Ion Inculeţ s-a născut la 5/18 aprilie 1884 în satul Răzeni, judeţul Lăpuşna (Chişinău), în familia lui Constantin şi a Mariei Inculeţ. A absolvit şcoala primară în satul natal, iar în anul 1894 a fost admis la Şcoala teologică din Chişinău, subordonată Seminarului teologic.
A studiat în acelaşi an cu viitorii deputaţi şi demnitari de stat Vasile Bârcă şi Pantelimon Erhan.
A optat pentru o facultate de ştiinţe exacte şi s-a înscris într-adevăr la facultatea de fizică şi matematică a Universităţii Dorpat (Estonia de azi), însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din Sankt Peterburg, Facultatea de fizică şi matematică, pe care a aboslvit-o cu diplomă de gradul I. A avut recomandare pentru profesorat.
În anii de studenţie la Petersburg din iniţiativa sa este creată asociaţia studenţilor basarabeni din Petersburg “Bessarabskoe zemliachestvo“.
După absolvirea universităţii concurează cu succes la postul de privat-docent, a lucrat la mai multe şcoli private din Petersburg, predând fizica, matematica şi astronomia.
A fost secretar de redacţie la revistele “Vestnik Znania” şi “Nauchnoe obozrenie“, editate de Wilhelm Bittner, în care a publicat mai multe articole de popularizare a ştiinţei, fără semnătură.
În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din partea eserilor.
La 2 aprilie 1917 s-a format Partidul Naţional Moldovenesc cu un program care prefigura o largă autonomie a Basarabiei şi cerea constituirea Sfatului Ţării, cu rol de conducere executivă. În aprilie 1917, Ion Inculeţ a revenit în Basarabia, ca emisar al preşedintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie.
Este ales deputat în primul parlament al Basarabiei – “Sfatul Ţării” alături de Pantelimon Halipa, Boris Epure şi Ion Buzdugan, militând activ pentru reîntregirea neamului românesc.
Iniţial concepţia politică a lui Inculeţ era una de transformări politice în cadrul Imperiului Rus democratic şi înnoit. Însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin puciul din Octombrie, Inculeţ a evoluat spre alianţa cu România.
La 21 noiembrie 1917 Ion C. Inculeţ a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării.
La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chişinău de către bolşevici.
La 24 ianuarie “Sfatul Ţării” a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Basarabiei faţă de Imperiul Rus, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condiţiile în care Frontotdel-ul şi alte fracţiuni minoritare îi cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu Imperiul Rus.
Gherman Pântea, fost ministru în Guvernul Republicii Democratice, despreInculeţ: “Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanim Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, şi mai cu seamă extrem de răbdător“
Hotărârea Sfatului Ţării din 27 martie 1918 de unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România, semnată de Ion Inculeţ în calitate de Preşedinte al Sfatului Ţării şi de Ion Buzdugan în calitate de secretar, este consfinţită ca stare de fapt prin decretul regal semnat la 9 aprilie 1918 de Regele Ferdinand.
Basarabia a început astfel procesul de reîntregire, iar Ion Inculeţ a rămas în memoria neamului ca unul din principalii ctitori ai României Mari. Ca semn de preţuire şi la recomandarea lui Petru Poni, a fost ales în anul 1918 membru al Academiei Române, Secţia Ştiinţifică.
În toamna anului 1919 a luat naştere Partidul Ţărănesc din Basarabia, condus de Ion Inculeţ şi de Pan Halipa. Cei doi lideri, făcând parte şi din guvernele de la Bucureşti, au considerat problema regionalismului drept un fenomen periculos în derularea normală a integrării şi au propus fuziunea cu partide tradiţionale din România.
Ion Inculeţ a optat să colaboreze cu liberalii. Ca urmare, în ianuarie 1922, a intrat în guvernul prezidat de Ion I. C. Brătianu, ca Ministru de Stat, iar în anul 1923 gruparea sa a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal.
Ion Inculeţ a mai deţinut şi funcţiile de ministru al sănătăţii publice, ministru de interne, ministru al comunicaţiilor şi vice-preşedinte al Consiliului de miniştri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937).
Ministru de Interne în guvernele liberale care au urmat, viaţa marelui bărbat a fost marcată în mod tragic de asasinarea de către legionari a Primului Ministru I.G. Duca la 29 decembrie 1933, precum şi de cedarea Basarabiei în urma ultimatumului sovietic din 1940.
În această stare tensionată de spirit şi sub ameninţarea represaliilor legionare (care îl vizau direct ca ministru de Interne) în seara zilei de 19 noiembrie 1940, Ion Inculeţ se stinge din viaţă în rezultatul unui atac de cord. Unele surse dau ca motiv al morţii, sinuciderea.
La 7 iunie 1942, rămăşiţele pământeşti ale sale şi ale soţiei au fost aduse şi depuse în două morminte aflate în incinta bisericii “Sf. Ioan Botezătorul” Bârnova.
