Ce naşte din pisică…!

pisica-alearga-dupa-soarece

Că ce naşte din pisică mănâncă de regulă şoareci, o ştie toată lumea. Pe mine mă îngrijorează apetitul. Au puişorii ăştia de mâţă chioară un apetit….ceva de speriat. Şoareci, caşcaval, salam de sibiu, mă rog ce găsesc şi ei aşa, mai acătării. Dar nu mănâncă normal, ca o pisică obişnuită, sau mă rog, ca o pisică din copilăria mea. Au acum un apetit, ceva de speriat. Strâng cu lăbuţele, adună, pun deoparte, ascund, fac tot ce e pisiceşte posibil să fie cât mai mult şi de calitate.

Vi-l mai amintiţi pe Mircea Băsescu, fratele matrozului? Cu siguranţă, DA. El e cel ce făcea afaceri cu clanurile rromilor şi le promitea eliberarea contra unui mizilic, acolo, un caşcaval de milioane de euro. Deh, obrazul liber, cu cheltuială se ţine. Dar se pare că unii au rămas cu banii daţi şi cu eliberarea uitată. Mi-am reamintit astăzi de domnia sa, căci se vorbeşte că ar scăpa şi de arestul la domiciliu; altfel spus, e liber să zboare încotro vor muşchii domniei sale.

Şi cum spuneam că ce naşte din pisică are aceleaşi obiceiuri ca mârtanul cel bătrân şi fiul acestui are aceleaşi obiceiuri ca tăticu. Nepotul fostului președinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, va fi cercetat sub control judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este suspectat că i-a cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acestuia.

În ce calitate? O fi vreun judecător la înalta curte? O fi vreun avocat de renume care să merite să pledeze pe această sumă? Ei aş; singura lui calitate e că pe lângă faptul că e băiatul lui tăticu, mai e nepotul matrozului, mare om de stat, în stat. Sau mă rog, fost. Pe mine mă sperie suma cerută drept mită pentru traficul de influenţă: un milion de euro, adică 450 de milioane de lei noi, sau 4 mii 500 de miliarde de lei vechi. Mi-e şi greu să pronunţ această sumă.

Ei ce credeţi că a păţit Băsescu junior? L-au săltat din trafic cu mascaţii? L-au luat în puterea nopţii cu cătuşele pe mâini de-acasă? A primit arest la poliţia capitalei pentru 24 de ore măcar? Da de unde. A fost pus sub control judiciar şi a plătit o cauţiune stabilită la 10 mii de lei noi, adică vreo două mii şi ceva de euro. Asta după ce a cerut şpagă un milion de euro. Asta vine cam 2 – 3% din cât ar fi trebuit să încaseze. Pe badea Gheorghe, dacă l-ar fi prins în flagrant cu două raţe şutite de foame de la vecinul, ar fi luat 7 ani fără suspendare. Aşa…..

Da, aşa e justiţia din ţara noastră; aşa decurg anchetele penale; aşa se comportă un întreg sistem mafiot, care ştie că nimeni nu poate să-i facă nimic. De multele fapte de corupţie ale Elenei Udrea aţi mai auzit ceva? I-a mai deschis vre-un procuror un dosar ceva? Nu. Linişte totală; ba mai nou nici arest la domiciliu nu mai trebuie să facă. În schimb are voie să-şi cheltuiască banii cum vrea ea. Nimeni, dar absolut nimeni nu spune nimic şi nici nu întreabă nimic.

Cât despre pisoii familiei Băsescu…ce să spun. Toţi au dosare penale, toţi au probleme cu legea, ceea ce îmi confirmă proverbul care spune că ce naşte din pisică, şoareci mănâncă. (Dan Agache)

Cele mai citite

Related Articles