De multe ori m-am întrebat: cu ce am greşit de merităm o asemenea clasă politică? Vânduţi pentru un pumn de arginţi; mânjiţi penal şi manipulabili; fără coloană vertebrală şi răspundere pentru interesul naţiunii; laşi, trădători, fripturişti. Dacă are cineva neclarităţi referitoare la termeni, am şi dovezi solide pentru cele afirmate.
Desigur nu sunt toţi aşa; doar majoritatea. Mai sunt şi din cei ce merită numele de om politic, dar din păcate atât de puţini, încât se pierd în marea masă a celorlalţi. Pot ei oare să facă ceva? Cu siguranţă nu, aşa că îşi văd de interesul propriu, de afaceri mai mărunte, de beneficiile vieţii de parlamentar şi după 4 ani, de o pensie liniştită.
Mai contează că nu au rezolvat prea multe? Probabil nu, dar cine să tot numere problemele apărute şi nerezolvate. M-am întrebat şi nu oadată: oare eu ce aş face dacă aş fi printre ei? Răspunsul a venit destul de repede: nimic. Nimic, pentru că nu poţi să faci singur nimic. Poţi să ridici o problemă, poţi să faci o interpelare, poţi să critici pe la radio sau televizor, după care te trezeşti exclus din partid, rămas fără susţinere politică şi îndepărtat precum un ciumat din colectivitatea “aleşilor”.
Românul poate fi catalogat oricum, dar nu prost. A ştiut să se descurce în orice situaţie, a căzut mereu în picioare şi de multe ori s-a ales şi cu un oarece câştig. Oamenii politici sunt şi ei români; majoritatea. Credeţi că la ei proverbul “ Maieul e mai aproape de piele decât cămaşa” nu funcţionează? Ohoho şi încă cum. Fiecare dintre ei vor să-şi asigure viitorul, să-şi rezolve familia, prietenii, partenerii de afaceri şi dacă se poate să mai prindă un mandat.
La al doilea, deja au experienţă, nu mai trebuie să o ia de la zero, au un nume, au relaţii, ştiu unde să sune şi cu cine să vorbească… A, dacă pentru asta, din când în când, trebuie să voteze cu turma, de ce nu. Ce, dacă ei sunt Gică contra, rezolvă ceva? Absolut nimic, ba îşi mai atrag şi oprobiul colegilor.
În toată această nebunie, nimeni nu se mai gândeşte la interesul cetăţeanului care te-a trimis în Parlament să rezolvi problemele ţării. Poate în campanie, dar dacă eşti carismatic, şti să vorbeşti frumos şi nu ai furat prea vizibil, ai toate şansele să mai prinzi un mandat; şi uite aşa se întâmplă ca după două, trei, chiar 4 sau mai multe legislaturi să ieşi la pensie liniştit, cu o grămadă de “prieteni”.
Atâta doar că odată retras, mai ai o luptă de dat cu tine însuţi. Cum poţi să te mai uiţi în ochii celorlalţi; cum poţi să te mai priveşti în oglindă; cum să răspunzi nepoţilor când te întreabă: “Bunu, a fi parlamentar e o drept sau o onoare”?
Dan Agache
Sursă foto: shutterstock.com
