Suedia a învins Mexicul cu scorul de 3-0 (0-0), în meciul disputat miercuri, la Ekaterinburg, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal, şi ambele echipe s-au calificat în optimile de finală ale competiţiei, deţinătoarea titlului, Germania, fiind eliminată.

Suedia a obţinut o victorie indiscutabilă în faţa unui adversar de nerecunoscut faţă de primele două meciuri. Golurile au fost înscrise de Ludwig Augustinsson (minutul 50), Andreas Granqvist (62) şi Edson Alvarez (74, autogol).

Suedia, obligată să câştige pentru a fi sigură de calificare, a dominat clar prima repriză şi Forsberg a fost periculos la o lovitură liberă, în minutul 5, iar Berg a fost aproape de gol la o reluare acrobatică (min. 12). Suedezii au mai fost periculoşi prin Forsberg (18), iar portarul Ochoa a avut un reflex providenţial în faţa lui Berg (31). Acelaşi Berg putea lovi pe contraatac în al doilea minut de prelungire.

În primul act, mexicanii au avut ocazii prin Lozano (17) şi Vela (39).

Scandinavii au cerut penalty pentru un presupus henţ comis de Javier Hernandez, însă arbitrul nu a dictat nimic după ce a consultat imaginile video.

Deschiderea scorului a venit în minutul 50, după o acţiune prelungită. Viktor Claesson nu a reuşit să şuteze, dar mingea a ajuns la Ludwig Augustinsson, care l-a executat pe Ochoa.

Două minute mai târziu, suedezii îşi puteau mări avantajul, la şutul lui Forsberg de la marginea careului. Un minut mai târziu a venit şutul mexicanului Guardado, iar după încă un minut Augustinsson putea semna dubla.

Echipa antrenată de Janne Andersson nu s-a închis în apărare, iar Berg a obţinut un penalty, transformat cu siguranţă de căpitanul Andreas Granqvist (62). Granqvist a înscris, tot din penalty, şi primul gol al Suediei la acest turneu, împotriva Coreei de Sud (1-0).

Javier Hernandez a avut o mare şansă de a reduce din handicap (70), dar suedezii s-au desprins la un scor de forfait când fundaşul Edson Alvarez a înscris un autogol şocant, lovind greşit mingea, după o aruncare de la margine a scandinavilor (74).

Mexicul a irosit o ocazie uriaşă prin Vela, care nu a putut împinge mingea în poartă de la câţiva metri (81). Mexicanii au presat până în final, dar nu au reuşit golul de onoare.

Echipa latino-americană impresionase în primele două meciuri din grupă (1-0 cu Germania, campioana mondială, şi 2-1 cu Coreea de Sud). Este posibil ca naţionala antrenată de Juan Carlos Osorio să fi tratat cu uşurinţă partida, considerându-se deja calificată.

Mexicul a acces până la urmă în optimi după ce Germania nu a reuşit să treacă de Coreea de Sud. Mai mult, campioana mondială a fost învinsă de echipa asiatică (0-2).

Mexicanul Jesus Gallardo a primit cel mai rapid cartonaş galben din istoria Cupei Mondiale, după numai 13 secunde.

Suedia a câştigat grupa, cu 6 puncte (golaveraj 5-2), iar Mexicul a terminat pe locul 2, tot cu 6 puncte (golaveraj 3-4). Locul 3 i-a revenit Coreei de Sud, 3 puncte (golaveraj 3-3), iar Germania a terminat ultima, cu 3 puncte, (golaveraj 2-4).

Mexicul a fost eliminat în optimile de finală ale Mondialului la ultimele şapte ediţii ale competiţiei.

Mexic – Suedia 0-3 (0-0)
Au marcat: Ludwig Augustinsson (50), Andreas Granqvist (62), Edson Alvarez (74, autogol)
Ekaterinburg, Ekaterinburg Arena; spectatori: 33.061
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa F

Au evoluat echipele:
Mexic: 13. Guillermo Ochoa – 21. Edson Alvarez, 3. Carlos Salcedo, 15. Hector Moreno, 23. Jesus Gallardo (8. Marco Fabian, 65) – 18. Andres Guardado (căpitan), 16. Hector Herrera – 7. Miguel Layun (19. Oribe Peralta, 89), 11. Carlos Vela, 22. Hirving Lozano – 14. Javier Hernandez. Selecţioner: Juan Carlos Osorio.
Rezerve neutilizate: 1. Jose Corona, 12. Alfredo Talavera – 2. Hugo Ayala, 4. Rafa Marquez, 5. Diego Reyes, 6. Jonathan Dos Santos, 20. Javier Aquino, 10. Giovani Dos Santos, 17. Jesus Corona, 9. Raul Jimenez.
Suedia: 1. Robin Olsen – 2. Mikael Lustig, 3. Victor Lindeloff Nilsson, 4. Andreas Granqvist (căpitan), 6. Ludwig Augustinsson – 17. Viktor Claesson, 7. Sebastian Larsson (13. Gustav Svensson, 57), 8. Albin Ekdal (15. Oscar Hiljemark, 80), 10. Emil Forsberg – 9. Marcus Berg (22. Isaac Kiese Thelin, 68), 20. Ola Toivonen. Selecţioner: Janne Andersson.
Rezerve neutilizate: 12. Karl-Johan Johnsson, 23. Kristoffer Nordfeldt – 18. Pontus Jansson, 21. Jimmy Durmaz, 5. Martin Olsson, 14. Filip Helander, 16. Emil Krafth, 19. Marcus Rohden, 11. John Guidetti.

Arbitru: Nestor Pitana; arbitri asistenţi: Hernan Maidana, Juan Pablo Belatti (toţi din Argentina); arbitru de rezervă: Andres Cunha (Uruguay)
Arbitru video: Mauro Vigliano (Argentina); arbitri asistenţi video: Carlos Astroza (Chile), Gery Vargas (Bolivia), Wilton Sampaio (Brazilia)
Cartonaşe galbene: Gallardo (1), Larson (25), Moreno (60), Layun (86), Lustig (88).