De la ora 22:00  vom asculta „Vedere de pe pod” de Arthur Miller. Adaptarea: Răzvan Ionescu. Regia artistică: Leonard Popovici.

 În distribuţie: George Constantin, Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Diana Lupescu, Dan Condurache, Ştefan Sileanu. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic.

Înregistrare din anul 1985.

„Vedere de pe pod” este un spectacol despre refugiați, despre pasiune, trădare, vină, emancipare și nevoia acută a libertații. Spectacolul, și asta este calitatea enormă a textului lui Miller, nu este nici didact, nici moralizator, nu este un spectacol care să aibă un gen de teatru angajat la nivel de revendicare a vreunui mesaj, ci este un text care analizează niște situații. Chair dacă vorbim despre niște teme ale societății, este o poveste despre viață, despre trădare, despre emancipare, despre aceleași sentimente pe care le trăim toți oamenii, indiferent de unde suntem.

În anii ’50, America era un refugiu pentru imigranții europeni care voiau o viață decentă pentru ei și pentru familiile lor. Azi, Europa este un refugiu pentru milioane de victime ale războiului civil din Siria, care își părăsesc țara pentru a-și salva viața. Asemănările sunt flagrante, iar omenirea este din nou neputincioasă în fața tragediei umane provocate de teroare și, din păcate, raspunde adesea cu ură și dispreț. Piesa lui Arthur Miller este un astfel de fapt divers, aparent banal, din New York-ul anilor ’50: doi frați imigranți sicilieni, Rodolpho și Marco, apar în casa lui Eddie Carbone, hamal pe cheiurile din Brooklyn, care le oferă un cămin pentru o perioadă de vreme. Katie, nepoata sa, se îndrăgostește de unul dintre băieți, iar acest eveniment declanșează un dezechilibru major atât în familia sa, cât și în rândul comunității, a diasporei, provocând un conflict de interese care ajunge în final pe mâinile justiției.

De la ora 23:00 vom asculta „Secera de aur”  de Radu Stanca. Adaptarea radiofonică: Ştefan Hagimă. Regia artistică: Cristian Munteanu.

 În distribuţie: George Constantin, Mariana Buruiană, Sorin Postelnicu, Ştefan Sileanu, Mirela Gorea, Dan Condurache, Corado Negreanu, Sandu Sticlaru, Rodica Sanda Ţuţuianu, Zoe Muscan, Jeanine Stavarache, Ion Anghel, Boris Petroff, Sorin Gheorghiu, Marina Velcescu, Eugen Apostol, Nicolae Călugăriţa, Ştefan Hagimă, Sergiu Demetriad, Gheorghe Pufulete, Dan Bobe. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic.

Înregistrare din anul 1986

Radu Stanca, născut într-o zi de 5 martie 1920, acum 100 de ani,în Sebeş şi plecat în Cer pe 26 decembrie 1962.

Radu Stanca a fost fiul Mariei, născută Munteanu, și al lui Sebastian Stanca, preot, dar si  nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate.A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Regele Ferdinand” din Cluj în anul 1942.

În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu.

Aici, a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. După modelul lui Eugen Lovinescu, care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a încercat să salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii ‘50.

Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute.

Radu Stanca , pe nedrept izgonit din actualitate, este un om de cultură complex cu o luciditate hamletiană, pregătit parcă să se supună unui destin injust. A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor.

A făcut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg.

În poezie a teoretizat baladescul, în eseul Resurecția baladei- 1945 și a fost adeptul poeziei pure, ruptă de contextul social. A debutat în presă încă de la vârsta de 12 ani, în anul 1932, în cadrul revistei “Universul Copiilor” cu lucrarea sa intitulată “Legenda Peștilor”.

A debutat în anul 1943 cu eseul critic ‘’Problema cititului’’, lucrare ce a constituit, totodată, teza sa de licență în anul 1942, pe care a susținut-o la Sibiu.

În timpul facultății, la Cluj, Radu Stanca a legat o prietenie cu criticul și istoricul literar Ion Negoițescu, prietenie ce după terminarea facultății, când Radu Stanca a rămas la Sibiu iar Ion Negoițescu s-a întors la Cluj, s-a materializat într-un roman epistolar, ce cuprinde scrisori schimbate de cei doi tineri, datate din 1945 până în anul 1961.

Una din cele mai importante teme de discuție a fost Cercul literar de la Sibiu care până în anul 1945 a publicat o revistă de artă și literatură. Planul celor doi tineri era să continuie acest proiect sub un alt nume: Euphorion.

Acest proiect, însă a rămas doar la stadiul de idee. Epistolarul dezvăluie numeroase lucruri despre viața intimă a fiecăruia: probleme financiare, sentimentale sau pur și simplu pasiuni ale lor. Deseori discuțiile celor doi luau aspect de dezbatere. Multe scrisori capătă chiar tente eseistice în discuțiile pe tematici culturale, ambii angajându-se în lecturi de dificultate mare – chiar și scrise în limbi străine – pentru a-și susține ideile.

Șirul epistolar a luat sfârșit în 1961. Treptat, scrisorile din partea lui Radu Stanca se răresc datorită turnurii pe care o ia viața sa – având atunci familie și un post solicitant în calitate de prim-regizor al Teatrului Național din Cluj.

Volumul a apărut în anul 1978 ca urmare a efortului istoricului literar Ion Negoițescu de a aduna și a publica aceste epistole sub forma unui roman de corespondențe.

A debutat în teatru cu comedia tragică ‘’Dona Juana’’, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul ‘’Sburătorul’’ pe anul 1947.

Piesele sunt reprezentative pentru teatrul de factură poematică creat de Radu Stanca, teatru ale cărui valențe scenice sunt dublate de virtutile literar-estetice pe care textul le ofera la lectură.

Aceste caracteristici îl apropie pe autorul român de dramaturgi contemporani lui, precum Jean Giraudoux, Jean Anouilh sau Eugene O`Neill.

În teatru, a mai montat diverse spectacole ale autorilor clasici români și străini, cu mare priză la public, ocupând postul de prim-regizor la Teatrul Național din Cluj din 1961.

Din păcate, destinul său s-a curmat brusc din cauza unei boli pulmonare de care suferea de ceva timp și care și-a arătat colții de-a lungul anilor.

A plecat să lumineze de Sus la 42 de ani, pe 26 decembrie 1962– în a doua zi de Crăciun, la Clinica de boli pulmonare din Cluj…„Eroul tragic moare sub semnul vieţii, nu trăieşte sub semnul morţii”, după cum prevestea… parcă.

Vă dorim audiţie plăcută!

Anca Bica Bălălău