Ne târâm ca râma prin viață!

Timp de 50 de ani am avut voie să aplaudăm. Tot ce venea de sus în jos, era bun, frumos, util și merita aplauzele noastre. În schimb intrasem într-o ‘silenzio stampa’ totală. Ne era frică și de umbra noastră. Mereu aveam impresia că suntem filați, suntem ascultați ori interlocutorii noștri lucrau cu jumătate de normă la băieții cu ochi albaștri.

A venit acel decembrie însângerat, care ne-a adus o relativă libertate. Acum avem voie să strigăm tot ce vrem în gura mare, să ascultăm cât vrem și unde vrem alte posturi de radio nu doar șopârlica liberă, avem voie să călătorim, să ne îmbogățim, să ne ridicăm palate ori să ne cumpărăm mașini scumpe și foarte scumpe. Teoretic, pentru că practic ne-am câștigat doar dreptul de a ne târâ asemeni râmelor.

Ne târâm zilnic la și de la un serviciu care de cele mai multe ori ne asigură doar supraviețuirea și nu ne face niciun fel de plăcere. Ne târâm prin magazine uitându-ne chiorâș la mărfurile la care visam odată și de care nu ne putem acum apropia. Ne târâm în fața șefilor, umili și supuși de frica pierderii unui loc de muncă în cvasitotalitate altfel decât cel pentru care suntem pregătiți. Ne târâm într-un sens ori în celălalt, asemeni unei râme în căutarea unui loc mai bun, dar degeaba.

Ne-am pierdut coloana vertebrală și ne târâm. Ne târâm spre niște spitale în care intrăm cu o boală și plecăm cu 5. Ne târâm spre cabinele de vot, în speranța că următorii aleși vor fi mai buni decât cei de dinaintea lor. Ne târâm prin viață zi de zi, ceas de ceas, crezând cu tărie că va veni și acea zi în care nu va mai trebui să facem această muncă de sisif, să ne târâm prin viață, în așteptarea a ceva, ce va veni cândva, de undeva. Dacă va veni.

Între timp, între două târîituri prin viață, ne ocupăm de scenarii, de pârât vecinul ori colegul, de paiul din ochiul altuia, ori de cine știe ce alte lucruri mărunte și inutile. Întreaga noastră viață a devenit acum, după aproape 27 de ani de liber la târîit, un calvar. O existență lipsită de sens, de țel, de perspective. Dar e bine. E chiar foarte bine pentru că avem voie să ne târîm. Vă dați seama ce grea ne-ar fi fost viața dacă ne luau și acest drept? Așa că, drum bun, atenție la depășiri și mai ales la râma din față. Nu de alta, dar nu ști niciodată când pune brusc o frână și ne trezim într-un ambuteiaj.

Dan Agache

Sursă foto: agro.afacereamea.ro

De același autor

Related Articles