[FOTO] In memoriam, Titu Maiorescu

 Motto: „Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriaşi. Oamenii de rând cred că uriaşii sunt mori de vânt.” Titu Maiorescu

Articol editat de Radio Resita, 17 iunie 2020, 19:20 / actualizat: 17 iunie 2020, 20:21

Academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor roman, prim-ministru al României între anii 1912 și 1914, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX,  Titu Maiorescu s-a născut pe data de 15 februarie 1840 în oraşul Craiova. Tatăl său, Ioan Maiorescu, era profesor şi inspector la Şcoala Centrală din oraş. Adevăratul nume al tatălui nu era Maiorescu, ci Trifu. Acesta a ales să şi-l schimbe datorită unei înrudiri după mamă cu Petru Maior, talentatul reprezentant al Şcolii Ardelene. Preocupările culturale ale lui Titu Maiorescu depăşeau cu mult aria curiculară de învăţământ, chiar şi la Viena.

Traducea încă de la 18 ani capitole importante din autori precum Dickens sau Hegel, iar lecturile sale cuprindeau atât autori moderni precum Lessing, cât şi autori clasici: Homer, Virgiliu. Limbile străine şi clasice erau studiate cu asiduitate de tânărul cărturar: engleza, franceza, germana erau combinate cu lecţii de greacă şi latină. De asemenea, Titu Maiorescu era un frecvent vizitator al teatrului şi operei, dovedind şi o aplecare spre dramaturgie, poezie şi muzică.

Maiorescu pornește de la premisa că în toate straturile culturii române se poate identifica viciul „neadevărului”, al imitației, al superficialității, în urma unui elan al occidentalizării.

 A fost un reformator în mai multe domenii precum: ortografia limbii române, pedagogia sau critica literară. Ceea ce l-a surprins şi l-a îndurerat cel mai mult a fost că majoritatea românilor cu studii în străinătate reveniţi în ţară doreau un progres rapid şi superficial. Aşa a ajuns Maiorescu la teoria formelor fără fond.

Maiorescu a pornit de la premisa că în toate straturile culturii române se poate identifica viciul „neadevărului”, al imitației, al superficialității, în urma unui elan al occidentalizării. Afirma cu multă înțelepciune:

„Cea dintâi şi cea mai mare diferenţă între adevăr şi frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă.”

Celebra sa teorie a formelor fără fond, stă la baza junimismului politic și este „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.

Este mai puțin cunoscut, totuși, că Titu Maiorescu era un misogin înrăit, după cum evalua inteligența feminină, la conferință susținută la Ateneul Român, în anul 1882:

„Cum am putea într-adevăr să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltați pentru a putea conduce o națiune pe calea progresului și prosperității materiale… Din 1.000 de căpățâni măsurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la bărbat și numai 1.250 la femei“.

 A manifestat o putere vizionară deosebită, care i-a permis să identifice principalele probleme cu care se confrunta orizontul cultural românesc la acea vreme. De aceea, el rămâne în istoria poporului nostru drept un ctitor al literaturii şi mecena al multor scriitori şi acum.

Este uşor de anticipat cum ar evoca prezentul poporului român acum, mai ales că teoria formelor fără fond, din păcate rămâne la fel de actuală, după  cum afirma:

„În înţelesul celor mari stă şi înţelesul celor mici, dar niciodată dimpotrivă.Omul trebuie înţeles ca un element de evoluţiune. Să nu ne întrebăm: ce este cineva? Să ne întrebăm: ce devine? Creşte, stă sau dă înapoi? ”

Titu Maiorescu a murit pe 18 iunie 1917, în București, la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de inimă. Își doarme somnul de veci la Cimitirul Bellu din capitală.

 Epilog: „ Lucrul cel mai important nu este numărul de idei adunate în mintea ta, ci legătura care le uneşte.” Titu Maiorescu

Anca Bica Bălălău

Sursa: Wikipedia