Situaţie ilară la dezbaterea de la Radio România Reşiţa privind modificarea Legii 41

Proiectul de modificare a legii de funcţionare a televiziunii şi radioului public este văzut cu ochi buni de deputatul Slavomir Gvozdenovici din partea Uniunii Sârbilor din România. Chiar dacă spune că cele două instituţii trebuie sprijinite, consideră că iniţiativa senatorului PSD Georgică Severin nu este una rea:

Trebuie să sprijinim cele două instituţii pentru că ele sunt de interes naţional, nu instituţii private. Acest lucru se întâmplă şi în alte ţări europene, Franţa şi Italia de exemplu.

Deputatul militează şi pentru separarea funcţiei de preşedinţe de cea de director general. Slavomir Gvozdenovici crede că scindarea este un lucru bun, dar deocamdată se urmăreşte salvarea televiziunii. Situaţia TVR şi Radio România este comparată cu două mere, unul sănătos şi unul stricat, ambele aflate în aceelaşi coş.

Cele două instituţii ar trebui separate pentru a păstra mărul cel bun, respectiv radioul public sănătos. Desigur în viitor putem vorbi şi de o însănătoşire a mărului stricat, respectiv a SRTV.

Gvozdenovici a recunoscut că TVR-ul se află într-o situaţie dificilă din cauza datoriilor, însă nimeni nu plăteşte pentru asta. Deputatul nu ia în calcul anchetarea foştilor directori ai televiziunii:

Nu putem să îi chemăm pe aceştia în plenul Parlamentului pentru că mulţi dintre ei sunt candidaţi şi le stricăm imaginea.

Senatorul UNPR de Caraş-Severin, Ioan Purec consideră că situaţia actuală a televiziunii române este una catastrofală din punct de vedere economic, iar modificările propuse de senatorul PSD Georgică Severin nu vor reuşi să salveze instituţia, cel puţin nu în acest moment.

Soluţia identificată de colegul meu nu este de natură economică sau financiară, astfel încât nu are nicio şansă să salveze televiziunea. Este dacă îmi permiteţi asemeni unei frecţii la picior de lemn.

Ioan Purec este convins că politizare există şi în prezent la cele două societăţi publice TVR şi SRR, dar cu toate acestea, radioul a beneficiat de un management mai bun. Televiziunea română se află în această situaţie din cauza politizării excesive.

Cel puţin la nivelul Consiliului de Administraţie, cele două instituţii sunt politizate. Radioul public a avut parte de un management mai bun, dar televiziunea se află în această situaţie tocmai din cauza politizării excesive. Până la urmă tot acest joc nu este altceva decât unul de imagine.

Campania electorală care se apropie este cea care va amâna votarea modificărilor aduse legii 41 din 1994 până în toamnă, este de părere Erwin Iosef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din România.

Timpul este foarte înaintat, va începe imediat şi campania electorală, iar clasa politică are cu totul şi cu totul alte preocupări în acest moment decât televiziunea şi radioul public.

Cele mai citite

Related Articles