Astăzi, pentru cel de-al șaptelea an consecutiv este serbată Ziua Constantin Brâncuşi, ca sărbătoare naţională.
Acum 147 de ani, pe 19 februarie, în anul 1876, în localitatea Hobiţa, se năștea cel de-al șaselea copil al lui al lui Radu Nicolae Brâncuși și Maria Brâncuși, Constantin Brâncuşi. Recunoscut drept dintre cei mai mari sculptori ai lumii, este considerat artizanul sculpturii moderne. Ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi este înscrisă în calendarul cultural universal.
Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni, copilăria sa fiind marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 – 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City. Carol Davila – sculptură de Constantin Brâncuși din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar Central din București.
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.
Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel: ‘’Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor.’’
În drum spre Paris a trecut mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu în viață.
Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și până la Langres, în Franța. În apropriere de Lunéville, după o ploaie torențială în care este prins, Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește că nu mai are puterile și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic)
La 22 septembrie 1931, la propunerea lui Nicolae Iorga, preşedintele Consiliului de Miniştri, Brâncuşi primeşte din partea statului român ordinul „Meritul Cultural”.
La Paris, Tristan Tzara, românul care a construit mișcarea de avangardă DADA, era vădit marcat de întâlnirea cu patriarhul Brâncuşi. Până la urmă sentimentul amândurora de apatrizi, un destin comun fiind ţara de unde au plecat şi care şi-a permis până în zilele noastre să-i dezmoştenească prin uitare. În momentele lor de întâlnire, Brâncuşi cânta cântece româneşti şi îi spunea prietenului său Tzara: ”Patria mea, familia mea, sunt pământul ce se învârte, adierea vântului, norii care trec, apa care curge, focul care încălzeşte, iarba, fânul, noroiul, zăpada ”
Astfel, cei doi îşi conştientizau şi durerea, dar şi virtutea artistică de-a fi Cetăţeni Universali.
Marea iubire a lui Constantin Brâncuși a rămas Maria Tănase, o întâlnire a destinelor a doi mari creatori, o iubire ce a ars scurt, dar pentru totdeauna.
Maria Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea 25. El era deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România. Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Aceasta a invitat-o pe Maria Tănase să facă împreună o vizită la atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în clipa în care cei doi mari artişti români se cunosc şi se îndragostesc, pe loc, nebuneşte, unul de celălalt.
Brâncuşi o alinta pe Maria Tănase, declarându-i nostalgic: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră ! … Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… „
Povestea de dragoste tulburătoare a celor doi avea să se încheie după doar un an, după ce cântăreaţa a participat la Expoziția Internațională de la New York, unde Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, mai ales după ce i-a cântat preşedintelui de atunci al SUA, Franklin Roosevelt. Însă conform biografilor celebrei artiste, aceasta nu l-a uitat niciodată pe Brâncuși, relaţia ei cu artistul fiind marea iubire a vieţii ei.
Astăzi, la Târgu-Jiu există deschis publicului Muzeul Naţional Constantin Brâncuşi unde se află şi cele mai importante opere ale sale, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului, singurele în aer liber. În prezent, complexul monumental se află în lucrări de restaurare.
Muzeul Naţional Constantin Brâncuşi se află în imobilul în care marele artist a locuit între 1937-1938 şi unde a început lucrarea la Masa Tăcerii, dar neconvenindu-i dimensiunile a renunţat, astfel că în curtea Muzeului se află aşa-numita Masa Mic.
În anul 1935, Arethia Tătărescu, preşedintele Ligii Femeilor Gorjene, îi propune lui Brâncuşi să realizeze la Târgu Jiu un monument în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.
Brâncuşi a acceptat propunerea şi în 1937 a realizat Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii şi în 1938 Coloana Infinitului.
Coloana Infinitului a fost turnată la Uzina de Reparaţii şi Utilaje Miniere din Petroşani. Are înălţimea de 29 metri şi 33 de centimetri, greutate 29 de tone. În interior se găseşte un ax din oţel de 19 tone. Părţile romboidale sunt din fontă alămită şi cântăresc 10 tone.
Constantin Brâncuşi a murit la 16 martie 1957. Este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. În 1956, Brâncuşi a vrut să doneze statului român 144 de opere, dar a fost refuzat pe motiv că sunt opere fără nicio valoare.
George Călinescu, Alexandru Graur şi Mihail Sadoveanu au semnat refuzul operelor. În urma refuzului, Brâncuşi le-a donat statului francez prin testament. Pentru că statul francez nu putea să accepte o donaţie de la un cetăţean străin, şi-a luat cetăţenie franceză.
Peste 40 de documente originale, multe cu o vechime de peste 120 de ani, care au aparţinut marelui sculptor Constantin Brâncuşi pot fi studiate, în premieră, la Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei din Craiova, unde sunt expuse până pe data de 20 martie a.c.
Potrivit Consiliului Judeţean Dolj, expoziţia – eveniment intitulată “Din viaţa lui Brâncuşi” este proiect fără precedent, rezultat al colaborării între specialiştii instituţiei muzeale şi cei ai Serviciului Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale ale României (ANR), care aduce în lumină cereri scrise şi semnate de Constantin Brâncuşi, acte notariale şi administrative, schiţe arhitecturale, distincţii ori certificate, majoritatea concentrate în intervalul 1895 – 1905, toate având un rol covârşitor pentru o mai bună înţelegere a ascensiunii celui mai cunoscut sculptor român.
Muzeul de Artă Modernă din Paris adăposteşte atelierul integral al lui Constantin Brâncuşi, obiectele prezentate dezvăluind drumul artistic de la Hobiţa către centrul universului artistic.
Lucrările lui Brâncuşi sunt unele dintre cele mai apreciate şi valorizate opere de artă din întreaga lume, fiind, de departe, cele mai bine vândute creaţii ale vreunui artist român din istorie şi al patrulea în topul celor mai valoroase creaţii din lume, după Giacometti, Modigliani şi Matisse.
Spre exemplu, în anul 2002, sculptura realizată de Brâncuşi în anul 1913, “Danaide“, era valorificată la licitaţie de casa Christie’s New York cu suma de 18 milioane de dolari.
În anul 2005, creaţia „Pasăre în spaţiu“ este vândută de cei de la Christie’s cu 27,5 milioane de dolari, deşi suma de pornire a fost de doar 8 milioane de dolari.
A urmat licitaţia de la Paris din anul 2009, atunci când lucrarea „Madame L.R.“, realizată între anii 1914-1917 şi aflată în colecţia Yves Saint Laurent, a fost adjudecată la un preţ de 29 de milioane de euro.
În mai 2013, creaţia brâncuşiană “Prométhée”, un cap turnat în bronz realizat în anul 1911, a fost vândut de casa Sotheby’s la un preţ de 12,7 milioane de dolari, după ce în noiembrie 2012 lucrarea „Une Muse“ fusese cumpărată, la o licitaţie a casei Christie’s, pentru 12,4 milioane de dolari.
În ultimii ani, statul român şi-a demonstrat neputinţa, prin neexercitarea dreptului de preemţiune la achiziţionarea operei „Cuminţenia Pământului“, pe care vânzătorul o valorizează la circa 20 de milioane de euro, iar oferta iniţială a statului român fuse de 10 ori mai mică… În cele din urmă, Guvernul României a ajuns la o înţelegere cu proprietarii operei şi a iniţiat, în 2016, o campanie de donaţii pentru cumpărarea operei, eşuată lamantabil, după colectarea a mai bine de 1 milion de euro din partea populaţiei, banii urmând a fi returnaţi în perioada următoare.
În ciuda faptului că numele lui Constantin Brâncuși este orgolios afișat în galeria marilor creatori ai neamului alături de Eminescu, Grigorescu, Enescu sau Eugen Ionescu, reușim destul de greu să îi conturăm o imagine demnă de această dragoste afirmată. Găsim nenumărate răbufniri patriotarde și un lung șir de tipărituri pe această temă, multe din ele menite uitării chiar din momentul apariției.
Constantin Brâncuși a sculptat zborul, libertatea și iubirea. Ni l-a dăruit Dumnezeu ca semn al iubirii Sale.
Noi, „nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important”, după cum afirma Constantin Brâncuși.
