„O să-i spun lui Dumnezeu tot!” Acestea au fost ultimele cuvinte ale unui copil sirian, în vârstă de trei ani, înainte de a muri… m-am tot gândit la aceste vorbe, mă gândesc la copiii uciși în Ucraina sau în alte locuri fierbinți ale planetei, dar și la copiii uciși de cancer…Ce povestesc acești copii despre noi?
Știu, există sceptici care spun că e destinul, că împotriva cancerului nu poți câștiga, că războaiele le fac alții, găsim ușor scuze și motive pentru a nu ne implica, pentru a ne eschiva, dar cine este atât de sigur că nu i se poate întâmpla? Sau cine vrea să facă parte din povestea unui copil ucis de boală?
Ce am făcut pentru el? Tăcerea mea, tăcerea ta reprezintă tot un gest de indiferență, tot un abandon ce ne definește ca oameni.
Aș vrea ca cei care, până acum au pierdut lupta cu boala să fie ultimele victime, să povestească Lui Dumnezeu că ceilalți copii mai rămân pe pământ pentru că oamenii mari luptă alături de ei și îi vindecă. Iar când vor crește mari nu vor mai fi nici războaie, nici boli incurabile și poveștile care vor ajunge la Dumnezeu vor fi despre dragoste, credință și nădejde, despre o lume care va opri cruciada copiilor uciși -prin Bunătate.
Da, așa voi putea, vom putea să îi răspundem acelui copil care i-a povestit Lui Dumnezeu tot. Pentru că și cancerul e tot un război fără reguli și fără limite, un război care ucide și copilul din Siria, dar și pe cel din România sau din alt colț de lume.
Împreună, în perioada 16-23 decembrie, să scriem o poveste cu final fericit! Donează! Fără copii, ar fi imposibil să iubim lumea. Povestea lor e și povestea noastră.
