Astăzi ar fi fost ziua lui Aristide Buhoiu… s-a născut la Lugoj, acum 83 de ani pe  4 aprilie 1938. Ziarist, realizator de televiziune și scriitor român de a cărui amintire sunt legate emoţional multe generaţii de români…

Celebrul  „Album duminical”, din care, copil fiind  îmi plăceau desenele animate şi emisiunea lui Aristide Buhoiu, „Drumuri europene”.

Puteam să fiu ocupată cu orice altceva, dar  când auzeam genericul, melodia lui Jeff Wayne, War of the worlds – Eve of the War, mă aşezam în faţa televizorului alb-negru, o marcă rusească şi obosită, ca să îl urmez pe Domnul Buhoiu.

În acele timpuri cu Aristide Buhoiu evadam dincolo de România… Din limitarea „Orizonturilor Roşii” pe „Drumuri Europene”…

Aşa a devenit Aristide Buhoiu o Călăuză pentru mine şi pentru mulţi alţii ca mine, o Călăuză care aduna toată familia în jurul subiectului emisiunii sale, sub o linşte ce părea născută din tăcerea aceea ce nu are nevoie de nici o restricţie în comunicarea dintre noi…

Devenise cunoscut publicului larg prin realizarea ciclului de reportaje „Drumuri europene”, difuzat de postul național de televiziune TVR între 1976 și 1983.

Absolvent al facultății de filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, promoția 1962, destinul său jurnalistic a început ca reporter la Radio Timișoara, în perioada 1957-1958, apoi  redactor la Radio Cluj și crainic sportiv la Radio București.

În perioada 1958-1984 a fost realizator la Televiziunea Română, adus în capitală de Tudor Vornicu și Octavian Paler.

Aici, a început ascensiunea sa profesională , în perioada 1965-1978,ca  redactor al emisiunilor „Duminica sportivă”, „Studioul A”, „Zig-zag”, „360 de grade”, „Post-meridian”, „Trubaduri de altădată”, „Tele-sport”, comentator sportiv, etc.

Din anul 1976 şi până în 1983 cu ciclul „Drumuri europene”, a realizat cea mai mare audiență la TVR. Episoadele au fost realizate în calitate de redactor, operator, sunetist etc., pe buget propriu, fără niciun fel de participare materială a TVR-ului.

Fiindcă umbra comunistă afecta tot mai mult viaţa din România, Aristide Buhoiu a emigrat în 1984 în SUA. Fiica, Luana, a lucrat pentru celebrul regizor Steven Spielberg, la fundația lui din Hollywood. Fiul, Aristide, editează în SUA ziarul Universul, care apare de 20 ani. Ginerele, Thomas Scherzberg, este director în cadrul concernului Bertelsmann, una din cele mai mari companii de media din lume.

În perioada 1985-2002 a fost editor al publicației săptămânale „Universul” din SUA, ziar care a primit, printre altele, articole sau mesaje de la Eugen Ionescu, Virgil Gheorghiu, Ronald Reagan și Bill Clinton, precum și de la numeroși oameni politici, președinți, premieri, miniștri, șefi de partide din România și din străinătate. Din redacția sa, în 1989, au făcut transmisii directe posturile de televiziune CNN, ABC, NBC și altele. Din aceeași redacție au fost radiodifuzate prin Vocea Americii și Europa Liberă interviuri istorice, de exemplu cel dat de Gheorghe Apostol și alte materiale.

Între anii 1987-1989 a fost realizator al emisiunilor radiofonice pe unde medii „Radio Universul”, pentru ca în perioada 1994-1997 să devină  realizator al emisiunilor TV prin cablu „Tele Romania USA”, transmise la New York, Hollywood, Anaheim, Glendale, Sacramento, Los Angeles.

Din 1995 şi până 1998  a fost realizator al emisiunii săptămânale „Drumuri printre amintiri”, „Cutia Pandorei”, la Tele 7 ABC şi în perioada 1997-1998 director general la TV Super Nova, pentru ca timp de doi ani,1998-2000 să fie director general la Tele 7 ABC. Realizator al emisiunilor săptămânale Studioul „Tudor Vornicu”, „Cutia Pandorei” și „Drumuri printre amintiri”. Director general la cotidianul Cronica română.

Aristide Buhoiu a murit la vârsta de 68 de ani, 17 septembrie 2006 . Suferea de cancer cu multiple metastaze. Trupul neînsuflețit i-a fost depus la biserica din Piața Amzei, iar înmormântarea a avut loc la cimitirul Bellu din București. Fusese internat, în ultimele cinci zile, în stare gravă la Spitalul Agrippa Ionescu din București și era menținut în viață doar cu ajutorul aparatelor.

A luat mai multe premii pentru activitatea sa: marele premiu ACIN pentru „Drumuri europene”; premiul APTR pentru „Drumuri americane”; premiul „Tatomir” al Uniunii Juristilor din Romania si premiul „Pamfil Seicaru” pentru publicistica TV.

A fost primul român care a tradus şi editat cartea „Orizonturi Roşii” a generalului Ion Mihai Pacepa. Cartea a circulat pe sub mână, cum se spune, în România, adusă nu fără riscuri.

„La 14 aprilie 1985 am scos Universul la New York, într-un context foarte special: era Vinerea Mare. Şi eram la biserica românească „Sfânta Maria”, unde erau sute de români, cu lumânările aprinse, la Înviere. N-am să uit niciodată momentul acela extraordinar când am împărţit Universul românilor şi îl citeau aşa surprinşi, încântaţi, la lumina lumânărilor. Aşa a debutat ziarul în America si apare si acum.Publicaţie care a tipărit câteva cărţi.Am scos cartea lui Pacepa, care a fost indiscutabil best-seller-ul exilului românesc din toate timpurile, am scos ediţia princeps a poeziilor lui Eminescu, am scos în serial, pentru prima dată în limba română, „Ora 25”, a lui Constantin Virgil Gheorghiu.”

În destinul său, „Pata” şi „Şansa” Pacepa pentru Aristide Buhoiu a fost adânc speculată de securitate, mai ales că primise paşapoarte de călătorie la ordinul lui Mihai Pacepa, cu puţin timp ca acesta sa fugă din ţară…

„Eu am avut bucurii şi belele cu Pacepa. Nu directe, indirecte. Bănuiam că el urma să iasă într-o bună zi la rampă, dar nu ne dădeam seama cum. Am încercat să iau legătura cu el în 1984, când am ajuns în SUA şi am cerut azil politic, care mi-a fost acordat de Departamentul de Stat în numai şase luni, însă mi s-a spus că nu este foarte bine, pentru că el este păzit.

Evident că atunci când am cerut azil politic m-am referit şi la faptul că l-am cunoscut pe generalul Pacepa, care se afla acolo şi că, dacă vor să ceară referinţe despre mine, pot afla, desigur, de la el. Adică pentru faptul că n-am lucrat în sistem. Deşi împotriva mea, de-a lungul anilor, se lansaseră fel de fel de zvonuri, că sunt ofiţer. Ba mai mult, au intoxicat Europa liberă, care la un moment dat, într-o emisiune, „Actualitatea românească”, a lui Emil Georgescu, spunea că s-ar părea că eu sunt maior de Securitate. Deci atunci, primul lucru pe care am vrut să-l fac a fost să-mi găsesc un sprijin”, mărturisea în ultimul său interviu acordat pentru Jurnalul.ro, Aristide Buhoiu.

Exilul său a fost determinat de faptul că fusese dat afară din Televiziune, unde  făcea o emisiune în care prezenta şi Occidentul, în contextul promovării personalităţilor româneşti, vorbea de Viena, de Paris, Londra, Rio de Janeiro, şi românii mai vedeau şi altceva, mai aflau nişte lucruri despre Occident. De altfel, în dosarul său de la Securitate se afirma că, sub pretextul prezentării personalităţilor româneşti, făcea propaganda Occidentului.

I s-a dedicat şi o carte scut în faţa unor acuze cărora nu le poate răspunde, Cartea „Istoria unei supravieţuiri – Televiziunea, Aristide Buhoiu şi Securitatea“ (Editura RAO, Bucureşti) scrisă de Vartan Arachelian şi apărută în 2018.

Aristide Buhoiu sau Nostalgia ”Drumurilor europene”, apoi a „Drumurilor americane” este parte din viaţa multor generaţii… pe ecranele acelor cutii mari, fabricate majoritatea în Mama Rusia,  ce se numeau televizoare, sufletele românilor  cu Aristide Buhoiu evadau dincolo de România… Din limitarea „Orizonturilor Roşii” pe „Drumuri Europene”…

Anca Bica Bălălău

Surse:Jurnal.ro; wikipedia