„- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui…

M-am pipăit… şi pe mâinile mele,

am găsit urmele cuielor Lui”.

„Ar fi fost o uşurare să mor!” mărturisea cel care se află printre cei care au mplut cerul României de sfinţi în anii ’50, Radu Gyr, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu, născut pe 2 martie 1905 la poalele Gruiului din Câmpulung – de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație – ca fiu al actorului craiovean Coco Demetrescu.

Poet, dramaturg şi eseist,  luptător creștin, blând, senin, viteaz, iubitor de Dumnezeu și de oameni, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând, aşa rămâne în memoria neamului său românesc., cel care a purtat prin destinul său „urmele cuielor Lui”, Radu Gyr!

A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul „Liniști de schituri”.

Alături de elita din care făcea parte a căzut victimă unor vremuri învolburate, plătind un preţ greu pentru atitudinea sa în faţa decadenţei acelor timpuri.

Întemniţat timp de 20 de ani, poetul a suferit chinuri inimaginabile în regim de celulă aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost ţinut aproape un an de zile la Jilava, în aşteptarea executării pedepsei cu moartea. Purta în suflet povara frumuseţilor şi sacrificiilor unei vieţi, ale unei generaţii… viaţa abia licărea în el.

Nedreptatea şi umilinţa erau strigătoare la cer, căci nici unul dintre condamnaţi nu era vinovat, nu de moarte, dar nici de temniţă. Ei reprezentau cu adevărat sufletul neamului şi neamul întreg vibra în jurul lor.

Însă, creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Nu dor nici luptele pierdute,

nici rănile din piept nu dor,

cum dor acele brațe slute

care să lupte nu mai vor.

……………………………..

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,

nici ochii când în lacrimi ți-s.

Adevăratele înfrângeri,

sunt renunțările la vis.

Cărturarul Radu Gyr a lăsat în urmă o opera poetică de valoare unică, la care se alătură o mulțime de studii și eseuri critice, răspândite în periodicele românesti de-a lungul anilor. Poezia lui este profund creştină, naţională şi umană. Deşi, nu are numai valoare locală şi temporală şi va putea fi citită oricând cu acelaşi interes pe toate meridianele lumii, totuşi nimeni nu o va înţelege ca oamenii care au suferit în acel veac tortura sufletului şi a trupului.

„ Într-o zi această poezie în cătuşe va ieşi la lumină. Un munte de suferință, demnitate și disperare. Acesta este Radu Gyr!” , afirma Ioan Ianolide.

A trecut în veșnicie în anul 1975. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, poetul Romulus Vulpescu, potrivit unui martor ocular ,i-a citat din versuri.

Înainte de 1989 Radu Gyr a fost complet ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din „ Poezia românească modernă” (1968}.

 „Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”, spunea un om legendar şi reprezentativ al acestor vremuri, un mare poet care a încrustat în trupul său şi a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii, un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare – acesta este Radu Gyr.

Radu Gyr se află printre cei care au umplut Cerul României de Sfinţi…

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.

O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!

Luna venea după El, în celulă

şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,

ochii adânci ca nişte păduri.

Luna-L bătea cu argint pe veştminte

argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:

– De unde vii, Doamne, din ce veac?

Iisus a dus lin un deget la gură

şi mi-a făcut semn ca să tac.

S-a aşezat lângă mine pe rogojină:

– Pune-mi pe răni mânăa ta!

Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină

parcă purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase

pe rogojina mea cu libărci.

Luna lumina, dar zăbrelele groase

lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână

şi mişunau păduchi şi guzgani.

Am simţit cum îmi cade capul pe mână

şi-am adormit o mie de ani…

Când m-am deşteptat din afunda genună,

miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celulă şi era lună,

numai Iisus nu era nicăiri…

Am întins braţele, nimeni, tăcere.

Am întrebat zidul: nici un răspuns!

Doar razele reci, ascuţite-n unghere,

cu suliţa lor m-au străpuns…

– Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui…

M-am pipăit… şi pe mâinile mele,

am găsit urmele cuielor Lui.

Poet, dramaturg şi eseist,  luptător creștin, blând, senin, viteaz, iubitor de Dumnezeu și de oameni, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând, aşa rămâne în memoria neamului său românesc., cel care a purtat prin destinul său „urmele cuielor Lui”, Radu Gyr!

Anca Bica Bălălău

Sursa:Wikipedia