La data de 19 februarie, în anul 1876, în localitatea Hobiţa, s-a născut Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, considerat și părintele sculpturii moderne.
Ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi este înscrisă în calendarul cultural universal, iar în România este declarată Ziua Națională Constantin Brâncuși, sărbătorită din anul 2016, ce a fost declarat „Anul Brâncuşi”.
O altă mare personalitate românească, Tristan Tzara, mărturisea, într-un articol scris în anul 1922, despre întâlnirea sa cu Brâncuşi: „Constantin Brâncuşi este înconjurat de vestigii ale timpului care reprezintă pământul, marea şi pădurea. Are în ochi o flacără subtilă şi tăioasă ”.
În această exprimare a lui Tzara vădit marcată de întâlnirea cu Patriarhul Brâncuşi, se scoate în evidenţă sentimentul amândurora de apatrizi, un destin comun, al ambilor pământul, marea şi pădurea, fiind ţara de unde au plecat şi care şi-a permis până în zilele noastre să-i dejmoştenească prin uitare.Toate acestea, ducând parcă la destinul comun al marilor artişti…
În momentele lor de întâlnire Brâncuşi cânta cântece româneşti şi îi spunea prietenului său Tzara: „Patria mea, familia mea, sunt pământul ce se învârte, adierea vântului, norii care trec, apa care curge, focul care încălzeşte, iarba, fânul,noroiul, zăpada”.
Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni, copilăria sa fiind marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.
A plecat de acasă la 11 ani, lăsând în urmă o mamă văduvă. Ajunge să spele butoaie la un birtaş din Craiova. În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 – 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City. Carol Davila – sculptură de Constantin Brâncuși din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar Central din București
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.
Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:
‘’Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor.’’
În drum spre Paris a trecut mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu în viață.
Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și până la Langres, în Franța. În apropriere de Lunéville, după o ploaie torențială în care este prins, Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește că nu mai are puterile și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic), precizează Wikipedia.
A făcut parte din “Cercle des étudiants roumains”, alături de George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, C. Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Pillat, Ştefan Popescu, Theodorescu-Sion, Camil Ressu şi alţii.
Anul 1915 a marcat o premieră în cariera lui Brâncuşi, primele lucrări în lemn: “Cariatide”, “Fiul risipitor”.
În 1916, a realizat prima “Coloană a Sărutului”, folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii “Porţii Sărutului”, aceasta din urmă fiind definitivată în 1940 şi amplasată în parcul central din Târgu Jiu. În 1919, a apărut, la Paris, volumul “La Roumanie en Images”, cuprinzând cinci reproduceri după lucrările sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, Elveţia, Olanda şi America, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume.
În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu Ordinul “Meritul cultural pentru artă plastică”.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ”Pasărea în văzduh”, ciclul ”Ovoidului”, precum şi sculpturile în lemn.
La 11 februarie 1935, Constantin Brâncuşi a acceptat propunerea Ligii naţionale a femeilor din judeţul Gorj, prezidată de Areţia G. Tătărăscu, de a înălţa, la Târgu Jiu, o “Coloană” în cinstea eroilor căzuţi în războiul mondial.
Astfel, în 1938, finalizează ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din “Masa Tăcerii”, “Scaunele”, “Poarta Sărutului” şi “Coloana Infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor
În viaţa lui Brâncuşi au existat şi nenumărate poveşti de dragoste. Una dintre acestea este aventura cu prinţesa Maria Bonaparte, o femeie foarte bogată, ea fiind chiar modelul ce l-a inspirat pe artist în realizarea „Prinţesei X”. Idila dintre cei doi avea, însă, să se încheie brusc, atunci când Brâncuşi a fost contrariat de înclinaţiile prinţesei către studiile lui Freud pe tema sexualităţii.
O altă poveste de dragoste a maestrului este legată de Eileen Lane, o persoană cu 20 de ani mai tânără decât acesta, pe care o întâlneşte în atelierul său. Tânăra, de origine irlandeză, nefericită în dragoste, începe o idilă cu maestrul, însă se manifestă reţinut având în vedere celebritatea partenerului său. Între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922, cei doi vizitează România, aflându-se la Sinaia şi Peştişani, apoi la revenirea spre Paris, fac escale la Marsilia şi Roma. Povestea romantică celor doi avea să se curme brusc atunci când tânăra nădăjduia că va deveni soţia lui Brâncuşi, iar acesta a refuzat-o fără discuţii.
O altă relaţie de dragoste a fost cea cu Peggy Guggenheim, moştenitoarea unei averi fabuloase, a tatălui ei – negustor evreu bogat care pierise în tragedia Titanicului. În anul 1922 aceasta a ajuns la Paris, cu scopul declarat al unor „aventuri sexuale şi artistice“. Zis şi făcut. Ea ajunge la atelierul lui Brâncuşi unde îşi manifestă atracţia pentru lucrarea sculptorului – „Pasărea în văzduh“, preţuită de acesta la 4000 de dolari, dar considerată de potenţiala clientă mult prea scumpă. În paranteză fie spus, în anul 1926, Brâncuşi are parte de un alt scandal, viziunea sa artistică, materializată tocmai în lucrarea „Pasărea în văzduh“, fiind prea subtilă pentru vameşii americani care nu permit intrarea în ţară a operei, ce fusese pregătită pentru expoziţia de la Galeria Brummer din New York.
Doamna Guggenheim alege o altă variantă de cumpărare, având drept mijloc seducerea artistului. Cert este că Brâncuşi a iubit-o foarte mult pe tânără, relaţia lor durează până în anul 1940, moment în care Peggy revine în SUA din cauza războiului, nu înainte de a plăti totuşi cei 4000 de dolari pentru lucrarea dorită. Semn că aventura sexuală nu a putut suplini preferinţele artistice…
Anul 1938 aduce una dintre cele mai fascinante poveşti de dragoste, trăite de Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi. Ca mai toate iubirile sale şi Maria Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea … 25. El era deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România. Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Aceasta a invitat-o pe Maria Tănase să facă împreună o vizită la atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în clipa în care cei doi mari artişti români se cunosc şi se îndragostesc, pe loc, nebuneşte, unul de celălalt. Cântăreața nu a dorit să mai părăsească atelierul, pentru două zile și două nopți, ea ignorând chiar faptul că avea programat un important recital, stârnind mânia lui Dimitrie Gusti.
Brâncuşi o alinta pe Maria Tănase, declarându-i nostalgic: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră ! … Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… „.
Povestea de dragoste tulburătoare a celor doi avea să se încheie după doar un an, după ce cântăreaţa a participat la Expoziția Internațională de la New York, unde Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, mai ales după ce i-a cântat preşedintelui de atunci al SUA, Franklin Roosevelt. Însă conform biografilor celebrei artiste, aceasta nu l-a uitat niciodată pe Brâncuși, relaţia ei cu artistul fiind marea iubire a vieţii ei.
A urmat o perioadă în care, parcă pe măsură ce celebritatea sa atinge noi culmi, Bâncuşi devine din ce în ce mai retras şi începe să fie îngrijit de un cuplu de refugiaţi români, pentru care, în anul 1952, acceptă cetăţenia franceză pentru a le putea lăsa întreaga sa moştenire.
Pe 12 aprilie 1956, Brâncuşi, ajuns octogenar, îşi scrie testamentul, conform căruia atelierul său parizian, cu toate capodoperele sale, revine Muzeului de Artă Modernă din Paris, în condiţiile în care statului român a refuzat categoric acest gest, prin reprezentanţii săi.
În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la Biserica Ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.
La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Cea mai mare expoziţie Brâncuşi din România din ultimii 50 de ani a fost organizată la Timişoara începând cu septembrie 2023, când oraşul a fost Capitală Europeană a Culturii, la Muzeul de Artă. în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024. Opere de artă semnate de Brâncuşi, precum Ecroseu, Capete de copii, Prometeu, Muza adormită, Domnişoara Pogany, Piatră de hotar – din seria Sărutul, Rugăciune, Măiastra, Pasăre în văzduh, Coloana fără sfârşit III, diferite desene, guaşe şi fotografii realizate de Constantin Brâncuşi au putut fi văzute.
“Nu vă pierdeţi timpul să luptaţi între voi pentru a deveni voluminoşi şi mari, fiindcă nu e nici o diferenţă între mare şi mic! Esenţa frumuseţii e aceeaşi… adevărul absolut e inviolabil. Şi nu uitaţi că suntem toţi nişte mucegăiţi pe o bilă călătoare prin spaţiu nu vă umflaţi fiecare cu câte un succes anume, căci suntem toţi în aceeaşi găleată”, mărturisea unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, Constantin Brâncuși.
Despre Constantin Brâncuși este aproape imposibil să povestim importanța și influența sa în cultura mondială, dar asemeni zicerilor sale „Viața se aseamănă cu o spirală. Nu știm în ce direcție este ținta ei, dar trebuie să mergem în direcția pe care o credem cea justă”, singura direcție este cea a sufletului care-i pune o lacrimă în lumina neuitării, pentru că alături de el pășim demni în eternitatea spiritului românesc, ca o sculptură ce nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal şi în pământ.
