Expoziţie fotodocumentară dedicată Centenarului la Timişoara

78

Muzeul Naţional al Banatului Timişoara, deschide în această săptămână expoziţia de fotodocumentare “România în anii Primului Război Mondial. Marea Unire de la 1918 şi Banatul”.

Expoziţia este dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, moment de referinţă în istoria poporului român. Evenimentul este structurat în câteva teme principale prin care sunt prezentate participarea României la Primul Război Mondial, Războiul de Reîntregire Naţională şi importanţă istorică a anului 1918 în istoria românilor.

Alături de prezentarea foto-documentară a evenimentelor, în expoziţie pot fi admirate obiecte reprezentative din patrimoniul Muzeului Naţional al Banatului, printre care portretul lui Titus Olariu în Primul Război Mondial, realizat în anul 1919 de contesa Ilona Szechenyi.

Expoziţia va fi deschisă la Bastionul Maria Theresia, în perioada 24 noiembrie 2018 – 2 martie 2019, putând fi vizitată de marţi până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Vernisajul va fi precedat de lucrările unui simpozion pe aceeaşi temă care va avea loc în zilele de 22 şi 23 noiembrie, la Bastionul Maria Theresia, la care vor participa profesori universitari şi specialişti din ţară şi străinătate.

Casandra Butean