Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută, joi, 15 aprilie 2021, de la ora 19:00, la Radio România Cultural: Ultima rază de Constantin Venerus Popa. Adaptarea radiofonică: Ion Costin Manoliu. Regia artistică: Toma Enache. În distribuție: Gabriela Popescu, Mircea Rusu, Vlad Zamfirescu, Alexandru Georgescu, Constantin Cotimanis, Constantin Florescu, Pătru Gavril, Adrian Păduraru, Orodel Olaru, Ion Costin Manoliu, Toma Enache, Remus Stănescu. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu.
Spectacolul radiofonic Ultima rază, este realizat în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani, după piesa omonimă a dramaturgului Constantin Venerus Popa, colaborator al Teatrului Național Radiofonic, începând cu anul 2006. Subiectul piesei este inspirat de evenimente reale (foarte documentate de către autor) și aduce în prim-plan, personalități ale istoriei României: Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Prințul Nicolae, diplomatul și omul politic Constantin Argetoianu, aghiotantul și secretarul particular al Reginei Maria, generalul Eugen Zwiedineck, episcopul romano-catolic Anton Durcovici, istoricul, criticul literar, ziaristul, dramaturgul, parlamentarul, prim-ministrul Nicolae Iorga, ziaristul Grigore Malciu, fost director şi co-proprietar al cotidianului ”Informaţia zilei” din Bucureşti, unde a publicat în 1943, celebrul pamflet intitulat Baroane, scris de Tudor Arghezi contra baronului Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei hitleriste la Bucureşti. Acțiunea se petrece într-un spațiu concentraționar – Închisoarea Jilava, Fortul 13, Celula nr.8, anii 1950 – 1951, cu trimiteri în anul 1931, la Palatul Regal, unde este reliefată, pe de o parte, relația dură, tensionată, între Regele Carol al II-lea, fratele său, Prințul Nicolae și Regina Maria, în ultima perioadă a vieții sale și, pe de altă parte, relația sentimentală, cu totul specială, dintre regină și aghiotantul său, generalul Zwiedineck.
”Suntem datori să ne cunoaştem istoria. Tudor Vianu spunea: Avem nevoie şi de adevărurile triste şi amare, pentru că ele ne îndeamnă să luptăm pentru modificarea lumii în care astfel de adevăruri pot apărea. Ghidat de această idee, am pornit la scrierea piesei Ultima rază. Un demers dificil, pentru că într-o piesă de teatru trebuiau împletite date certe din biografia unor personaje reale, evenimente relatate din mai multe surse, cu imaginaţia autorului. Împreună cu documentarea extrem de serioasă, cu găsirea unor momente de maximă relevanţă din noianul de amintiri ale unor personaje, cu abordarea unor evenimente relativ necunoscute publicului larg şi chiar contestate de unii, am alăturat ceea ce face orice scriitor: imaginaţia. Niciun moment însă aceasta nu îşi este suficientă sie însăşi, nu este împletită gratuit în intriga piesei şi nu face rabat de la existenţa în bibliografie a elementelor certe. Ca şi Nicolae Iorga aş putea şi eu să afirm că: Aş fi vrut să am mai mult talent poetic pentru a fi mai aproape de adevăr. Este drept că adevărul teatrului nu este acelaşi cu adevărul vieţii, dar credibilitatea unui text dramatic este un element extrem de valoros, iar eu asta am urmărit. Cei care vor asculta piesa să fie pătrunşi de senzaţia de real, de forţa de sugestie a replicilor, de sentimentele retrăite de personaje, de suferinţa, durerea şi deznădejdea celor închişi în Fortul 13 al Închisorii Jilava, condamnaţi de un regim inuman la chinuri posibile probabil doar în Iad.
Deţinuţii îşi păstrează însă umanitatea nealterată, se frământă pentru că nu înţeleg de ce li se întâmplă atâtea orori, încearcă să se distanţeze de suferinţa deopotrivă fizică, dar şi psihică, la care sunt victime zilnic, dar, în niciun moment, nu blestămă pe călăi, nu-i agresează, nu-i jignesc! Ei sunt croiţi parcă după un îndemn al aceluiaşi Nicolae Iorga: Să nu ne înduşmănim niciodată, nici măcar pentru credinţele care ne-ar fi mai sfinte, sau pentru interesele pe care le-am socoti mai legitime! Pentru ei, amintirile sunt ultimul rai din care nu pot fi alungaţi, oricât ar suferi şi oricât de mult ar fi chinuiţi. Pentru toţi este valabilă afirmaţia lui Dante Aligheri din „Divina Comedie”: Nu există suferinţă mai mare decât amintirea fericirii trecute, în timp de nenorocire!” – mărturisește Constantin Venerus Popa.
Născut în București, absolvent al Facultății de Medicină, medic primar cu o strălucită carieră în domeniul dermatologiei, Constantin Venerus Popa – autorul piesei – s-a remarcat, începând cu anul 2006, și ca dramaturg, cu piesa Gaura Neagră, pentru care a fost nominalizat UNITER, la secțiunea Cea mai bună piesă românească a anului, și premiat de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secția Dramaturgie. În același an, publică volumul de teatru Defileul cu sens unic și începe colaborarea cu Teatrul Național Radiofonic, prin montarea a două dintre piese, în cadrul proiectului Biografii, memorii: Povestea Ursei Mari și Pirandello – Fiul Haosului, în regia lui Mihai Lungeanu. În anul 2007 publică volumul de teatru Data probabilă a morții și volumul de poezie Acum o viață. Din 2008, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie. În același an, i se montează la Teatrul Național Radiofonic, piesa Eminescu – Luceafăr mistuit, în regia lui Mihai Lungeanu. În 2009, publică volumul de teatru O să înțelegi poimâine și se bucură de o altă montare la Teatrul Național Radiofonic, tot în regia lui Mihai Lungeanu: Baladă la Genova. În anul 2010, obține Premiul al II-lea la concursul Cea mai bună comedie românească, cu piesa Certificatul, în cadrul Festivalului de Comedie Românească, organizat de Teatrul de Comedie Bucureşti. Un an mai târziu, piesa se va monta la Teatrul Național Radiofonic, în regia lui Mihai Lungeanu. Urmează o colaborare cu regizorul Gavriil Pinte, care îi va monta la Teatrul Național Radiofonic, patru piese: Dureroasa Neutralitate ( 2014), Vara Marelui Război (2014), Capitularea (2017), Tigrul şi Leoaica (2017). Trei dintre piesele sale vor fi jucate și în teatre. Mareşalii la Teatrul Stela Popescu din Bucureşti, regia Alexandru Bindea (2018), Regina Maria la Teatrul Metropolis din Bucureşti, regia Alexandru Bindea (2018), Certificatul la Teatrul „Ateneul Tătăraşi” din Iaşi, regia Viorel Vârlan (2016). Spectacolul Ultima rază, prezentat în premieră absolută, în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani, după piesa cu același titlu, este cea de-a zecea colaborare a dramaturgului Constantin Venerus Popa, cu Teatrul Național Radiofonic. De data aceasta, regia artistică îi aparține lui Toma Enache, cel care, de-a lungul timpului, a semnat regia artistică a altor trei spectacole realizate în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani: Talk – Show de Ștefan Caraman (2008), Vrăjitoarea și câlugărul de Dumitru Radu Popescu (2010) și Carmen – Scene de dragoste de Eugen Cojocariu (2012).
Spectacolul radiofonic Ultima rază, va fi difuzat și sâmbătă, 17 aprilie 2021, de la ora 13:15, la Radio România Internațional.
Serviciul Comunicare și Relații Publice
