[AUDIO] Alin Minteuan: am încredere în băieți că vor reuși să se mobilizeze pentru jocul cu CSM Slatina

573

CSM Reșița va disputa la finalul acestei săptămâni jocul din runda a XIX-a a Ligii a II-a de fotbal. Rosso-nerii vor întâlni în Valea Domanului echipa CSM Slatina.

”Va fi încă un meci la fel de dificil pentru noi”, spune antrenorul de la CSM Reșița, Alin Minteuan:

”Un început de campionat destul de ezitant din partea noastră. Acest meci este mult mai greu față de primul joc pe care l-am susținut la Miercurea Ciuc. Eu am încredere în băieți că vor reuși să se mobilizeze. Până la urmă eu nu îmi fac probleme de echipele cu care jucăm, le analizăm destul de bine și încercăm să speculăm unde credem că au probleme. Eu îmi fac probleme pentru jucătorii mei, pentru modul în care ei abordează meciurile. Se pare în acest început de an nu am reușit să ne mobilizăm 100% și din această cauză am avut aceste sincope”, a spus Alin Minteuan.

În etapa a XIX-a a Ligii a II-a de fotbal, CSM Reșița va juca sâmbătă, 13 martie, de la ora 11:00, împotriva echipei CSM Slatina.

Rosso-nerii sunt pe locul 14 în clasament cu 18 puncte, iar primele două poziții sunt ocupate de Universitatea Craiova și ASU Poli Timișoara, ambele cu câte 31 de puncte.”