Aşa cum v-am obişnuit ultimele ceasuri ale serii de luni sunt dedicate Teatrului Radiofonic.

Astăzi 13 septembrie,în intervalul orar 22:00 -24:00 vom asculta „Broaştele” de Aristofan şi „ Doctorul zburător”  de Moliere.

De la ora 22:00 vom asculta „Broaştele” de Aristofan.Traducere de Eusebiu Camilar şi H. Mihăescu. Adaptare radiofonică de N. Al. Toscani. Regia artistică: Cristian Munteanu.

În distribuţie: Toma Caragiu, Florian Pittiş, Ion Marinescu, Constantin Codrescu, Jean Reder, Dinu Dumitrescu, Fory Etterle, Ileana Stana Ionescu, Atena Demetriad, Radu Iţcuş, Vasile Lupu, Costel Constantin, Adrian Georgescu, Sorin Gheorghiu, Ion Ilie Ion, Paul Nadolschi, Cristian Fridlowski, Ion Ilie, Nicolae Crişu, Gheorghe Pufulete, Victor Marinescu, Ion Mîngheraş, Nicolae Simulescu.

Consultant tehnic: Pitagora Enulescu. Regia de montaj: Veronica Ioniţă şi Genela Dincă. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: Ion Mihăilescu.

 Înregistrare din anul 1976.

Una dintre creațiile antologice ale regretatului  regizor  Cristian Munteanu (25 august 1936–31 ianuarie 2008, București) este spectacolul „Broaștele” de Aristofan, difuzat în premieră în 2 februarie 1976.

„Broaștele” este un spectacol relativ scurt (52 de minute), un decupaj de altfel foarte expresiv al comediei lui Aristofan, păstrându-i nealterat farmecul și universul imaginar, cu creații actoricești la rândul lor remarcabile: Toma Caragiu în Dionysos, Mircea Albulescu în Heracles, Florian Pittiş (Xanthias), Ion Marinescu (Eschil), Constantin Codrescu (Euripide), Jean Reder (Charon), Dinu Dumitrescu (Eac), Fory Etterle (Pluton). Un spectacol modern, desigur, dar în care regizorul folosește, cu efecte expresive aproape nebănuite într-o montare de astăzi, corul antic, ca și, mai târziu (2003), în Adunarea femeilor de Aristofan.

Cristian Munteanu avea – se poate spune fără a greși – o predilecție pentru teatrul antic. În 1966, la începutul carierei sale de regizor de teatru radiofonic, montase Orestia de Eschil, apoi semna o serie de versiuni de asemenea de referință pornind de la texte ale Antichității: „Odiseea: de Homer, „Electra de Sofocle”, „Cel ce se pedepseşte singur de Terenţiu”, „Comedia măgarilor” de Plaut.

De la ora 23:00 „ Doctorul zburător”  de Moliere. Traducerea şi adaptarea radiofonică: Puşa Roth. Regia artistică: Vasile Manta.

În distribuţie: Mihai Mălaimare, Mircea Albulescu, Delia Nartea, Marius Rizea, Ion Haiduc, Mihai Niculescu, Anne-Marie Ziegler. Redactor: Costin Tuchilă.

Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Înregistrare din anul 2008

Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière a fost un scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice.

Organizator al asociației teatrale „L’Illustre Théâtre”, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XIV-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală. În opera sa dramatică în versuri și proză, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreaga gamă a mijloacelor comicului. Prin creația sa, a oferit comediei franceze, pornite de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian cu măști și comediei de intrigă, valoare autonomă în câteva capodopere prin care a inaugurat comedia de moravuri.

„Doctorul zburător” (franceză Le Médecin volant) este o piesă de teatru din 1645; o comedie în 16 scene și cu 7 personaje. Este scrisă de Molière. Prima reprezentație a avut loc la 18 aprilie 1659 la Paris. Molière s-a inspirat din piesa de teatru italiană Il medico volante. Unele părți ale piesei au fost ulterior reproduse în „L’Amour médecin” și „Doctor fără voie”.

Molière scria într-un ritm ameţitor. Piese mai mult decât notabile se succed cu repeziciune. Nici una nu pare însă scrisă în grabă, nici măcar aceste piese mici, într-un act, ca Doctorul zburător. Tema doctorului fără voie, isteţ, farseur şi şarlatan, prin care se satirizează medicina şi medicii vremii, este curentă la Molière. În „Doctor fără voie” (1666), dramaturgul reia tema folosită în farsa scrisă cu cinci ani în urmă, Legătura de vreascuri sau „Doctor de nevoie”, al cărei subiect era extras dintr-un fabliau, mică poveste medievală în versuri, specifică literaturii franceze, „Le Vilain mire” (Ţărănoiul ajuns doctor), text anonim din secolul al XIII-lea. Tipul ţăranului liber din provinciile nordice ale Franţei devenise frecvent în literatura secolului al XIII-lea. Cuvântul vilain era rezervat mai ales în fabliaux-uri şi în snoave ţăranului care cultiva de toate cu sagacitate, însurat şi cu o familie mai mult sau mai puţin numeroasă.

Unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit). În timp ce vorbea, s-a prăbușit pe scenă și a murit la puține ore după aceasta la casa sa, fără împărtășanie pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.

Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiție cum că galbenul aduce nenoroc actorilor.

Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obișnuit, pe tărâm sfânt. Soția sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte.

În 1792, rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise , Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.

Audiţie Plăcută!

Anca Bica Bălălău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.