Ascultă Radio România Reșița Live

1.000 de angajaţi din Radioul Public cer Parlamentului României demiterea lui Adrian Moise din Consiliul de Administraţie

Adrian MoiseLuni, 10 februarie 2014, a fost trimisă Preşedintelui Senatului României, al Camerei Deputaţilor, Primului Ministru precum şi către Comisiile de cultură din Parlament o scrisoare deschisă prin care aproape 1.000 de angajaţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune cer demiterea din Consiliul de Administraţie al SRR a domnului Adrian Valentin Moise, unul dintre cei doi reprezentanţi ai salariaţilor în această structură de conducere.
Scrisoarea a fost însoţită de listele cu semnăturile celor care au aderat la această solicitare. Prin acest demers acestia se desolidarizează de poziţiile exprimate public de Adrian Moise  şi îşi retrag  sprijinul faţă de acesta.
Această acţiune fără precent în istoria mediilor publice din România a fost determinată de seria de calomnii, atacuri la adresa insituţiei, acţiuni rău intenţionate, tendenţioase, ameninţări şi răfuieli pe care Adrian Moise le practică de mai bine de un an şi care au dus la prejudicierea imaginii publice a acestei instituţii.
Cei aproape 1.000 de semnatari reprezintă deopotrivă atât jurnaliştii cât şi personalul tehnic, din sediul central şi din reţeaua regională. Principalul motiv pentru care aceştia s-au coalizat în această acţiune unică în peisajul românesc este acela că, Adrian Moise, în calitate de membru în Consiliul de Administraţie din partea salariaţilor, şi-a încălcat cu bună ştiinţă mandatul şi a lezat imaginea şi demnitatea colegilor săi doar pentru a-şi atinge interesele personale.

1.000 de angajaţi din Radioul Public cer Parlamentului României demiterea lui Adrian Moise din Consiliul de Administraţie

Articol editat de Radio Resita, 14 februarie 2014, 17:20

Sănătatea femeii și secretele longevității, dezbătute de specialiști cu sala plină la Gaudeamus Reșița
Evenimente sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19:19

Sănătatea femeii și secretele longevității, dezbătute de specialiști cu sala plină la Gaudeamus Reșița

Unul dintre cele mai apreciate momente din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la Reșița a fost conferința medicală „Menopauza 3.0 și...

Sănătatea femeii și secretele longevității, dezbătute de specialiști cu sala plină la Gaudeamus Reșița
„De ce se droghează copiii noștri?” Răspunsurile psihologului Mihai Copăceanu la Gaudeamus Reșița
Evenimente sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 16:57

„De ce se droghează copiii noștri?” Răspunsurile psihologului Mihai Copăceanu la Gaudeamus Reșița

Consumul de droguri în rândul adolescenților nu mai este o problemă exclusiv a marilor orașe. Substanțele interzise ajung tot mai ușor și în...

„De ce se droghează copiii noștri?” Răspunsurile psihologului Mihai Copăceanu la Gaudeamus Reșița
Târgul de Crăciun Timișoara 2026 se deschide pe 28 noiembrie. Brad de 20 de metri, patinoar în Parcul Central, concerte și un pian suspendat
Evenimente vineri, 6 noiembrie 2026, 19:29

Târgul de Crăciun Timișoara 2026 se deschide pe 28 noiembrie. Brad de 20 de metri, patinoar în Parcul Central, concerte și un pian suspendat

Târgul de Crăciun Timișoara 2026 se deschide sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, odată cu aprinderea iluminatului festiv. Timp de cinci...

Târgul de Crăciun Timișoara 2026 se deschide pe 28 noiembrie. Brad de 20 de metri, patinoar în Parcul Central, concerte și un pian suspendat
Gaudeamus Reșița 2026 a început în forță! Cărțile au adus împreună generații, iar reacțiile publicului au depășit așteptările
Evenimente vineri, 6 noiembrie 2026, 08:26

Gaudeamus Reșița 2026 a început în forță! Cărțile au adus împreună generații, iar reacțiile publicului au depășit așteptările

Prima ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a transformat, joi, 5 noiembrie, Centrul Multifuncțional Reșița într-un veritabil...

Gaudeamus Reșița 2026 a început în forță! Cărțile au adus împreună generații, iar reacțiile publicului au depășit așteptările
Evenimente joi, 5 noiembrie 2026, 17:30

Publicistul Werner Kremm, despre importanța Târgului de Carte Gaudeamus la Reșița: „Orașul cu poeți avea nevoie de un asemenea eveniment”

Este opinia publicistului, traducătorului și editorului de limbă germană Werner Kremm, prezent la deschiderea evenimentului, care a vorbit despre...

Publicistul Werner Kremm, despre importanța Târgului de Carte Gaudeamus la Reșița: „Orașul cu poeți avea nevoie de un asemenea eveniment”
Evenimente joi, 5 noiembrie 2026, 06:44

Târgul de Carte Gaudeamus Reșița 2026: programul complet

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ajunge pentru prima dată la Reșița, în perioada 5–8 noiembrie 2026. Centrul Multifuncțional va...

Târgul de Carte Gaudeamus Reșița 2026: programul complet
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 22:01

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, în premieră la Reșița! Patru zile cu scriitori de renume, conferințe, concerte și intrare liberă

Igor Bergler, Robert Șerban și Marina Constantinescu se numără printre invitații primei ediții a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, în premieră la Reșița! Patru zile cu scriitori de renume, conferințe, concerte și intrare liberă
Evenimente miercuri, 4 noiembrie 2026, 18:04

Robert Șerban: „Gaudeamus la Reșița este o victorie culturală”. Marina Constantinescu: „Cunoașterea este cheia existenței”

Prima ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Reșița, organizată între 5 și 8 noiembrie 2026, aduce în fața publicului...

Robert Șerban: „Gaudeamus la Reșița este o victorie culturală”. Marina Constantinescu: „Cunoașterea este cheia existenței”