Echipa de fotbal Progresul Ezeriş se află din nou în faţa unui meci al cărui rezultat va cântări greu în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Pe terenul din Caransebeş, ezerişenii vor primi replica formaţiei timişene Avântul Periam, ocupanta locului 7 în clasamentul seriei a 8-a. Un meci care trebuie neapărat câştigat, spune preşedintele Progresului, Cristian Şodâncă.

“Jocul din weekend este un nou meci decisiv, este penultima etapă şi penultima noastră finală din acest campionat. Pot spune chiar că pentru noi este un joc capital, de rezultatul acestui meci poate depinde soarta noastră în acest campionat, deoarece avem neapărat nevoie de victorie pentru a mai putea spera la ocuparea locului 8, sau chiar a locului 7 în clasament. Adversarul este din judeţul Timiş, din nou un adversar tare care a făcut câteva achiziţii bune în această iarnă. Au jucători experimentaţi, chiar şi foşti divizionari A, iar asta, combinat cu tinereţea altor jucători, constituie un atu. Este o echipă care joacă un fotbal bun, un fotbal de construcţie plecând de la portar, cu pase pe jos, fără a abuza de mingi lungi. Va fi un joc dificil, dar noi sperăm să ne apropiem cele trei puncte. Situaţia lotului nostru este destul de bună. L-am pierdut pe Jula, în urma accidentării de la Cermei, aşteptăm să vedem cum se simte Mărgan, în rest, băieţii sunt apţi, moralul este OK, totul este în regulă”, a declarat Cristian Şodâncă.

În privinţa celor trei puncte care ar trebui să revină  Progresului la masa verde, după problemele de la Crişul Chişineu-Criş, Cristian Şodâncă a precizat că decizia se lasă încă aşteptată. Totuşi, e aproape sigur că acest caz va fi soluţionat în favoarea Ezerişului.

“S-a luat o nouă decizie de amânare, dar cred că până la urmă această amânare va consfinţi sentinţa normală, adică pierderea jocului de către echipa gazdă, deoarece, conform regulamentului de organizare a activităţii fotbalistice, toate jocurile reprogramate din campionat trebuie disputate înainte de ultima etapă. Or, ultima etapă va fi vinerea viitoare, iar şedinţa va fi miercuri. Deci, este aproape clar că nu va fi nicio rejucare, iar punctele vor ajunge în dreptul nostru în clasament”, a explicat şeful grupării din Ezeriş.

Revenind la jocul Progresul Ezeriş-Avântul Periam, meci din etapa a 17-a a Ligii a III-a, acesta se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00, la Caransebeş.