Dialog literar cu Jan Cornelius la Centrul Cultural Școala Pittner
Primăria Reșița invită publicul joi, 13 august, de la ora 19:00, la o reîntâlnire plină de umor cu scriitorul reșițean Jan Cornelius, un autor care trăiește și creează „între Est și Vest”.
Articol editat de Oana Nicolae, 12 august 2026, 12:56
Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Școala Pittner și va include prezentarea celei mai recente cărți a autorului Jan Cornelius, „În al nouălea cer. Păcat că nu merge liftul”, apărută la Editura Lebăda Neagră.
Publicul va avea ocazia să asculte lecturi din noul volum, dar și din alte cărți publicate de Jan Cornelius în ultimii ani, într-o atmosferă de dialog și umor.
Detalii eveniment:
- Când: Joi, 13 august 2026, ora 19:00
- Unde: Centrul Cultural Școala Pittner, Reșița
- Ce: Dialog literar + lectură publică
Intrarea este liberă.

Sursă: Primăria Reşiţa
Urmărește-ne și pe Google News