Ascultă Radio România Reșița Live

Der Rosenkavalier (Cavalerul Rozelor): proiecţie de film mut cu acompaniament orchestral, la Sala Radio!

Rosenkavalier afis

Der Rosenkavalier (Cavalerul Rozelor): proiecţie de film mut cu acompaniament orchestral, la Sala Radio!

Articol editat de Gerhard Chwoika, 11 noiembrie 2015, 14:00 / actualizat: 11 noiembrie 2015, 15:37

Vineri, 13 noiembrie (ora 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment muzical şi cinematografic cu totul special, organizat de Radio România şi de Goethe Institut Bucureşti, la iniţiativa acestuia: o proiecţie de film mut cu acompaniament orchestral! Veţi asculta Der Rosenkavalier (Cavalerul Rozelor), operă comică în 3 acte semnată de Richard Strauss, în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio şi sub bagheta dirijorului Stefan Geiger şi veţi urmări simultan pelicula Der Rosenkavalier, realizată în 1925 şi inspirată de libretul operei lui Strauss. Filmul poartă semnătura regizorului Robert Wiene.

Premiera absolută a filmului a avut loc pe 10 ianuarie 1926, la Dresden Semperoper (teatrul liric din Dresda), instituţie care găzduise de altfel premiera operei lui Strauss cu 15 ani în urmă. La această primă proiecţie de la Dresda acompaniamentul muzical a fost asigurat de o orchestră condusă chiar de compozitor! Pentru 1927 fusese planificat un turneu în S.U.A cu Strauss si orchestra sa, dar apariţia filmului sonor a dus la anularea proiectului.

Der Rosenkavalier a fost printre primele opere muzicale cunoscute pentru care s-au realizat versiuni multimedia. Deşi se bazează în mare parte pe familiaritatea publicului cu opera originală, filmul funcţionează ca o comedie de sine stătătoare, farmecul peliculei fiind sporit de locurile de filmare, printre care Palatul Schönbrunn şi împrejurimile sale.

Dacă în general muzica de film este compusă ulterior filmării efective şi este deci adaptată demersului regizoral, Der Rosenkavalier a însemnat o situaţie atipică, în care elementul central al filmului este muzica, creată anterior realizării cinematografice. Richard Strauss a modificat pe alocuri compoziţia sa originală pentru cinematografie: partea vocală a fost eliminată şi înlocuită parţial de instrumente individuale. Opera a fost restrânsă, firul narativ a fost modificat, s-au folosit partituri din alte opere ale lui Strauss, au fost alese mai multe marşuri şi dansuri din repertoriul compozitorului etc.

Mult timp partitura pentru orchestră, însoţită de film, nu a fost interpretată, din cauza problemelor de sincronizare şi a dispariţiei ultimei role. La 80 de ani de la premiera filmului, ZDF/Arte a comandat refacerea completă a filmului de la Filmarchiv Austria, ce cuprindea şi reconstrucţia părţii finale. Muzica, recondiţionată de Bernd Thewes, a fost înregistrată de Sächsische Staatskapelle, sub bagheta lui Frank Strobel, căruia i se datorează şi sincronizarea acestui proiect excepţional de film-concert.

Dirijorul Stefan Geiger nu se află la primul eveniment de acest gen, ci este un promotor al acestui tip de concerte cu proiecţie cinematografică. A dirijat, de exemplu, un concert în care a fost proiectată pelicula Aventurile Prinţului Achmed, primul lungmetraj de animaţie din istoria filmului, alături de NDR Symphony Orchestra – Hamburg. În 2011, a fost invitat pentru prima dată în România pentru a dirija Orchestra Română de Tineret, în cadrul Festivalului Internaţional Enescu şi Muzica Lumii, organizat la Sinaia. În 2013, la invitaţia Goethe-Institut, a revenit la Bucureşti, pe scena Ateneului Român, pentru a dirija Aventurile Prinţului Achmed, având alături Orchestra Română de Tineret. A urmat Cutia Pandorei, în 2014, cu aceeaşi orchestră, din nou pe scena Ateneului Român.

De curând, Stefan Geiger a fost ales dirijor principal al Orchestrei Sinfonice Parana (Orquestra Sinfonica da Parana), Brazilia, pentru stagiunea 2016/2017. Ca dirijor, s-a dedicat atât muzicii noi cât şi repertoriului clasic, colaborând cu orchestre precum Sinfonieorchester des Norddeutschen Rundfunks Hamburg, Würzburger Philharmoniker, Nürnberger Symphoniker, Paraná State Symphony Orchestra sau Ensemble Resonanz. Din 2002, artistul conduce Landesjugendorchester Bremen – Orchestra de Tineret din Bremen.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Zilele Dovleacului Kikinda 2026: Dragana Mirković și Goca Tržan, în concert la Dani Ludaje. Festivalul are loc între 17 și 20 septembrie
Evenimente miercuri, 16 septembrie 2026, 07:20

Zilele Dovleacului Kikinda 2026: Dragana Mirković și Goca Tržan, în concert la Dani Ludaje. Festivalul are loc între 17 și 20 septembrie

Zilele Dovleacului de la Kikinda – Dani Ludaje 2026 revin între 17 și 20 septembrie, cu patru zile de concerte, gastronomie bănățeană,...

Zilele Dovleacului Kikinda 2026: Dragana Mirković și Goca Tržan, în concert la Dani Ludaje. Festivalul are loc între 17 și 20 septembrie
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași Ediția a șasea ● 16 – 20 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
Evenimente luni, 14 septembrie 2026, 16:14

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași Ediția a șasea ● 16 – 20 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt

Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de ieșeni, la început de an școlar! Cea de a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași Ediția a șasea ● 16 – 20 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
„Ruga Timișoarei”, pe 15 septembrie, în Parcul Rozelor. Spectacol folcloric și joc de rugă
Evenimente vineri, 11 septembrie 2026, 07:15

„Ruga Timișoarei”, pe 15 septembrie, în Parcul Rozelor. Spectacol folcloric și joc de rugă

Timișorenii sunt invitați, pe 15 septembrie 2026, la „Ruga Timișoarei”, un eveniment dedicat tradițiilor și folclorului bănățean....

„Ruga Timișoarei”, pe 15 septembrie, în Parcul Rozelor. Spectacol folcloric și joc de rugă
Zilele Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, la Reșița
Evenimente miercuri, 9 septembrie 2026, 13:48

Zilele Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, la Reșița

Zilele Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin se desfășoară în perioada 11–13 septembrie 2026, la Reșița. Timp de trei...

Zilele Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, la Reșița
Evenimente miercuri, 9 septembrie 2026, 06:54

30 de artizani, meșteri populari, anticari și producători locali vin la Zestrea- Festival de Arte și Bucurii la Conacul Zăgujeni

Conacul Zăgujeni găzduiește, în weekendul 12-13 septembrie 2026, cea de-a treia ediție a Zestrea – Festival de Arte și Bucurii. 30 de...

30 de artizani, meșteri populari, anticari și producători locali vin la Zestrea- Festival de Arte și Bucurii la Conacul Zăgujeni
Evenimente marți, 8 septembrie 2026, 08:15

Festivalul Condeierilor Plugari din Banat, ediția a XX-a, are loc la Remetea Mare în 12 și 13 septembrie 2026

Remetea Mare se pregătește să găzduiască, în 12 și 13 septembrie 2026, cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat, un...

Festivalul Condeierilor Plugari din Banat, ediția a XX-a, are loc la Remetea Mare în 12 și 13 septembrie 2026