[FOTO] Mari români-Mircea Eliade, 114 ani de la naștere: „Dacă uiţi, te rătăceşti”

Motto: „Singure valorile culturale justifică existenţa şi misiunea unui popor. Istoria nu ţine seamă de popoare sterile din fire”.Mircea Eliade

S-au  împlinit, anul acesta, 114 de ani de la naşterea celui ce-a fost Mircea Eliade.

A venit pe pe lume pe 13 martie 1907 în Bucureşti,devenind  românul care a scris o filă importantă în cultura umanităţii ca  istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago.

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei, în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.

Deși inițial numele său de familie era Ieremia, tatăl său și-l schimbă din marea admirație pe care o avea pentru personalitatea lui Ion Heliade Rădulescu, scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

După terminarea învățămîntului primar la școala de pe strada Mîntuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.

Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de occultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.

Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, ce trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane.

Începe învățarea limbilor italiană și engleză, în particular şi să  studieze persana și ebraica. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și Bogdan Petriceicu Haşdeu. Prima sa operă a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală.

Patru ani mai tîrziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop, ce cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale.

„Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului al XX-lea poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparaţie. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur, Frazer declara că istoria omului este un şir de crime şi stupidităţi. La capătul unui inventar al credinţelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens”,mărturisea nu mai puţin celebrul  Constantin Noica.

„Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim întâi”, scria cel care, încă din copilărie a manifestat  o serioasă formație filosofică bazată pe un intens studiu solitar, iar din anul 1925 a primit recunoaşterea de „șef al generației” sale.

Din anul 1925 Eliade urmează Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, având ca profesori personalităţi ilustre ale culturii române: Rădulescu-Motru, P.P.Neguleseu, Mircea Florian, Dimitrie Guşti, Tudor Vianu, Nicolae lorga.

Cel care a exercitat o puternică influenţă asupra lui Mircea Eliade este profesorul Nae lonescu, titularul cursului de Logică şi Metafizică, în al cărui periodic, „Cuvântul”, va publica.

În anul 1927 face o călătorie în Italia şi îl vizitează pe Giovanni Papini.

La 20 noiembrie 1928 pleacă în India, trăieste în Calcutta unde o întîlnește pe Maitreyi, imediat după susţinerea tezei de licenţă la Bucureşti.  Eliade studiază la Universitatea din Calculta sanscrita şi filosofia hindusă, locuind o vreme în casa profesorului Dasgupta.

Întors în ţară, în anul 1931, pentru satisfacerea stagiului militar, fondează o grupare, „Crilerion”, împreună cu mai mulţi prieteni, între care Mircea Vulcănescu, Petre Comamescu, Mihail Sebastian, Constantin Noica şi Emil Cioran.

În anul  1933 îşi susţine doctoratul în filosofie şi devine cadru universitar, calitate din care predă cursuri de istoria religiilor.

După război se stabileşte la Paris, unde va preda la Şcoala de Înalte Studii, apoi la marile Universităţi ale lumii.

Din anul 1956 devine profesor  de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”   din Chicago, continuându-şi în tot acest timp activitatea publicistica şi literară, iar  în anul  1976 începe publicarea operei sale capitale, Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, ce-l va consacra definitiv între savanţii secolului al XX-lea.

La Universitatea din Chicago, din anul  1957, a fost titular al catedrei de istoria religiilor, naturalizat cetățean american în anul 1966, iar la 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de Arte și Ştiințe. Câțiva ani mai tîrziu vizitează Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor.

În anul 1977 Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze, iar în anul 1985 devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington.

„Am visat întotdeauna un cititor nonconformist, care să nu se mulţumească numai cu lectura romanelor sau eseurilor mele”

Cel care i-a marcat viaţa în România a fost profesorul lui  de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul şi este de necontestat  meritul său de a fi sprijinit tinere talente ca Mircea Eliade sau Mihail Sebastian.

„Nae Ionescu nu vorbea ca un profesor, nu ţinea o lecţie, nici o conferinţă. Începuse o convorbire şi ni se adresa direct, fiecăruia în parte, parcă ar fi povestit ceva, ar fi prezentat o serie de fapte, propunându-ne o interpretare şi aşteptînd apoi comentariile noastre. Aveai impresia că lecţia întreagă e doar o parte dintr-un dialog, că fiecare din noi era invitat să ia parte la discuţie, să-şi mărturisească părerile la sfârşitul orei. Simţeai că ce spune Nae Ionescu nu se găsea în nici o carte. Era ceva nou, proaspăt gândit şi organizat acolo, în faţa ta, pe catedră. Era o gândire personală şi, dacă te interesa acest fel de gândire, ştiai că nu o puteai întâlni altundeva, că trebuie să vii aici s-o primeşti de la un izvor. Omul de pe catedră ţi se adresa direct, îţi deschidea probleme şi te învăţa să le rezolvi, te silea să gândeşti”, spunea Mircea Eliade despre mentorul său.

La rândul său,  Eliade l-a avut discipol și protejat pe Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor, scriitor și eseist. A fost profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago, asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago, după ce primise cartea verde și urma să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School.

Cultura înseamnă să ştii ce s-a spus şi ce s-a gândit mai bun şi valoros în lume, fiindcă ea este sublim templu vizitat de tot mai puţini enoriaşi, din păcate. Mircea Eliade a pus cărămizi românești la ridicarea acestui templu pentru a-l binecuvânta cu ADN-ul românesc.

„Am visat întotdeauna un cititor nonconformist, care să nu se mulţumească numai cu lectura romanelor sau eseurilor mele, ci să-şi păstreze curiozitatea intactă şi pentru celelalte scrieri, mai puţin facile, se-nţelege, dar poate tot atât de semnificative. Amintirile sunt icoanele timpului pierdut. Cine ştie de ce lăcrimez? Poate iubesc sau poate aştept; şi nădejdele mele încep să le irosească anii. Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată”, este mărturisirea de credință a lui  Mircea Eliade.

Și nu pot încheia decât citându-l pentru a te provoca pe tine cel care ai avut răbdarea de-a parcurge aceste rânduri să accepţi  mulțumirile sale postume:

„Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică”.

Mircea Eliade a scris 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filosofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Din anul 1990 este  membru post-mortem al Academiei Române.

Mircea Eliade a plecat în veșnicie  la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago şi  a fost incinerat la Capela Rockfeller din Hyde Park.

 Epilog:„Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate. Dacă uiţi, te rătăceşti”. Mircea Eliade

Anca Bica Bălălău