Luni, 23 noiembrie, ora 22.00 Teatrul National Radiofonic. „Şcoala nevestelor” de Molière.

Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: George Constantin, Virginia Mirea, Adrian Pintea, Mihai Fotino, Radu Panamarenco, Adina Popescu, George Oprina, Cicerone Ionescu, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală; Nicolae Neagoe.

Regia tehnică: Manuela Popescu. Înregistrare din anul 1991.

Molière a trăit într-o epocă plină de canoane, cu toatea acestea,  piesele sale încalcă reguli şi interdicţii,  dramaturgul mizând pe complicitatea spectatorilor care nu vor rezista ispitei de a intra în joc şi de a râde împreună de paradoxala alcătuire a naturii noastre umane.

Indiferent de timpul şi spaţiul în care este jucat, Molière are mereu forţa de a stârni râsul, numai dacă regizorul are curajul de a urma îndemnul molieresc, acela de a încălca regulile şi interdicţiile prezentului şi de a răscoli în toate zonele unde se cuibăresc viciile, prostia şi făţărnicia. Asemănarea dintre timpul „Burghezului gentilom” şi vremea noastră este şocantă, dacă Molière şi-a scris piesa într-o epocă în care orice îmbogăţit îşi putea cumpăra un titlu de nobleţe, şi noi trăim într-o epocă de un parvenitism feroce, în care mai toată lumea vrea să pară ceea ce nu este.

De la ora 23:99 vom asculta „Cenci” de Antonin Artaud.

Traducerea: George Banu. Adaptarea radiofonică: Theodor Danetti. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Ovidiu Iuliu Moldovan, Andreea Măcelaru, Irina Mazanitis, Constantin Dinulescu, Florin Anton, Mihai Dinvale, Sorin Gheorghiu, Theodor Danetti, Aurelian Georgescu, Alexandru Jitea, Gheorghe Pufulete. La chitară: Petre Fârtăţescu. Regia de studio: Janina Dicu. Muzică originală şi regia muzicală: George Marcu.

Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor: Domnica Ţundrea. Înregistrare din anul 1995

Antonin Artaud: 1896-1948, scriitor şi omul de scenă francez, a fost poate nu atât de disputat ca figură socială, ci ca şi un spirit foarte neliniştit. El ca şi alţi căutători spirituali, din domeniul artelor, posedă o gândire ce vine ca o furtună pe suprafeţele încă fremătânde ale ideilor din vremea sa.

Un vizionar şi un mistic, fondatorul „teatrului cruzimii”, mai bine spus al teatrului Adevărului. El a văzut reprezentaţia teatrală ca pe un ritual care-l poate conduce pe spectator la experienţa extazului. El credea că este necesar ca omul contemporan să aibă noi mituri care să-i motiveze cotidianul, precum existau cele din trecut.

Gândirea lui Artaud este adepta formei primordiale: “Prefer poporul care mănâncă direct din pământ delirul din care s-a născut,/ vorbesc despre Tarahumaras / care mănâncă Peyotl direct de pe jos / chiar în timp ce se naşte”. Experienţa curăţeniei sufleteşti descoperită în Mexic, l-a condus la concluzia că pentru transformarea alchimică, este necesară o stare de puritate conceptuală şi apropiere de natura divină.

Adevărul poate fi întrezărit, chiar revelat, în simplitatea lumii semnului şi a sensului ultim al condiţiei umane. Centrul pe care ar trebui să-l recunoaştem este formulat astfel: “Pentru a exista este de ajuns să te laşi a fi, / pentru a trăi însă / trebuie să fii cineva, / pentru a fi cineva / trebuie să ai un OS, / să nu-ţi fie frică să arăţi osul / şi să pierzi în treacăt carnea.”

AudIţie plăcută!

Anca Bica Bălălău