[AUDIO] În Valea Domanului vine Petrolul Ploiești, în etapa I din play out. Cristian Bobar, președintele CSM Reșița: cred în venirea lui Adrian Falub, ne așteaptă 6 meciuri de ”foc”

Fotbaliștii de la CSM Reșița încep sâmbătă, 3 aprilie meciurile din playout. În Valea Domanului ajunge formația Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru prima etapă din grupa B.

Cristian Bobar, președintele CSM Reșița, speră într-o revenire a echipei odată cu sosirea pe banca tehnică a lui Adrian Falub:

”Urmează un meci cu o echipă foarte bună, chiar mă mir că nu este în play off. Din 9 meciuri în deplasare au avut 6 victorii, două egaluri și o înfrângere. Și ei sunt supărați că au ratat un obiectiv pe care și l-au propus de câțiva ani. Noi pornim la un drum nou, ne așteaptă 6 etape de foc, 6 finale, se poate întâmpla absolut orice. Cred mult în venirea la echipă a lui Adi Falub, un antrenor pe care-l cunosc de foarte mult timp, cu o experiență vastă și lucrează foarte bine. Era clar că ne aflam într-un moment în care eram puțin dezorganizați, deoarece am luat multe goluri. Trebuie să ne organizăm mult mai bine. Noul antrenor a condus prima ședință de pregătire miercuri, iar acum jucătorii sunt în cantonament. Trebuie să recunoaștem că există și un blocaj psihic pentru că nu ne așteptam după rezultatele bune din meciurile de pregătire să avem un parcurs atât de slab. În ceea ce privește lotul singurul indisponibil este Alin Dudea, accidentat, dar sperăm să-și revină săptămână viitoare.   

Partida CSM Reșița –Petrolul Ploiești va începe la ora 11.00 și va fi transmisă în direct în emisiunea ”Arena Radio” pe frecvențele Radio Reșița și Radio Timișoara.

Președintele CSM Reșița, Cristian Bobar a mai dorit să sublinieze că regretă foarte mult că echipa nu poate beneficia de susținerea fanilor din tribună.

”La meciurile cu Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești aveam sigur minim 5000 de suporteri în tribună. Chiar dacă ne înjurau sau ne aplaudau erau un al 12-lea jucător pentru noi. Fotbalul este făcut pentru suporteri, lipsa lor din tribune este un mare minus pentru noi”, a concluzionat Cristian Bobar.