In memoriam: Gheorghe Dinică, „Cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”

„Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani. Nici nu mai ştiu câte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje…Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală.Acelea au fost primele aplauze din viaţa mea. M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea”, se mărturisea cel mai îndrăgit actor de roluri negative, Gheorghe Dinică!

Articol editat de Anca Bălălău, 10 noiembrie 2026, 12:29

Gheorghe Dinică s-a născut în anul pe 25 decembrie 1933 și a plecat acum 17 ani, pe 10 noiembrie 2009.

A văzut toate feţele poporului, chiar de la periferie, din cartierul Giuleşti, unde s-a născut, în ziua de Crăciun a anului 1933 – deşi a fost declarat pe 1 ianuarie 1934, pentru că „nu era nimeni la primărie, toţi erau la chefuri“ –, pe strada Pinului, la numărul 34.

Părinţii lui au divorţat când era foarte mic şi a rămas mai mult în grija bunicilor. A cunoscut toate aspectele sărăciei şi nefericirii personale – „Am purtat şi pantofi cu talpă de lemn; iarna era frig, viscol, şi nu întotdeauna aveam costumaţie din asta, contra frigului“, povestea Dinică în emisiunea „Profesioniştii“.

Aşa că din toate aceste lipsuri s-a născut fascinaţia pentru stradă şi pentru oamenii ei – „Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie“.
Dar cea mai cumplită amintire a copilăriei a rămas din vremea războiului. Avea 10 ani când au avut loc bombardamentele din 4 aprilie 1944. Suficient cât să-şi amintească cum a căzut bomba pe casa în a cărei pivniţă se ascunsese alături de alţi prieteni, cum suflul l-a scos afară şi cum şi-a văzut unii camarazi spulberaţi împrejur.

„Toată viaţa noastră a fost afectată de perioada războiului. Copilăria noastră n-a putut să treacă aşa, părinţii noştri sufereau, ne transmiteau şi nouă“, spunea el la „Profesioniştii“.

La vârsta de 17 ani s-a angajat funcţionar la Poşta Română. Din calitatea de angajat al Poştei a putut să se integreze în mişcarea teatrală de amatori. Atunci a descoperit că aceasta este vocaţia sa, că pentru asta trebuie să-şi risipească toata energia. Aici a găsit oamenii care i-au îndrumat primii paşi în actorie. Prima reprezentaţie pe scenă a fost în „Titanic-vals“, în rolul locotenentului Stamatescu. „Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală“, povestea Dinică într-un interviu din „Gazeta Teatrului Naţional“, în 2001. A fost mare succes! Toată lumea l-a îndemnat să facă teatru şi nimic altceva. A făcut, dar tot la amatori o vreme.

De aici până la recunoaşterea talentului său nu a mai fost decât un pas. Mai precis, un concurs naţional, la care a participat cu echipa cercului teatral al Casei de Cultură a Sindicatelor din Bucureşti. Avea 22 de ani şi juca rolul lui Bogoiu, în „Jocul de-a vacanţa“, de Mihail Sebastian. Şansa a făcut ca în juriu să fie profesoara Dina Cocea, care l-a reperat imediat pe tânărul care a primit marele premiu: „Te-ai născut pentru scenă. N-ai dreptul să-ţi sacrifici vocaţia, te primesc la cursurile mele de pregătire“, i-a spus atunci cea care avea să-i fie profesoară la Institut.

În anul 1957 a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București la clasa profesoarei Dina Cocea. A absolvit în anul 1961, fiind deja apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, chiar din același an, și aceasta pentru rolul inspectorului Goole în piesa Inspectorul de poliție. De atunci, Dinică a jucat la cele mai importante teatre din România.

A colaborat atât în film cât și pe scenă cu mari regizori români, printre numele cele mai importante se numără Sergiu Nicolaescu, Andrei Blaier, Mircea Danieliuc, Constantin Vaeni, Dan Pita, Lucian Pintilie, Mircea Dragan, Șerban Marinescu, Nae Caranfil,Andrei Șerban, David Esrig.

Publicul nu l-a uitat… pentru rolurile din film și teatru, pentru muzică, a imprimat patru albume: Cântece de petrecere (2003), Cântece de petrecere 2 (2003), Romanțe (2004) și Parol că te iubesc (2006).

Cea mai renumită piesă interpretată de maestru rămâne „Sunt vagabondul vieții mele”, un cântec din spectacolul „A doua Șansă”.

”Natura a făcut să am vorbirea asta şi aşa m-am apropiat de anumite roluri. Am avut şansa ca, de la începutul carierei, să nu mi se dea roluri pozitive şi am fost luat drept genul care interpretează un personaj negativ. Asta este misiunea mea – să o duc şi să fac tot ce pot mai bine. Asta e obligaţia mea faţă de frumoasa meserie pe care mi-am ales-o şi faţă de spectatorii care mi-au dat toată dragostea şi încrederea lor. Dar să ştiţi că pentru mine nu este nicio greutate, pentru că tot ce am făcut de-a lungul vieţii am făcut din dragoste pentru profesie şi pentru oameni. Şi acum, când văd că oamenii mă apreciază, mă simt răsplătit din plin,” mărturisea Meşterul Dinică.

L-am iubit, deşi nu a jucat pentru a fi iubit, a jucat pentru că ne-a iubit și acest Har îl purta în gene cu fiecare rol și cu o candoare greu de descris în cuvinte, a fost personajul negativ şi noi, chiar dacă ne regăseam în el, îl suportam şi îl aplaudam cu o loialitate greu de descifrat.

Era unicul Gheorghe Dinică, căruia Regizorul Cel Mare I-a dat Cămaşa Meşterului să o poarte în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”.

Gheorghe Dinică a trecut la Domnul marţi, 10 noiembrie 2009, la Spitalul Floreasca, în urma unui stop cardiac.

La 13 noiembrie, trupul său neînsuflețit a fost depus în foaierul Teatrului Național din București unde a fost petrecut cu aplauze timp de 15 minute de aproximativ 2000 de persoane venite să-și ia rămas bun.

În aceeaşi zi a fost înmormântat la cimitirul Bellu, pe Aleea Gheorghe Dinică, denumită astfel în semn de omagiu, alături de alţi actori monumentali plecaţi prea devreme: Toma Caragiu, Amza Pellea, Colea Răutu, Ștefan Iordache…

Urmărește-ne și pe Google News