InMotto: „Am avut întotdeauna ambiţie,voiam să fiu, cum ar spune bănăţenii, fruncea!” Neagu Djuvara

Neagu Djuvara, un om cât un secol, a deschis porțile veșniciei, pe 25 ianuarie 2018, la vârsta de 101 ani.

Când a împlinit 100 de ani, mărturisea că îi lipsește dansul…

Cu un ADN cu blazon de boierie sadea, Neagu Djuvara este mai mare cu un doi ani decât România Mare, dar rămâne unul dintre aristocații vieții autentice boierești care a înnobilat nația română.

Istoric, diplomat, filosof, jurnalist și romancier român, s-a născut la București într-o familie aristocrată de origine aromână, așezată în Țările Române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu. Tatăl său, Marcel Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918, chiar în anul Marii Uniri, iar mama sa Tinca Grădișteanu, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.

Este licenţiat în litere la Sorbona, în anul 1937 şi doctor în drept la Paris, 1940.
Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc: secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare „Carol I”.

În anul 1961 pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului Nigerian al Afacerilor Străine și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

O naţiune în ascensiune poate profita de mediocrităţi; o naţiune în declin nu mai ştie să-şi folosească geniile

În mai 1972, la 56 de ani, Neagu Djuvara obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.), despre care afirma cu umor:

„Îndârjirea mea a fost de a fi un bun student toată viaţa. Şi când am plecat la pensie la vârsta de 68 de ani am venit la Paris şi m-am inscris la şcoala de limbi orientale, am făcut o licenţă în sârbo-croată. Între 68 şi 72 de ani!”

La întoarcerea în țară mărturisea cu tristețe:

„Am stat 45 de ani plecat. Este o viață de om. Când plecasem eu din țară, românul pe care-l cunoșteam, de pildă țăranul de la moșia din județul Brăila, era îmbrăcat în alb, cu garnitură la marginea mânecii cămășii. Era curat, era respectuos față de cineva mai învățat decât el, nu că era boier, dar era mai învățat. M-am întors și am găsit un țăran mai întîi îmbrăcat ca Mao Zedong, în haine gri. Chiar fața lui m-a speriat, de bețiv. Românul de pe vremea copilăriei mele era un om care mai trântea o țuică exagerată duminica, dar restul săptămânii era treaz. M-am întors după 40 de ani și am văzut că erau beți toată ziua, de dimineața până seara. Prin urmare, asta strică o nație. Asta transformă o populație rurală în niște brute. Am devenit foarte pesimist”.

Martor al unui secol de istorie zbuciumată a României și a lumii, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor și a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea istoriei naționale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naționaliste în România, fiind catalogate ca „antiromânești” și o influență nefavorabilă asupra percepției de sine la români și a românilor în afara granițelor țării.

De-a lungul vieţii, Neagu Djuvara  a scris cărţi de mare importanţă pentru istoria României, printre care  „O scurtă istorie ilustrată a românilor”, „Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX)” sau „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”.

“Această Românie Mare e o ţară care se naşte cu dificultăţi uriaşe – trebuiau să se adune şi să se gospodărească împreună oameni care nu s-au aflat niciodată sub aceeaşi cârmuire. Ceea ce-i uneşte pe toţi românii este faptul de a vorbi aceeaşi limbă. Am mai spus că suntem poate singura ţară din Europa, în afară de micile ţări, al cărei sentiment naţional este exclusiv întemeiat pe faptul că vorbim aceeaşi limbă de la Nistru până la Tisa” , sublinia Neagu Djuvara în cartea sa , “O scurtă istorie ilustrată a românilor”.

Istoricii contemporani i-au contestat teoriile și calificarea ca istoric, numindu-l, după propria-i afirmație, „amator”.

Studiile sale în domeniu precum și doctoratul de stat în filosofia istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o atenție sporită, datorată în mare popularității sale în România.

„După 45 de ani pe care i-am petrecut în străinătate, m-am întors în ţară septuagenar şi încă unul plin de viaţă. Nu m-am băgat intens în politică, fiindcă am simţit că nu pot face nimic. Cu vremea, când aş fi putut face ceva, eram prea bătrân… din păcate, sublinia cu un profund și trist realism, Neagu Djuvara: „Tineretul care se revoltă astăzi nu are absolut niciun ideal. Nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să dărâme. Asta înseamnă ca s-a stricat ceva. Tineretul, care în general trebuie considerat ca purtător de idealuri viitoare, chiar greşite cum a fost comunismul, astăzi nu mai are niciun ideal.”

Neagu Djuvara  trebuie citit și făcut cunoscut  poporului român, trebuie așezat în biblioteca spirituală a neamului, altfel vom stagna tragic în căutarea de mentori sau modele cu ADN românesc… iar acest fapt ne va depersonaliza într-o lume care-și cizelează amprentele propriului său trecut prin asumare și corectitudine.

Neagu Djuvara era mai mare cu un doi ani decât România Mare, dar rămâne unul dintre aristocații vieții autentice boierești care a înnobilat nația română!

Epilog: „O naţiune în ascensiune poate profita de mediocrităţi; o naţiune în declin nu mai ştie să-şi folosească geniile”.Neagu Djuvara

Anca Bica Bălălău