Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Comedia amară „ANIVERSAREA” de Olga Delia Mateescu, în Premieră la Teatrul Naţional Radiofonic

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la audiţia cu public în avanpremieră a spectacolului „ANIVERSAREA” de Olga Delia Mateescu, joi, 12 aprilie, de la ora 17, la MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE.

[FOTO] Comedia amară „ANIVERSAREA” de Olga Delia Mateescu, în Premieră la Teatrul Naţional Radiofonic

Articol editat de Radio Resita, 11 aprilie 2018, 16:38

Adaptarea radiofonică şi regia artistică Cezarina Udrescu. Intrarea e liberă.

Premiera va fi difuzată marţi, 17 aprilie, ora 20:00, la Radio România Cultural

Apreciată actriţă de teatru şi film OLGA DELIA MATEESCU este autoarea piesei „ANIVERSAREA” (2009), o monodramă pentru o actriţă în jurul căreia gravitează câteva personaje absente – familia,prietenii, apropiaţii, pe care îi aşteaptă la petrecerea de ziua ei.
Pregătirea mesei festive e bruiată de numeroasele telefoane care amână sau scuză întârzierea invitaţilor. Astfel, la capătul serii petrecute de una singură, personajul Otilia Nemţeanu, fostă celebritate a sportului naţional, ne oferă o privire sceptică asupra vieţii de familie, a superficialităţii relaţiilor sociale, a solitudinii înţelese ca singura certitudine a maturităţii târzii.
Piesa e o comedie amară presărată cu observaţii critice la adresa societăţii româneşti, aplicate vieţii bucureştene şi neajunsurilor marelui oraş.

Regizoarea Cezarina Udrescu, autoare şi a adaptării radiofonice, scoate piesa din zona comediei lejere şi subliniază sonor finalul care deraiază într-o situaţie absurdă ce sugerează coşmarul cotidian pe care doar visul îl poate readuce la normalitate. În producţia radiofonică de acum, rolul principal este interpretat cu aplomb şi umor de autoare, actriţa Olga Delia Mateescu. Personajul Otiliei Nemţeanu capătă viaţă, reliefată din pasta sonoră a vocilor personajelor absente ce se succed de-a lungul serii în avalanşa telefoanelor. Comunicarea e trădată de inconsistenţa dialogurilor,cărora personajul principal încearcă cu disperare să le confere căldura relaţiilor netrucate de convenţii, validate de sentimente umane sincere.

 

OLGA DELIA MATEESCU este doctor în Istoria Teatrului (1999),societară de onoare a Teatrului Naţional I.L. Caragiale, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a UNITER. Dublu licenţiată-filologie în limbi romanice şi clasice a Universităţii Bucureşti, Olga Delia Mateescu se dedică dramaturgiei după 1990, când scrie şi publică teatru în volume de autor sau în antologii colective.
Câştigă Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 1996, cu piesa „Capricii”, publicată în 1997. Vasta sa experienţă de peste 30 de ani pe scena Naţionalului bucureştean e fructificată în proza scrută, iar piesele sale de teatru sunt scrise cu un real simţ al dialogului, cu umor şi un vitalitate.

În distribuţie: Olga Delia Mateescu, Constantin Cojocaru, Mircea Constantinescu, Mihai Niculescu, Silviu Biriş, Costas Mincu, Anca-Elena Munteanu, Ciprian Cojenel.

Regia de montaj: Radu Verdeş, Mirela Anton, Bogdan Golovei, Monica Wilhelm, Dana Lupu, Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică:Mădălin Cristescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.

(A.B.B.)

Târgul de Carte Gaudeamus Reșița 2026: programul complet
Evenimente joi, 5 noiembrie 2026, 06:44

Târgul de Carte Gaudeamus Reșița 2026: programul complet

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ajunge pentru prima dată la Reșița, în perioada 5–8 noiembrie 2026. Centrul Multifuncțional va...

Târgul de Carte Gaudeamus Reșița 2026: programul complet
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, în premieră la Reșița! Patru zile cu scriitori de renume, conferințe, concerte și intrare liberă
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 22:01

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, în premieră la Reșița! Patru zile cu scriitori de renume, conferințe, concerte și intrare liberă

Igor Bergler, Robert Șerban și Marina Constantinescu se numără printre invitații primei ediții a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, în premieră la Reșița! Patru zile cu scriitori de renume, conferințe, concerte și intrare liberă
Robert Șerban: „Gaudeamus la Reșița este o victorie culturală”. Marina Constantinescu: „Cunoașterea este cheia existenței”
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 18:04

Robert Șerban: „Gaudeamus la Reșița este o victorie culturală”. Marina Constantinescu: „Cunoașterea este cheia existenței”

Prima ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Reșița, organizată între 5 și 8 noiembrie 2026, aduce în fața publicului...

Robert Șerban: „Gaudeamus la Reșița este o victorie culturală”. Marina Constantinescu: „Cunoașterea este cheia existenței”
Gaudeamus Reșița 2026 începe joi, 5 noiembrie. Programul primei zile
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:51

Gaudeamus Reșița 2026 începe joi, 5 noiembrie. Programul primei zile

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România își deschide porțile joi, 5 noiembrie 2026, pentru prima dată la Reșița. Centrul Multifuncțional...

Gaudeamus Reșița 2026 începe joi, 5 noiembrie. Programul primei zile
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 18:09

POELANDA la Gaudeamus Reșița 2026: expoziție interactivă de poezie

Expoziția POELANDA – parc de poezie și co-creație ajunge la Reșița, în cadrul primei ediții a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România,...

POELANDA la Gaudeamus Reșița 2026: expoziție interactivă de poezie
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 07:38

Gala Premiilor Muzicale Radio România 2026: lista completă a câștigătorilor. The Urs, Andia și The Motans, printre artiștii premiați

Gala Premiilor Muzicale Radio România 2026 s-a desfășurat luni, 2 noiembrie, la Sala Radio din București. Evenimentul a recompensat...

Gala Premiilor Muzicale Radio România 2026: lista completă a câștigătorilor. The Urs, Andia și The Motans, printre artiștii premiați
Evenimente duminică, 1 noiembrie 2026, 09:15

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători

Radio România împlinește duminică, 1 noiembrie 2026, 98 de ani de la prima emisie. Cu această ocazie, Răzvan Dincă, directorul general...

Directorul interimar al SRR, Răzvan Dincă: Radioul trebuie să rămână relevant pentru ascultători
Evenimente miercuri, 28 octombrie 2026, 17:02

Festivalul „Ștefan Pătruț” 2026, la Boldur: 12 personalități universitare vor fi premiate. Poezie în grai bănățean, folclor și lansări de carte

Comuna Boldur, din județul Timiș, găzduiește sâmbătă, 31 octombrie 2026, cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Interpretare a Poeziei în...

Festivalul „Ștefan Pătruț” 2026, la Boldur: 12 personalități universitare vor fi premiate. Poezie în grai bănățean, folclor și lansări de carte