Cine plăteşte exportul de materie cenuşie?

Cheltuim sume considerabile din Produsul Intern Brut pentru formarea unor medici, care ştim cu siguranţă că vor pleca imediat ce li se oferă ocazia. Nici nu pot fi condamnaţi pentru că de la un salar de 3 – 400 de euro la unul de 10 ori mai mare, la aparatură performantă, la laboratoare dotate cu tot ce e nou nu trebuie decât o cerere şi un examen în care să-ţi etalezi cunoştinţele. Şi tinerii pleacă.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 9 septembrie 2016, 08:00

Spitalele româneşti riscă să fie golite de conţinut. Fără medici, fără aparatură, fără medicamente, cu un colectiv obosit, surmenat şi supra aglomerat, medicina românească suferă, în pofida atâtor specialişti produşi de şcolile româneşti în domeniu. Puţini sunt cei ce aleg să rămână. De regulă sunt cei care au trecut prin facultate precum gâsca prin apă, ori cei ce din diverse motive nu pot să plece sau nu se acomodează cu noua destinaţie, cu limba ori cu clima.

Toate aceste creiere pregătite în România, iau calea exportului. Cine plăteşte pentru investiţia în ele? Nimeni, cu atât mai puţin statul român. De plătit plătim tot noi, cei rămaşi cu dureri, în suferinţă, fără un medic, ori fără medicamente.

Situaţia e similară şi în alte domenii. Zeci de mii de ingineri păşesc anual în viaţă de pe băncile facultăţilor. Din nou paradoxal, firmele de recrutare spun că nu găsesc oameni pregătiţi. Sunt doar câţiva la o serie care ştiu şi ştiu că ştiu, dar care aleg de cele mai multe ori calea exilului, din aceleaşi motive. Noi, rămânem cu ingineri, diplomaţi în diferite domenii, cărora le plătim şomajul şi inserţia pe piaţa muncii în cazul în care vor să muncească într-o altă profesie decât cea pentru care s-au pregătit.

În concluzie, România exportă materie cenuşie; exportă tineri bine pregătiţi, pentru care statul român nu face nimic sau aproape nimic. Cine pierde şi cine câştigă din această luptă surdă? Răspunsul e unul singur: viitorul.

Dan Agache

Sursă foto: maramedia.ro