Discuţii la COTROCENI cu şefii SRR şi SRTv pe marginea eliminării taxei radio-tv
Preşedintele României, domnul Klaus Iohanniş i-a primit luni, 31 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele director-general al Societăţii Române de Televiziune, doamna Irina Radu, şi pe Preşedintele director-general al Societăţii Române de Radiodifuziune, domnul Ovidiu Miculescu.
Articol editat de Mirabela Afronie, 1 noiembrie 2016, 06:24 / actualizat: 1 noiembrie 2016, 12:30
În cadrul întrevederii, conducerile celor două instituţii au prezentat situaţia actuală în care se află Televiziunea şi Radioul publice. Discuţia a avut loc în contextul votului dat de plenul Parlamentului în data de 25 octombrie a.c. asupra Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completare unor acte normative, lege care vizează şi eliminarea taxei radio-tv.
Sursa: RADOR