Ascultă Radio România Reșița Live

CM Rusia 2018: Belgia, revenire spectaculoasă în meciul cu Japonia

”Diavolii roşii” au reuşit o victorie nesperată la un moment dat, după ce au fost conduşi cu 2-0, prin golurile lui Genki Haraguchi (47) şi Takashi Inui (52), întorcând scorul prin golurile semnate de Jan Vertonghen (69), Marouane Fellaini (74) şi Nacer Chadli (90+4).

Articol editat de Alin Datcu, 3 iulie 2018, 01:24

”Diavolii roşii” au reuşit o victorie nesperată la un moment dat, după ce au fost conduşi cu 2-0, prin golurile lui Genki Haraguchi (47) şi Takashi Inui (52), întorcând scorul prin golurile semnate de Jan Vertonghen (69), Marouane Fellaini (74) şi Nacer Chadli (90+4).

Belgia va juca în sferturi cu Brazilia, dar a rămas datoare în ciuda revenirii sale remarcabile.

Niponii au început destul de sus meciul şi au presat în primele minute, ţinând echipa antrenată de Roberta Martinez departe de poarta lui Kawashima.
Kagawa a şutat în chiar primul minut de la 18 metri, pe lângă poartă.

Prima situaţie a belgienilor s-a consemnat în min. 17, dar şutul lui Lukaku a fost blocat. Situaţia s-a repetat patru minute mai târziu, când a intervenit Nagatomo. Lukaku (25) nu a putut controla o minge la 4-5 metri, după care Kawashima a respins şutul lui Hazard (27). Kompany (28) a recentrat în faţa porţii goale, însă niciun coechipier nu s-a aflat pe recepţie.

”Samuraii albaştri” au mai avut o oportunitate până la pauză, dar Courtois a reţinut lovitura de cap a lui Inui (31).

Hazard (36) a fost blocat de Yoshida, după care Witsel şutat peste poartă, iar în careul celălalt, Courtois (44) aproape să scape mingea în poartă la devierea lui Osako.

Japonia a dat lovitura în debutul reprizei secunde, când Haraguchi a plecat pe contraatac, lansat Shibasaki, şi a şut la colţul lung, deschizând scorul.

Belgia a trecut pe lângă egalare, dar Hazard a nimerit bara (49). În loc să fie 1-1, echipa asiatică s-a desprins la 2-0, prin golul lui Inui (52), marcat cu un şut superb de la 20 metri.

Timp de un sfert de oră, belgienii au fost anesteziaţi şi nu au reuşit să găsească o replică, în ciuda a două situaţii ale lui Lukaku (62, 68).

”Diavolii roşii” au marcat primul gol cu mare şansă şi cu ajutorul portarului Kawashima, surprins ieşit de lovitura cu boltă trimisă de Vertonghen cu capul (69), de la distanţă, din poziţie incomodă şi probabil cu intenţia de a recentra.

De Bruyne a fost blocat de Nagatomo (73), dar la cornerul care a urmat, Fellaini (74) a marcat cu capul, din centrarea lui Hazard.

Meciul s-a jucat pe contre în continuare, japonezii ratând prin Inui (75), blocat de Alderweireld, şi Honda (84), oprit de Kompany, în timp ce Kawashima (87) a fost providenţial la loviturile de cap ale lui Chadli şi Lukaku.

Courtois s-a întrebuinţat şi el în min. 90+3, la lovitură liberă de la 30 de metri a lui Honda, dar la cornerul care a urmat belgienii au respins şi au pornit pe contraatac, Chadli finalizând pasa lui Meunier, lăsată inteligent de Lukaku (90+4).

Martinez are meritul că a găsit în ultima jumătate de oră a partide mutările prin care a întors scorul, Fellaini şi Chadli, ambii introduşi de spaniol, reuşind să înscrie.

Neînvinsă în 23 de partide, selecţionata antrenată de spaniolul Roberto Martinez a câştigat în faţa Japoniei chiar anul trecut (1-0), un meci amical jucat în Ţara Soarelui Răsare, prin golul lui Romelu Lukaku.

Cele două echipe s-au confruntat o dată şi la Cupa Mondială, în 2002, când Japonia a găzduit competiţia alături de Coreea de Sud, meciul terminându-se la egalitate, 2-2. La bilanţul general, bilanţul este echilibrat acum, cu două victorii de fiecare parte şi două egaluri.

Belgia – Japonia 3-2 (0-0)
Au marcat: Jan Vertonghen (69), Marouane Fellaini (74), respectiv Genki Haraguchi (47), Takashi Inui (52).
Rostov pe Don, Rostov Arena
Cupa Mondială FIFA 2018, optimi de finală

Au evoluat echipele:
Belgia: 1. Thibaut Courtois – 2. Toby Alderweireld, 4. Vincent Kompany, 5. Jan Vertonghen – 15. Thomas Meunier, 7. Kevin De Bruyne, 6. Axel Witsel, 11. Yannick Carrasco (22. Nacer Chadli, 65) – 14. Dries Mertens (8. Marouane Fellaini, 65), 9. Romelu Lukaku, 10. Eden Hazard (căpitan). Selecţioner: Roberto Martinez.
Rezerve neutilizate: 12. Simon Mignolet, 13. Koen Casteels – 23. Leander Dendoncker, 20. Dedryck Boyata, 3. Thomas Vermaelen, 19. Moussa Dembele, 16. Thorgan Hazard, 18. Adnan Januzaj, 21. Michy Batshuayi, 17. Youri Thielemans.

Japonia: 1. Eiji Kawashima – 19. Hiroki Sakai, 22. Maya Yoshida, 3. Gen Shoji, 5. Yuto Nagatomo -17. Makoto Hasebe (căpitan), 7. Gaku Shibasaki (16. Hotaru Yamaguchi, 81) – 8. Genki Haraguchi (4. Keisuke Honda, 81), 10. Shinji Kagawa, 14. Takashi Inui – 15. Yuya Osako. Selecţioner: Akira Nishino.
Rezerve neutilizate: 12. Masaaki Higashiguchi, 23. Kosuke Nakamura – 2. Naomichi Ueda, 6. Wataru Endo, 20. Tomoaki Makino, 18. Ryota Ohshima, 11. Takashi Usami, 21. Gotoku Sakai, 9. Shinji Okazaki, 13. Yoshinori Muto.

Arbitru: Malang Diedhiou; arbitri asistenţi: Djibril Camara, El Hadji Samba (toţi din Senegal); arbitru de rezervă: Bakary Gassama (Gambia); arbitru asistent de rezervă: Jean-Claude Birumushahu (Burundi)
Arbitru video: Felix Zwayer (Germania); arbitri asistenţi video: Mark Borsch (Germania), Clement Turpin (Franţa), Danny Makkelie (Olanda)
Cartonaşe galbene: Shibasaki (40).

CM Rusia 2018: Croația elimină Rusia la penalty-uri și se califică în semifinale
CM Rusia 2018 duminică, 8 iulie 2018, 00:46

CM Rusia 2018: Croația elimină Rusia la penalty-uri și se califică în semifinale

Selecţionata Croaţiei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2018, după ce a învins echipa gazdă, Rusia, cu 4-3 la loviturile...

CM Rusia 2018: Croația elimină Rusia la penalty-uri și se califică în semifinale
CM Rusia 2018: Anglia învinge Suedia și e în semifinale
CM Rusia 2018 sâmbătă, 7 iulie 2018, 21:50

CM Rusia 2018: Anglia învinge Suedia și e în semifinale

Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, sâmbătă, după ce a învins formaţia Suediei cu scorul...

CM Rusia 2018: Anglia învinge Suedia și e în semifinale
CM Rusia 2018: Brazilia a eliminat Belgia şi va juca în semifinale contra Franţei
CM Rusia 2018 sâmbătă, 7 iulie 2018, 10:41

CM Rusia 2018: Brazilia a eliminat Belgia şi va juca în semifinale contra Franţei

Reprezentativa Belgiei a învins echipa Braziliei cu scorul de 2-1 (2-0), vineri seara, la Kazan, şi s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale...

CM Rusia 2018: Brazilia a eliminat Belgia şi va juca în semifinale contra Franţei
CM Rusia 2018: Franţa trece de Uruguay şi e în semifinale
CM Rusia 2018 sâmbătă, 7 iulie 2018, 10:38

CM Rusia 2018: Franţa trece de Uruguay şi e în semifinale

Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, vineri, după ce a învins reprezentativa Uruguayului cu...

CM Rusia 2018: Franţa trece de Uruguay şi e în semifinale
CM Rusia 2018 miercuri, 4 iulie 2018, 09:53

Programul sferturilor de finală

Suedia şi Anglia, care vor fi adversare, au completat tabloul sferturilor de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după meciurile de...

Programul sferturilor de finală
CM Rusia 2018 miercuri, 4 iulie 2018, 02:26

CM Rusia 2018: Anglia calificată în sferturi după penalty-uri

Selecţionata Angliei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, marţi seara, după ce a învins reprezentativa...

CM Rusia 2018: Anglia calificată în sferturi după penalty-uri
CM Rusia 2018 miercuri, 4 iulie 2018, 02:23

CM Rusia 2018: Suedia trece de Elveția cu 1-0 și e în sferturi

Selecţionata Suediei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a învins Elveţia cu scorul de 1-0...

CM Rusia 2018: Suedia trece de Elveția cu 1-0 și e în sferturi
CM Rusia 2018 marți, 3 iulie 2018, 09:46

Toată stima! Imaginea vestiarului Japoniei, după eliminarea în ultimul minut de la Cupa Mondială

Fotbaliștii niponi au fost aproape de o surpriză uriașă la Cupa Mondială din Rusia. Deși au condus cu 2-0 puternica reprezentativă a...

Toată stima! Imaginea vestiarului Japoniei, după eliminarea în ultimul minut de la Cupa Mondială