Unde sunt banii?

15paradox

Lumea pare complet desincronizata, atît economic, cît şi din punct de vedere al politicilor monetare, astfel ca ne-am trezit în 2015 cu riscuri geopolitice fara precedent. Am asistat la pieţe care au atins un punct maxim de haoş în timp ce cantitati uriase de bani asteapta, ceva, plasati în banci din Nordul Europei, în depozite cu dobînzi negative, lasînd investitiile sa sîngereze, fapt anticipat înca din primavara. “Dupa 25 de ani de la caderea Zidului Berlinului, lumea se confrunta din nou cu riscul de conflict major între state”, a declarat Margareta DRZENIEK-HANOUZ, economist principal al Forumul Economic Mondial de la Davos. “Cu toate acestea, astazi mijloacele de a purta un astfel de conflicţ fie prin atac cibernetic, competitie pentru resurse, sanctiuni sau alte instrumente economice, sînt mai extinse ca oricînd. Abordarea tuturor acestor declansatori si încercarea de a întoarce lumea catre calea parteneriatului, si nu a concurentei, ar trebui sa fie o prioritate pentru lideri pe masura ce înaintam în 2015”, a adaugat ea.
Temerile provocate de riscurile geopolitice din aceasta perioada au facut ca pieţele sa se orienteze catre achiziţionarea de aur şi obligaţiuni emise de state cu economii solide.
Pe fondul anexarii Crimeii de catre Rusia, a celui de-al patrulea an de razboi civil în Syria, a consolidarii pozitiilor geo-strategice ale Statului Islamic si a miscarilor browniene din Maghreb, marile grupuri energetice ale lumii si-au redus cu 200 de miliarde de dolari cheltuielile pe proiecte noi în manevre de urgenta pentru a-si reduce costurile si proteja dividendele investitorilor.
Preturile metalelor s-au reduş în medie, cu 17% din cauza capacitatilor noi de productie puse în functiune si a încetinirii cresterii cererii din China. Cel mai abrupt declin a fost înregistrat de preturile minereului de fier, cu pîna la 46%. Otelul s-a ieftinit cu 30%“, potrivit unei analize. Analistii bancii au explicat ca pietele metalelor se ajusteaza prin închiderea operatiunilor cu costuri ridicate si prin reducerea investitiilor. Productia de otel a Chinei, cea mai mare economie emergenta, este în scadere. China este tara unde este produs jumatate din otelul lumii. BM estimeaza scaderi pentru toti indicii principali ai meteriilor prime din cauza supraproductiei. China are o pondere de 50% în cererea mondiala de otel. De aceea orice ajustare economica de aici reverbereaza pe pietele internationale.
Preturile minereului de fier sînt cu 30% sub nivelul la care au început anul. Excesul de pe piata a crescut cînd cel mai mare producator din Brazilia, Vale, si-a majorat productia în trimestrul trecut la al doilea cel mai ridicat nivel din istoria sa.
Dintre companiile de mineriţ Anglo American a anuntat ca va renunta la 53.000 de angajati în urmatorii ani, cea mai dramatica reducere de personal de pîna acum din industria de profil. Goldman Sachs a redus estimarile privind pretul cuprului, un metal considerat barometru al sanatatii economiei globale, cu 44% pentru 2018 si a anuntat ca se asteapta ca în China cererea sa înregistreze cel mai lent ritm de crestere din ultimele doua decenii.
Indicele Baltic Dry, care masoara costul contractarii transportului transoceanic de materii prime, a atins noi minime, la cel mai coborît nivel din 1986 încoace. Declinul cererii din China, cotatiile în scadere ale marfurilor în pietele internationale si abundenta de oferte a industriei transportului maritim pot fi explicatii ale acestui declin.
Carbune, minereu de fier, otel si cupru pot fi transportate deopotriva mai ieftin în conditiile unor solicitari în scadere. Indicele Baltic Dry, întocmit pe baza calculelor de cost pentru 23 de rute transoceanice principale, s-a scufundat chiar si sub nivelurile de la apogeul crizei financiare care a culminat cu caderea bancii americane de investitii Lehman Brothers. În decembrie 2008, minimul a fost de 663 puncte, adica aproximativ cu 100 de puncte peste valorile actuale.
Primul lucru la care ne putem gîndi este reducerea cererii. În al doilea rînd, indicele tinde sa se miste în tandem cu preturile internationale ale materiilor prime. Preturile aurului, petrolului, platinei, aluminiului, cuprului si minereului de fier se prabusesc. Pietele materiilor prime au intrat în criza, iar analistii se tem ca turbulentele se vor propaga pe bursele de actiuni. Nimeni nu se asteapta ca plonjonul sa se sfîrseasca prea curînd.

Mario Balint

Cele mai citite

Related Articles