Muzeul Banatului Montan din Reșița organizează vernisajul expoziției „In Memoriam Corneliu Baba (1906-1997) – 25 de ani de la moartea artistului”, vineri 17 martie de la ora 17:00.
Unică în arealul Banatului de Munte, expoziția celor doi maeștri cu rădăcini bănățene, cuprinde 30 de lucrări de pictură şi grafică aparținând atât lui Corneliu Baba, cât și tatălui acestuia, Gheorghe Baba, ce vor fi expuse public pentru prima dată la Reșița.
Lucrările ce vor fi prezentate publicului provin atât din colecția Muzeului Banatului Montan cât și din colecţia artistului (curator Maria Muscalu-Albani). O întreagă lume de creație a unei personalități artistice cu valoare majoră pentru Banat dar și pentru România exprimată în peisaje, portrete și autoportrete, regi, Spaime și Pieta.
Adițional, pe toată perioada expunerii, în sala de conferințe a Muzeului, vor fi proiectate trei filme documentare despre maestru:
●Pictorul omului- scenariu şi regie Florin Holban;
●Un artist şi secolul său – Corneliu Baba, scenariul şi imaginea Ion Cristodulo;
● Libertatea acidă a singurătăţii – texte Corneliu Baba şi Andrei Pleşu, scenariul şi imaginea Ion Cristodulo.
Expoziţia „In Memoriam Corneliu Baba (1906-1997) 25 de ani de la moartea artistului” va putea fi vizitată de marți până sâmbătă în intervalul orar 09:00-17:00. Ultimul bilet de intrare va fi emis la ora 16:30.
Expoziția va fi pe simeze la Muzeul Banatului Montan până în data de 23 aprilie 2023.
***
Corneliu Baba era al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor de biserici şi al Mathildei Baba. Anii de copilărie şi adolescenţă i-a petrecut la Craiova şi Caransebeş, oraşul tatălui său. În 1926, s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filozofie. După un singur semestru, a abandonat studiile la Academia de Arte Frumoase, declarându-se descurajat de profesori şi climat.
A absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie, unde a avut ocazia să asiste la cursurile susţinute de Nae Ionescu, P.P. Negulescu sau Tudor Vianu. Anii următori i-a petrecut în Timişoara, unde a intrat în contact cu un grup de artişti tineri progresişti şi protestatari, de ale căror atitudini şi abordare artistică se dezice în scurtă vreme. Această perioadă a fost marcată de căutări şi deziluzii, iar dorinţa de a pleca în străinătate devenea tot mai pregnantă.
În 1934 a avut loc prima sa expoziţie de pictură, susţinută împreună cu tatăl său, în Băile Herculane. Aici a fost remarcat de un influent avocat din Iaşi, Omar Popovici. Prin intermediul lui, se mută în oraşul moldav şi se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase, la clasa profesorului Nicolae Tonitza. Deşi plecase la Iaşi cu gândul de a se întoarce peste două sau trei luni, Corneliu Baba a rămas în capitala Moldovei timp de 16 ani. În acest timp, şi-a finalizat studiile de pictură, dupa care a devenit asistent şi profesor la Academia de Arte Frumoase.
Într-un secol XX zguduit de ideologii, filozofii şi doctrine estetice contradictorii, Baba s-a încăpăţânat să rămână în interiorul convenţiilor de limbaj şi al codurilor de reprezentare ale picturii clasice considerate desuete. Dintre artiştii români l-au inspirat Grigorescu şi Tonitza, iar dintre cei europeni El Greco, Goya şi Rembrandt. Principalele genuri plastice abordate de artist au fost autoportretul, arlechinul-regele nebun, portretul cu caracter social, peisajul şi natura moartă.
A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului socialist, dar a renuntat foarte repede. S-a refugiat în tablourile cu țărani, evocând scene din timpul răscoalei de la 1907, în care pictorul redescoperea universul și figurile țăranilor români ca un simbol al permanenței; din acea epocă datează pânzele Întoarcerea de la sapă, Țărani, Odihnă pe câmp, Oameni odihnindu-se.
În 1958, Baba a fost numit profesor de pictură la Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Problemele anterioare cu autoritățile comuniste pareau de domeniul trecutului. A călătorit în toată lumea, participând cu picturile sale la expoziții la Cairo, Helsinki, Viena și New Delhi, culminând cu o expoziție personală la Bruxelles în 1964.
În 1962, guvernul român îi va acorda lui Corneliu Baba titlul de Artist al poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 – membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.
Premiile și expozițiile au continuat să se acumuleze, conducându-l spre o expoziție personală la New York, în 1970, și aducându-i decorația Steaua Roșie în 1971. Unele dintre portretele sale i-au determinat pe criticii de arta să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea se afla portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă Timișoara) și portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (prezent în colecțiile Muzeului Zambaccian, București), Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu sau Tudor Arghezi.
Iscusit portretist, Baba și-a căutat modelul. Alegerea acestuia pornea de la o experiență personala a pictorului cu cel pe care a vrut să îl portretizeze. Pe Lucia Sturdza Bulandra și-a dorit să o imortalizeze după ce o văzuse jucând rolul Vassei Jelesnova de Gorki, costumul actriței lăsând asupra sa o puternică impresie. Modelul a respins însă portretul. Povestea se repetă și în cazul dublului portret al lui Tudor Arghezi și al soției acestuia, pentru care a lucrat asiduu doi ani. Pictorul nota în jurnalul său: ”Neînțelegerea dintre cei doi, pictorul și modelul său, se aranjează de obicei de-abia după ce vremea le stabilește existența și liniștea definitivă, când nici ei, nici contemporanii lor nu mai rămân decât nume în paginile cărților sau ale unor registre.”
Cu toate acestea, Baba a perseverat, respingând totodată emblema peiorativă de pictor psiholog. Viziunea sa era una diferită, actul creației fiind văzut ca înrădăcinat în ”înseși contrastele caracterului și psihicului meu”, după cum el însuși aprecia.
Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o serie de tablouri cu Arlechini și Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecția sa privată până la moarte. Critici de artă, cum ar fi Pavel Șușară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacție personală a artistului în fața absurdului dictaturii comuniste și al „rinocerizării” României.
Cu puțin timp înainte de moartea sa, survenită la 28 decembrie 1997, pictorul și-a publicat memoriile, Notele unui artist din Europa de est. A primit, postum, premiul de excelență al Fundației Culturale Române.
Multe dintre operele lui Corneliu Baba au rămas în România; majoritatea muzeelor importante din țară au măcar o lucrare de a sa. În prezent, cea mai mare colecție de lucrări, dar și obiecte ale artistului se găsesc în Colecția Baba, la Muzeul de Artă Timișoara. Colecția a fost donată muzeului de soția artistului și include 90 de piese, printre care și câteva tablouri aduse de la Muzeul Național de Artă și de la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București.
Pictorul Gheorghe Baba s-a născut în anul 1863, în Caransebeş și a plecat pe 10 martie 1953, în localitatea Frasin, Câmpulung. Tatăl lui Corneliu Baba a făcut a făcut studii limitate în diferite meserii. A fost trimis de contele von Bissinggen la Academia de Artă din Viena. S-a ocupat o vreme de retuşarea portretelor de la atelierele fotografice din Turnu-Severin şi Craiova. Lucrează pictură bisericească, executând în Oltenia peste 80 de interioare de biserici şi iconostase. A pictat portrete, naturi moarte, peisaje. Participă la Expoziţia Societăţii Artistice Theodor Aman (1905), la Expoziţia pictorilor locali (1910-1911), iar în 1930 a deschis la Craiova o expoziţie împreună cu fiul său, Corneliu Baba.
