea şi, cu siguranţă, şi ea îşi doreşte foarte mult să revină cât mai repede. În momentul de faţă nu se cunosc cheltuielile de operaţie şi spitalizare, deoarece niciun doctor nu a vrut să vorbească despre asta înainte de operaţie, toată lumea a spus că se va discuta după operaţie, şi se va găsi şi o modalitate de plată în rate. Cu siguranţă nu va fi o sumă mică. Încercăm din răsputeri să strângem cât mai mulţi bani şi pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor oamenilor cu suflet mare şi tuturor echipelor care s-au implicat şi ne-au ajutat în această campanie”, a declarat Daniel Amariei.

Campania de strângere de fonduri pentru Nati va continua până duminică, zi în care va fi anunţată şi suma adunată. Banii vor fi transferaţi apoi în contul Natalijei Bozilovic. Mulţi oameni de sport s-au arătat impresionaţi de acest caz şi au răspuns apelului lansat de ACS Banat Girls, fie prin donaţii, fie prin scoaterea la licitaţie a unor articole sportive cu valoare de simbol. Fotbalista Laura Rus, portarul Ionuţ Rus, luptătorul Flavius Rusalin şi clubul Progresul Ezeriş  se numără printre cei care s-au alăturat campaniei “Să o facem bine pe Nati!”

Cele mai citite

Related Articles