Motto: „Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea.”. Octavian Paler

“Sunt drumuri ce ne caută de mult şi-ajung la noi când suntem plecaţi în căutarea lor pe alte drumuri”, mărturisea Octavian Paler cel născut într-o zi de 2 iulie 1926, în localitatea Lisa, județul Făgăraș, actualmente județul Brașov, la 8 ani după realizarea României Mari și plecat în Cer pe 7 mai , 2007, acum 12 ani.

Fiul lui Alexandru și al Anei, Paler a urmat școala primară în satul natal, în anul 1937, după care a fost admis bursier la Colegiul „Spiru Haret” din București. În vara anului 1944, cu o saptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut o altercație cu George Șerban, directorul școlii, care era chiar unchiul său (fratele mamei), și a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul „Radu Negru” din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele filosofie, latină, elină.

„Ursitoarele erau bete, probabil, când au venit la căpătâiul meu sau, plictisite, au vrut să se amuze. Au făcut din mine un fel de acrobat fără plasă. Mi-au dat o înverşunare greoaie şi o exaltare care, amestecate, au devenit destin”, se autoironiza  cu umorul specific personalităţii sale, regretatul Octavian Paler.

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale Facultății de Drept din București.
Născut cu 2 ani înaintea radioului românesc, Paler a fost, între anii Între 1949 și 1961,  redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. În anul 1964 a fost, timp de trei luni, corespondent Agerpres la Roma.
Prin activităţile de scriitor, jurnalist, editorialist și om politic, a rămas în istoria culturii române, ca o mare personalitate, care pasionată de mitologie şi-a pus pe hărtie părerile pănă in preziua morţii sale. Devenise, după cum se definea, „un lup singuratic” care nu se mai regăsea in reperele şi valorile societăţii actuale.

“Noi astăzi suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât nici nefericiţii nu sunt solidari între ei.Numai o mare nenorocire ne poate arăta cât de mărunte sunt nemulţumirile “insuportabile”, conchidea scriitorul în ale cărui cărţi regăsim împletite eseuri pe teme filosofice cu fragmente de automărturie nu a avut o aşa-zisă viaţă dublă. Octavian Paler nu a disimulat şi nici nu a incercat să-şi „cosmetizeze” trăirile puse pe hărtie.

După evenimentele din decembrie ’89, a fondat împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ș.a. Grupul de Dialog Social, care se evidențiază prin pozițiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, director onorific și editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul și Ziua. Rămâne un jurnalist și comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viață, devine un critic acerb al clasei politice românești.A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.

Octavian Paler a fost şi rămâne un reper al intelectualităţii româneşti a cărui sinceritate a şocat, a supărat, dar a rămas în operele sale urmaşilor săi dim limba şi literatura română.
“Una din prejudecăţile lumii noastre este de a pune eticheta, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat”, surprindea prin simplitatea dezvăluirilor trăsăturilor de carecter ale conaţionalilor săi, Octavian Paler.

„Moartea pune punct şi iubirilor, şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit şi n-a luptat destul, sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte”… şi moartea a venit pe 7 mai , 2007 la Octavian Paler care avea 80 de ani.
A plecat, în veşnicie , în urma unui stop cardio-respirator şi îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Sfânta Vineri.

Epilog: “Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă.” Octavian Paler

Anca Bica Bălălău
„Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta – murim”.

Sursa foto:wikipedia