Joia Mare, Joia Neagra sau Joia Patimilor, așa cum este cunoscută în tradițiile și obiceiurile românești din ultima săptămână de Post dinaintea Paștelui, este dedicată pomenirii morțilorSe spune că, în această joi, morții noștri dragi se întorc pe la casele lor, rămânând acolo, până în ziua de Duminica Mare sau până de Moși, așteptând pomenile de atunci, constând în ouă și, eventual, colaci, pe care le iau cu ei înapoi, pe tărâmul sufletelor ce au părăsit acest tărâm. În ziua de Joia Mare sau a Patimilor, se obișnuiește să se aprindă câte o lumânare sau a se face un foc mic, pentru fiecare dintre cei plecați dintre noi, astfel încât să se poată încălzi la acea lumină.

După unii, în Joia Mare, Ziua de Joimari, se deschid atât raiul cât și iadul până la șapte sau nouă zile după Rusalii… Poate, nu întâmplător una dintre elitele României şi care a scris poezie în cătuşe, un munte de suferință, demnitate și disperare, Radu Gyr, pleca acum 46 de ani pe 29 aprilie 1975…

„- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui…

M-am pipăit… şi pe mâinile mele,

am găsit urmele cuielor Lui”.

„Ar fi fost o uşurare să mor!” mărturisea cel care se află printre cei care au umplut Cerul României de sfinţi în anii ’50, Radu Gyr, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu, născut pe 2 martie 1905 la poalele Gruiului din Câmpulung, Argeş – de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație – şi a plecat acum 46 de ani pe 29 aprilie 1975.

A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu.

Poet, dramaturg şi eseist,  luptător creștin, blând, senin, viteaz, iubitor de Dumnezeu și de oameni, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând, aşa rămâne în memoria neamului său românesc., cel care a purtat prin destinul său „urmele cuielor Lui”, Radu Gyr!

A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul „Liniști de schituri”.

O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

Alături de elita din care făcea parte a căzut victimă unor vremuri învolburate, plătind un preţ greu pentru atitudinea sa în faţa decadenţei acelor timpuri.

Întemniţat timp de 20 de ani, poetul a suferit chinuri inimaginabile în regim de celulă aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost ţinut aproape un an de zile la Jilava, în aşteptarea executării pedepsei cu moartea. Purta în suflet povara frumuseţilor şi sacrificiilor unei vieţi, ale unei generaţii… viaţa abia licărea în el.

Nedreptatea şi umilinţa erau strigătoare la cer, căci nici unul dintre condamnaţi nu era vinovat, nu de moarte, dar nici de temniţă. Ei reprezentau cu adevărat sufletul neamului şi neamul întreg vibra în jurul lor.

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost în celula nr. 281.

Însă, creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Nu dor nici luptele pierdute,

nici rănile din piept nu dor,

cum dor acele brațe slute

care să lupte nu mai vor.

……………………………..

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,

nici ochii când în lacrimi ți-s.

Adevăratele înfrângeri,

sunt renunțările la vis.

Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”

Cărturarul Radu Gyr a lăsat în urmă o opera poetică de valoare unică, la care se alătură o mulțime de studii și eseuri critice, răspândite în periodicele românesti de-a lungul anilor. Poezia lui este profund creştină, naţională şi umană.

Deşi, nu are numai valoare locală şi temporală şi va putea fi citită oricând cu acelaşi interes pe toate meridianele lumii, totuşi nimeni nu o va înţelege ca oamenii care au suferit în acel veac tortura sufletului şi a trupului.

„ Într-o zi această poezie în cătuşe va ieşi la lumină. Un munte de suferință, demnitate și disperare. Acesta este Radu Gyr!” , afirma Ioan Ianolide.

Din 1963, după eliberarea din închisoare a colaborat  cu Nichifor Crainic sau, cu preotul Ion Dumitrescu Borșa – la „Glasul Patriei” (mai târziu „Tribuna României”), ziar supravegheat și bine subvenționat de Securitate și destinat românilor din diasporă, Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii „pe linie” sau cu pseudonimele, Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav.

Înainte de 1989 Radu Gyr a fost complet ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din Poezia românească modernă (1968).

A trecut în veșnicie acum 46 de ani pe 29 aprilie, în anul 1975.

La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, poetul Romulus Vulpescu, potrivit unui martor ocular,i-a citat din versuri.

Radu Gyr se află printre cei care au umplut Cerul României de Sfinţi… Să îi aprindem o lumânare pentru a nu uita drumus spre casa lui, România…mai ales că cerurile ţării noastre sunt pline de Sfinţi ai Închisorilor!

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.

O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!

Luna venea după El, în celulă

şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,

ochii adânci ca nişte păduri.

Luna-L bătea cu argint pe veştminte

argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:

– De unde vii, Doamne, din ce veac?

Iisus a dus lin un deget la gură

şi mi-a făcut semn ca să tac.

S-a aşezat lângă mine pe rogojină:

– Pune-mi pe răni mânăa ta!

Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină

parcă purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase

pe rogojina mea cu libărci.

Luna lumina, dar zăbrelele groase

lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână

şi mişunau păduchi şi guzgani.

Am simţit cum îmi cade capul pe mână

şi-am adormit o mie de ani…

Când m-am deşteptat din afunda genună,

miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celulă şi era lună,

numai Iisus nu era nicăiri…

Am întins braţele, nimeni, tăcere.

Am întrebat zidul: nici un răspuns!

Doar razele reci, ascuţite-n unghere,

cu suliţa lor m-au străpuns…

– Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui…

M-am pipăit… şi pe mâinile mele,

am găsit urmele cuielor Lui.

Poet, dramaturg şi eseist,  luptător creștin, blând, senin, viteaz, iubitor de Dumnezeu și de oameni, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând, aşa rămâne în memoria neamului său românesc, cel care a purtat prin destinul său „urmele cuielor Lui”, Radu Gyr!

Anca Bica Bălălău

Sursa:Wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.