[FOTO] In memoriam, Mircea Eliade: „Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim întâi”!

Motto: „E preferabil să iubeşti un geniu, decât capodoperele unui mediocru”.Mircea Eliade

Sub cerul României, a venit pe pe lume pe 13 martie 1907 în Bucureşti,Mircea Eliade, devenind  conaţionalul care a scris o filă importantă în cultura umanităţii ca  istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, de unde a   plecat în veșnicie acum 35 de ani pe 22 aprilie 1986.

Deși inițial numele său de familie era Ieremia, tatăl său și-l schimbă din marea admirație pe care o avea pentru personalitatea lui Ion Heliade Rădulescu, scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

„Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului al XX-lea poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparaţie. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur, Frazer declara că istoria omului este un şir de crime şi stupidităţi. La capătul unui inventar al credinţelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens”,mărturisea nu mai puţin celebrul  Constantin Noica.

„Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim întâi”, scria cel care, încă din copilărie a manifestat  o serioasă formație filosofică bazată pe un intens studiu solitar, iar din anul 1925 a primit recunoaşterea de „șef al generației” sale.

Cel care i-a marcat viaţa în România a fost profesorul lui  de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul şi este de necontestat  meritul său de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale.

La rândul său,  Eliade l-a avut discipol și protejat pe Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor, scriitor și eseist. A fost profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago, asasinat prin împușcare, la 21 mai 1991, în WC-ul din clădirea Universității din Chicago, după ce primise cartea verde și urma să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School.

Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri. În 1929 își ia licența cu o teză despre filozofia italiană în timpul Renașterii.

India secretă

După cultura italiană, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București, își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor.

 Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a “declanșat” scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii ’30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.

Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta.

Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului “Maitreyi” (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale. Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea “Loyola”, conform I.C.R.

Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca “orizontul” unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu.

A scris 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filosofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.Din anul 1990 este  membru post-mortem al Academiei Române.

Mircea Eliade reprezintă o mare personalitate a culturii mondiale, un emblematic reper moral şi intelectual ce a iubit şi clădit un imperiu al Valorii Universale.

 „Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alți oameni”, mărturisea anticipativ cel comemorat astăzi,Mircea Eliade, care  a   plecat în veșnicie acum 35 de ani pe 22 aprilie 1986 la Chicago.

Un gest semnificativ a întreprins Academia Română care, a cumpărat 17 manuscrise semnate Mircea Eliade, între care se află studiul „Umanismul indian“, eseul „Misterele şi iniţierea orientală“, traducerea lucrării „Ispitirea diavolului“ de Giovanni Papini, caiete-manuscris precum „Din carnetul unui cercetaş“ şi „Amintiri din retragere“, alte eseuri, schiţe, rezumate sau texte care au stat la baza câtorva conferinţe susţinute la Radio Bucureşti în perioada 1932-1938.

Cea mai mare parte a scrierilor aparţine perioadei de adolescenţă şi tinereţe a savantului român, începând cu anul 1922, când Mircea Eliade avea doar 15 ani, potrivit Academiei Române.

În plus,odată cu acestea au fost cumpărate câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica şi Surendranath Dasgupta, corespondenţă cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legaţia Regală a României la Lisabona.

Aceste loturi au fost achiziţionate cu suma de 63.840 de euro, de la Fundaţia Patrimoniu a Academiei.

Hotărârea Academiei Române de a achiziţiona acest set de manuscrise vine să confirme demersul iniţiat în anul 2019 de dr. Eugen Ciurtin, cercetător la Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, susţinut de dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, director al acestui institut, şi prof. univ. Bogdan Creţu, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide“, Filiala Iaşi a Academiei Române, care semnalau printr-o petiţie naţională, alături de alţi intelectuali români, riscul risipirii bogatului fond documentar lăsat în custodia familiei de către Mircea Eliade la plecarea sa din România.

Manuscrisele cumpărate au fost expuse la Clubul Academicienilor, apoi vor fi donate Bibliotecii Academiei Române, urmând să completeze, astfel, fondul Mircea Eliade deja existent la Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară şi să pună bazele constituirii unei arhive publice Mircea Eliade, la dispoziţia cercetătorilor operei acestuia.

Cultura înseamnă să ştii ce s-a spus şi ce s-a gândit mai bun şi valoros în lume, fiindcă ea este sublim templu vizitat de tot mai puţini enoriaşi, din păcate. Mircea Eliade a pus cărămizi românești la ridicarea acestui templu pentru a-l binecuvânta cu ADN-ul românesc.

Epilog: „Nu ești învins decât dacă refuzi lupta”.Mircea Eliade

Anca Bica Bălălău

Sursa:wikipedia; Academia Română

De același autor

Related Articles