Salarizare tehnocrată

Zeci de guverne, sute de miniștrii, mii de politicieni se tot chinuie de 26 de ani încoace să rezolve problema pensiilor și salarizării personalului bugetar după o schemă unică. S-au chinuit ei ce s-au chinuit, au muncit ei cât au muncit și de fiecare dată le dădea cu virgulă. Așa că au lăsat-o baltă și și-au tras doar lor, o mărire substanțială. A venit un nou guvern, alți politicieni și au luat-o de la început.

Rezultatul se vede cu ochiul liber: avem lideri ghiftuiți și corupți, care vor mai mult și mai mult și pălmași cu pixul, cu bisturiul ori cu catalogul, care-și prelungesc agonia de la avans la plată și de la plată la avans. O leafă mică încurajează corupția, pentru că fiecare trebuie să trăiască, iar principiul “Dacă tu nu-mi dai, știu să-mi iau și singur”, funcționează.

Au trebuit să vină tehnocrații lui pește prăjit în ulei bruxellez, să dea o lege a salarizării. Bună, rea cum e, trebuie luată ca atare. Principiul după care s-a făcut împărțeala e simplu: avem salar minim pe economie de 1250 de lei? Avem, deci leafa președintelui e de 15 ori mai mare. După care au început să dea cu bani în stânga și în dreapta…politică. Adică membrii ai guvernului, miniștrii, parlamentari, primari, președinți de consilii județene, judecători, servicii și tot așa.

STOP, ar fi spus premierul. Stați că nu ne ajung banii. Nu-i nimic, ar fi replicat cei ce au asudat la întocmirea grilei de salarizare după norme 100% europene. Din puținul care ne-a rămas vom da și la săraci, adică la medici, profesori, educatori și la alte categorii bugetare, dar fără culoare politică. Și uite așa s-a mai rezolvat o problemă spinoasă a României, Legea salarizării.

Atâta doar că sindicatele nu prea sunt de acord cu ea și spun că majorările cuprinse în acest proiect de lege sunt de fapt scăderi, iar acolo unde totuși sunt creșteri salariale, acestea nu depășesc leafa de…doi lei de care amintea un ministru tehnocrat. Altfel spus, cine împarte, parte-și face. Ei au împărțit 500 de milioane de lei, adică puțin, foarte puțin peste 100 de milioane de euro în acest an.

Banii provin dintr-o mai bună colectare la buget, preciza premierul. Care colectare? Vin și întreb că e mai proastă decât a guvernului anterior. Și de la cine, pentru scade vertiginos numărul firmelor din România, precum și numărul salariaților, al contribuabililor la bugetul statului. Aaaa, dacă printr-o bună colectare dl Cioloș se referă la impozitarea legăturilor de ceapă verde, mărar și ridichi din piață, DA. Sau dacă are în vedere impozitarea suplimentară a sumelor trimise din afară de cei sătui de-atâta bine și plecați care-ncotro, din nou DA.

Una peste alta, lucrurile în România încep să se îndrepte spre calea ce bună. “Guvernul meu” a găsit soluția, „avionul meu” e gata să plece din nou în călătorie, iar poporul meu…iar poporul meu….. Dar cine are timp de toate nimicurile în ziua de azi.

Dan Agache

Sursă foto: romaniatv.net

Cele mai citite

Related Articles