Au trecut deja patru zile, de când am păşit optimişti în 2016; s-au dus şi aburii petrecerilor, s-a golit şi frigiderul şi nu ne rămâne decât se ne apucăm din nou, de treaba. Avem în faţă un an greu; un an cu două rânduri de alegeri; un an care vine după o demisie intempestivă a unui guvern susţinut prin vot de electorat şi înlocuirea lui cu unul de tehnocraţi susţinut de Uniunea Europeană.
Avem înaintea noastră peste 360 de zile de foc; de promisiuni, de compromisuri, de tentative de cumpărare, de tot ceea ce democraţia noastră originală are în arsenalul pregătit de partide pentru alegeri. Miza e una foarte clară, accederea în fruntea unor instituţii şi accesul la oala cu smântână.
Dacă greşesc, iertată să-mi fie neştiinţa, dar după 26 de ani de alegeri, nici în acest an nu întrezăresc vreun român, un patriot, un om cu credinţă pentru binele acestei naţii să fie scos la atac de partidele politice existente la ora actuală în România. Vom avea probabil de ales între stânga şi dreapta, adică să căutăm răul cel mai mic dintre două variante inacceptabile pentru noi şi viitorul ţării. Cu sau fără votul nostru, ei tot se vor alege, pentru că aşa e jocul democratic; sau aşa ar trebui să fie.
Ne aşteaptă 12 luni de guvernare tehnocrată, care a anunţat deja austeritatea; sau dacă nu a făcut-o, lasă să se înţeleagă acest lucru. Austeritate pentru noi, salarii mărite şi pensii speciale pentru ei. De ce? O întrebare care ne frământă şi nu reuşim să-i desluşim răspunsul; de ce? Simplu, pentru că se poate; se pot toate acestea pentru că naţia română doarme în izmene; pentru că cei care s-au săturat să tot strige nedreptatea în gura mare îşi fac bocceluţa şi pleacă. Cei care au obosit să strige tac, iar cei care au tăcut şi până acum spun “Las că-i bun şi aşa”.
Ne aşteaptă un an greu, acest 2016, pe care unii îl văd un an al schimbării. Să schimbăm ce, întreb şi eu ca prostul? Stânga cu dreapta şi dreapta cu stânga? Probabil. Poate că e timpul pentru o schimbare reală; în primul rând a mentalităţii, al modului de gândire, al voinţei noastre de a ne implica în tot ceea ce ne priveşte direct, sau indirect.
Poate că e momentul, acum după 26 de ani să ne trezim din somnul care ne-a cuprins; e timpul să ne ridicăm din patul moale în care am lâncezit atâta amar de vreme şi să facem ceea ce trebuie pentru noi şi urmaşii noştri, pentru ţara asta pe care am primit-o moştenire de la bunici şi va trebui să o lăsăm la rândul nostru generaţiilor viitoare.
E momentul să ne trezim, pentru că ne aşteaptă un an greu; un an foarte greu. E poate anul viitorului nostru!
Dan Agache
