Respect înseamnă ceva mai mult decât o pălărie ridicată în fața unui om, gest prin care ne exprimăm sentimentul de admirație și prețuire; altfel spus – respectul.
Ca să poți respecta pe alții, trebuie să știi să te respecți pe tine însuți. Și aici nu vorbesc despre un individ cu ceafa lată, pe care l-am întâlnit o dată la o agapă, plin de seu pe mâini, mușcând sălbatic dintr-o halcă de carne friptă, cu privirea tulbure de aburii alcoolului, care striga în gura mare ”vreau respect… ce puii mei”.
Când ai respect față de tine, abia atunci poți avea și față de alții și mai ales față de instituțiile și însemnele statului.
Am întâlnit de curând, ceva ce nu aș fi crezut, dacă mi-ar fi fost povestit: într-o instituție publică erau arborate, ceea ce se chemau odată steaguri – cel al României și cel al Uniunii Europene. Pe cele 2 bucăți de pânză, rupte, franjurate și decolorate până aproape de gri, cu greu puteai descifra însemnătatea lor și rolul arborării pe o instituție publică.
Curios e faptul că instituția cu pricina a primit, nu demult bani – bani mulți și frumoși – pentru reabilitare. O lucrare făcută de mântuială, dovadă fiind tencuiala căzută de pe pereți în doar câteva luni.
Probabil onoratul domn director, cocoșat de griji, probleme și afaceri mărunte și meschine, nu are timp să privească în proprie ogradă, la cele 2 umbre de steaguri, care, la cum arată, numai respect nu inspiră; nu are timp să vadă nici lucrările făcute de mântuială, nici bălăriile și lipsa unei mâini de gospodar.
Nu am să precizez nici numele directorului și nici cel al instituției. Deocamdată. Nu de alta, dar probabil, nu e singura care arată așa și poate din jenă, din curiozitate ori din respect pentru însemnele statului sau pentru instituția pe care o conduce, scoate capul pe fereastră și… privește.
Măcar atât, iar dacă i se pare că e prea scump să cumperi un tricolor nou, să-mi spună și oi găsi și eu 20 de lei prin portofel, din respect pentru ceea ce înseamnă el. Steagul… nu directorul.
(Dan Agache)
