[AUDIO] Memorialul „Marius Popescu” a debutat cu dreptul! Juniorii cărăşeni au făcut spectacol la prima ediţie a turneului omagial

Memoria regretatului om de fotbal Marius Popescu, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi mai apreciaţi conducători de club din Banat, a fost onorată la Reşiţa printr-un turneu omagial adresat echipelor de juniori Under 13. CSM Reşiţa, Mundo Reşiţa, Viitorul Anina, ACS Montan Bocşa şi Nera Bozovici au fost cele cinci grupări care au onorat invitaţia lansată de organizatori. Micii fotbalişti au făcut spectacol în Polivalenta reşiţeană. Chiar dacă publicul a lipsit, din motive binecunoscute, atmosfera a fost una incendiară, pentru că antrenorii şi colegii protagoniştilor din teren şi-au încurajat fără încetare favoriţii.  Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin şi-a asumat responsabilitatea organizării turneului memorial. Nu a fost o misiune uşoară, din cauza pandemiei, dar nea Marius merita un asemenea gest, spune preşedintele AJF-ului cărăşean, Viorel Lolea.

„Până la urmă am reuşit să organizăm anul acesta prima ediţie a memorialului Marius Popescu. Ţinând cont de faptul că am fost în perioada de pandemie care a impus o serie de restricţii, am reuşit abia spre sfârşitul anului să ne ţinem de cuvânt şi să omagiem marele om de fotbal care a fost nea Marius. La prima ediţie, din cauza protocolului medical, am adus doar cinci echipe, în speţă grupe de Under 13 care participă şi la campionatele organizate de noi. Fiecare echipă participantă primeşte câte un rând de echipament Joma, fiecare copil primeşte o pungă cu dulciuri de Crăciun şi, bineînţeles, câte o cupă şi diplome pentru fiecare echipă participantă. Am stabilit împreună cu colegii din Comitetul Executiv AJF ca la această rimă ediţie să jucăm fără clasament, premiile fiind aceleaşi, indiferent de locul ocupat”, a precizat Viorel Lolea.

Un turneu binevenit, într-o perioadă în care competiţiile sunt, din păcate, foarte puţine, spune Ionuţ Bosioc, reprezentantul grupării ACS Montan Bocşa.

„Este o competiţie binevenită, în memoria domnului Marius Popescu, un om de fotbal pe care toată lumea l-a iubit. Eu sunt prezent cu copiii de la ACS Montan Bocşa, o grupare nou-înfiinţată. Este bine că, pe lângă handbal, copiii au şi această alternativă. Deocamdată, la acest club funcţionează doar secţia de fotbal. Cred că asemenea turnee sunt benefice. După toată nebunia asta cu online-ul, copiii merită să mai socializeze. Până la urmă, despre asta este vorba, nu neapărat despre trofeu. Toată lumea este câştigătoare.”

Echipa Viitorul Anina l-a avut pe bancă pe tehnicianul Nelu Badea, cel care este şi fondatorul grupării sportive din fostul oraş minier.

„Este un turneu, zic eu, binevenit înainte de a da copiilor vacanţa de sărbători. Un turneu în memoria domnului Marius Popescu, care a fost foarte iubit, mai ales de copii. Tot timpul el s-a pus „la mintea copiilor” şi a fost foarte îndrăgit de aceştia. Nu ne-am fixat neapărat un obiectiv, obiectivul nostru este să joace copiii, să se simtă bine, să fie într-un climat propice dezvoltării lor, iar jocul bun aduce şi rezultate”, a spus Nelu Badea.

Managerul ACS Mundo, Cristian Chitucea, a venit cu drag la turneul ce onorează memoria unui om de fotbal pe care l-a cunoscut foarte bine:

„Am venit împreună cu colegul Lucian Popa cu grupa 2009. Am venit să-l onorăm pe nea Marius Popescu şi toată activitatea lui, pe această cale transmit încă o dată condoleanţe familiei. A trecut ceva timp, dar sufleteşte nea Marius este încă alături de noi. Pentru mine chiar a fost un mentor, ca să zic aşa. M-a ajutat tot timpul cu sfaturi şi m-a împins de la spate, ca să spun aşa”, a spus tânărul antrenor Cristian Chitucea.

Şi micii fotbalişti s-au arătat bucuroşi că se pot înfrunta din nou într-un turneu organizat, după o lungă pauză competiţională.

Până la urmă, clasamentul n-a mai contat. Toate echipele au fost declarate câştigătoare, iar tinerii fotbalişti au fost premiaţi pentru efort şi ambiţie cu echipament sportiv, cupe, diplome şi obişnuitele premii dulci oferite copiilor în preajma sărbătorii de Crăciun.

sursa foto: Miruna Mihancea

Campania ”Muzică pentru viață!”

Împreună putem salva vieți!

De același autor

Related Articles