Administraţia locală reşiţeană are ca obiectiv menţinerea echipei Metalul Reşiţa în Liga a 2-a

Metalul Resita-Olimpia Satu Mare, 2015-2016 (3)

Primăria Reşiţa şi-a exprimat nemulţumirea faţă de înfrângerea suferită de divizionara secundă Metalul sâmbătă, 29 august, cu 5-0, în faţa celor de la Olimpia Satu Mare.
Într-un comunicat de presă, transmis la câteva ore după meciul de pe stadionul din Valea Domanului, se arată că administraţia locală a realizat demersurile necesare pentru ca acest meci să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Între altele se menţionează că a fost virată către echipa Metalul Reşiţa suma de 50 de mii de lei. Obiectivul administraţiei locale, în acest sezon, este menţinerea Metalului Reşiţa în Liga a doua de fotbal, se mai precizează în comunicat.

Vedeţi mai jos conţinutul integral al comunicatului:

Punct de vedere,
cu privire la meciul de Liga a -II-a disputat între echipele
CS Metalul Reşiţa – FC Olimpia Satu Mare
Rezultatul meciului disputat astăzi pe teren propriu între CS Metalul şi FC Olimpia Satu Mare este nemulţumitor şi spune totul despre atitudinea echipei avută pe teren.
Primăria şi Consiliul Local Reşiţa a realizat demersurile necesare pentru ca acest meci să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Pe lângă asigurarea asistenţei medicale şi a bazei sportive, în baza hotărârii ce a fost adoptată în ultima şedinţă de Consiliu Local, la mijlocul săptămânii trecute, a fost virată către CS Metalul Reşiţa suma de 50.000 lei.
Precizăm că obiectivul pentru acest campionat, din punctul nostru de vedere este menţinerea în Liga a – II-a de fotbal.
Cabinet Primar”
(Adina Niţă)

Cele mai citite

Related Articles