Athletic Bilbao a câştigat Supercupa Spaniei

Athletic Bilbao a castigat Supercupa Spaniei

Athletic Bilbao a câștigat pentru a doua oară în istorie Supercupa Spaniei la fotbal.

Bascii de la Athletic Bilbao au cucerit Supercupa, primul lor trofeu oficial după o pauză de 31 ani, în urma rezultatului de egalitate, 1-1, înregistrat luni seara, 17 august, în manşa secundă a confruntării cu FC Barcelona.

În meciul disputat pe stadionul Camp Nou gazdele au deschis scorul înainte de pauză, prin argentinianul Lionel Messi, însă Athletic a restabilit egalitatea în repriza secundă, prin Artiz Aduriz. În tur, Bilbao s-a impus cu 4-0. Ambele formaţii au încheiat partida în 10 jucători, după eliminările lui Gerard Pique şi Kike Sola.

FC Barcelona se află la primul eșec major din 2015. Catalanii au câştigat în acest an titlul, Cupa Spaniei, Liga Campionilor şi Supercupa Europei.

În prima etapă din ediţia 2015/2016 a La Liga, Barcelona va merge din nou la Bilbao.

sursa foto: digisport.ro

(Adina Niţă)

De același autor

Related Articles