Pentru multe generaţii de români, amintirea unor oameni de radio şi televiziune este permanentă în inima lacrimilor de dor şi nostalgie.

Personal, îmi amintesc o mână, un microfon, o voce şi faţa invitatului, în chenarul acestora fiind, de exemplu, un interviu cu Amza Pellea în cabina teatrului vorbind cu Tudor Vornicu… sau cu Nichita Stănescu… nenumărate asemenea imagini îmi stârnesc sufletul, mai ales că astăzi ne gândim la un nume de legendă al presei româneşti,Tudor Vornicu, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 31 de ani pe 2 aprilie.

Gazetar, comentator sportiv la Radio, realizator de programe TV, ataşat cultural la Ambasada României în Franţa, corespondent pentru Scînteia şi Agerpres, Tudor Vornicu s-a născut pe 29 ianuarie 1926,în Rugineşti,  exact în anul în care John Logie Baird inventa televizorul şi a plecat la vârsta de 63 de ani, acum 32 de ani pe  2 aprilie 1989, Bucureşti.

Povestea sa de viaţă este plină de provocări, în anul 1930, familia sa va fi nevoită să se strămute în Delta Dunării, iar copilul Tudor va schimba des școala: Galați, Tulcea, apoi București, la licee de renume, pentru ca în anul 1945 să ia Bacalaureatul, cu rezultate foarte bune, la Liceul „Gheorghe Șincai” din Capitală.

În tinereţe a practicat rugby, la echipa bucureşteană Pandurii Tudor Vladimirescu, atletism – probe de viteză şi obstacole – şi tir.

În anul 1948 devine reporter la ziarul “Sportul popular” – fiind coleg cu Max Bănuş şi Emanuel Valeriu – unde lucrează până în anul 1956, în această perioadă fiind şi colaborator la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române, în anul 1950 devine absolvent al Academiei Comerciale, în anul 1953 scrie la revista Stadion, iar din 1956 devine reporter la „Scânteia” devenind din 1955 corespondent Agerpres la Paris, oraş din care transmite mai multe meciuri de rugby.

În anul 1960, a fost prezent la Jocurile Olimpice, desfăşurate la Roma, alături de delegaţia României. Începând din anul 1964 intră în Televiziunea Română. În cadrul instituţiei publice a deţinut mai multe funcţii, printre care: şef la redacţia Actualităţi, redactor-şef la redacţia emisiunilor culturale, director de programe, director adjunct al TVR. A realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale şi programe de tip variete, deosebit de apreciate în acea perioadă. A fost şi director coordonator la realizarea Festivalului Cerbul de Aur.

„Şefu’, sau „Şeriful”,cum era alintat de colegi, a fost sufletul emisiunilor care dăruiau românilor cultură, informaţie şi multă diplomaţie pentru acele vremuri, devenind un refugiu în bezna totalitară.

Profesionist şi fidel darului său de om de radio şi televiziune, Tudor Vornicu mărturisea:

„Eu cred mai puţin în talent şi foarte mult în munca încăpăţînată sau „Pune osu’!” ori”Sânge pe pereţi!” , ziceri ce impulsionau colaboratorii săi, chiar dacă îi certa sau  îi lăuda, cu siguranţă îi învăţa meserie.

Tudor Vornicu a rămas în memoria colectivă ca unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi comentatori şi ziarişti sportivi. A fost crainic sportiv la Radio şi gazetar la Sportul Popular, iar prima lui soţie, Ella Şoş, a fost campioană la aruncarea discului, numărându-se printre primele trei săritoare la înălţime între 1950 şi 1956 şi a fost prezentă pe podium de nu mai puţin de 15 ori.

Ambiţia şi pasiunea pentru gazetărie, dar şi un rafinat poliglot- vorbea fluent italiana şi franceza, l-au  recomandat pentru postul de corespondent Agerpress, astfel că în 1960 ajunge în Oraşul Luminilor,Paris, unde a avut şansa să trăiască momente istorice: a fost de faţă când Charles de Gaulle a devenit cel de-al XVIII-lea preşedinte francez, a fost  corespondent în Spania după încheierea războiului civil, a luat parte la procesul lui Adolf Eichman, iar în anul 1960, când Nikita Hrusciov, succesorul lui Stalin, a vizitat Parisul, a relatat de la faţa locului.

Apropierea de mai-marii regimului comunist, printre care Gheorghiu-Dej, a aruncat asupra lui suspiciunea colaborării cu serviciile secrete, ipoteză niciodată dovedită.

„Tudor nu a făcut poliţie politică, el a avut de îndeplinit doar câteva misiuni”, a spus Octavian Sava în apărarea prietenului trecut la cele veşnice.

În Franţa, Tudor Vornicu a descoperit mirajul televiziunii, dar şi cea de-a doua iubire pentru cea care îi va deveni cea de-a doua soţie, actriţa Lucia Radu.

Întîlnirea cu Leon Zitrone, care a marcat la rândul lui generaţii de telespectatori francezi, i-a insuflat lui Tudor Vornicu dragostea pentru „sticlă”. A devorat programele de tip variete, magazinele culturale şi de divertisment, acolo s-a şcolit pentru ceea ce avea să devină.

Înainte de a părăsi Franţa, dragostea se reaprinde în sufletul tînărului bărbat, care divorţează şi se recăsătoreşte, pentru a treia şi ultima oară, cu Mariana Vasilescu, femeia care îi va dărui doi copii, pe Smaranda şi pe Bogdan.

 Are merite incontestabile în modernizarea Televiziunii Române şi la realizarea unor emisiuni de divertisment extrem de apreciate dar şi la înfiinţarea unor manifestări culturale de mare anvergură care au rezistat timp de mai mulţi ani, cum este Festivalului de muzică „Cerbul de Aur”.

Din păcate, la  63 de ani, după o viaţă dedicată muncii în televiziune, Tudor Vornicu se stingea văzând cum fiecare dintre emisiunile sau programele pe care le-a adus pe micul ecran de-a lungul anilor este dată pe mâna altora.

„În ’89 i se luaseră aproape toate emisiunile, «De la A la… Infinit», emisiunile de sâmbăta seara, programe pe care el le realiza. Se pare că Elena Ceauşescu nu-l plăcea. Avea mult prea multă popularitate. Pentru că nu era o glumă atunci când se spunea că TVR înseamnă Tudor Vornicu şi Restul”, mărturisea Octavian Sava.

Se simţea foarte rău. Ultimele cuvinte pe care mi le-a zis au fost: „Ăştia spun că inima îmi bălteşte în sânge”.

Şi-a încheiat misiunea pământeană pe 2 aprilie 1989, răpus de inimă rea, după cum mărturisesc cei care l-au cunoscut.

A fost înmormântat la Cimitirul Bellu la 5 aprilie, ora 12:00. Iniţial, trebuia ca înmormântarea să fie la 13:00.

„Era un profesionist impecabil, inclusiv în privinţa filmelor, gata să te susţină, să-ţi ia apărarea, ceea ce într-o epocă de laşitate era şi mai de preţ”, îşi aminteşte criticul de film,Irina Margareta Nistor mărturisind: „La înmormântare a fost enorm de multă lume, fiica lui, care aştepta un copil, femei frumoase care plângeau de ţi se rupea inima, echipa lui, tulburată la maximum, şi un tânăr foarte ingenios care a dat cu oţet florile de pe ne­număratele coroane ca să nu fie furate. Liliecii erau înfloriţi. Era floarea lui prefe­rată”.

În urma lui Tudor Vornicu au rămas emisiunile, prietenii, colaboratorii, cei care l-au ştiut, l-au iubit şi şi-au amintit cu drag de el pentru demersul lui Annie Muscă, cea care a scris o carte despre el, în 2008, ce a apărut, la Editura Terra din Focşani, volumul biografic „Tudor Vornicu”, demers susţinut de Sanda Ţăranu, Irina Margareta Nistor, Cristian Ţopescu, Mircea Albulescu, Dan Mihăescu, Octavian Sava, Ileana Pop, Valeriu Lazarov, cei care au creionat tot atîtea portrete celui care a fost Tudor Vornicu.

Lansarea având loc la Sala Radio din Bucureşti, în organizarea Societăţii Române de Radiodifuziune.

TELEVIZIUNEA ROMANA – 1969

„Dintr-o lungă listă de personaje care mai de care mai interesante, hazardul a făcut ca Tudor Vornicu să fie primul. Poate şi pentru faptul că s-a născut undeva în Vrancea… Dar, mai mult decât atât, m-a incitat destinul celor două familii – Gianetti şi Vornicu – din îngemănarea cărora s-a născut Tudor Vornicu. A fost suficient să ajung o dată pe urmele bunicilor lui Tudor, în Angheleştii Vrancei, şi am fost cucerită de poveştile celor care i-au cunoscut pe italienii din Piemonte şi pe Vornicii din ţinutul Adjudului. Aşa a început biografia lui Tudor Vornicu”, mărturisea autoarea, la 28 mai 2014, la Radio România Cultural, în cadrul emisiunii „Născut în România”, realizată de Mariana Ciolan.

Casa de Cultură din Adjud îi poartă numele, la televiziune există studioul „Tudor Vornicu”, un premiu pentru umor îi poartă, de asemenea, numele, Cupa „Tudor Vornicu” este un turneu de fotbal în sală iar Asociaţia Presei Sportive acordă celor mai buni realizatori de emisiuni de profil, Premiul „Tudor Vornicu”.

Nu ştiu cum ar fi arătat astăzi emisiunile lui Tudor Vornicu, dacă mai era printre noi, dar ştiu că astfel de oameni reprezintă o Enciclopedie a radioului şi televiziunii româneşti, un început şi niciodată un sfârşit.

Anca Bica Bălălău

Sursa-Enciclopedia României

Nota redacţiei:

Emisiuni realizate

  • De la A la… Infinit
  • Studio N
  • Mozaic duminical
  • Fotograme din realitate
  • Album duminical
  • Post Meridian
  • Punct
  • Contrapunct
  • Gala Desenului Animat
  • Metamorfoze
  • Cum vă place?
  • Parada duetelor