Prea Fericitul Daniel scoate sabia din teacă. Ca titlu de articol de ziar, sau ca poveste, sună frumos. Din nefericire, lucrurile nu stau tocmai așa. La aflarea veștii că actualul guvern a tăiat de tot sumele alocate investițiilor Bisericii Ortodoxe, Patriarhul României a trecut la amenințări, pentru că altfel nu pot cataloga afirmațiile domniei sale: “Da, noi am spus de mai multe ori că suntem de acord nu numai să impoziteze veniturile, ci să şi renunţăm la salariile de la stat dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv a luat statul ca proprietăţi”.
Hm, păi să o luăm metodic. În primul rând, toate aceste proprietăți de care amintește fericitul, nu au fost cumpărate de biserică, majoritatea au fost primate tot de la stat, sau de la domnii țărilor românești, în decursul veacurilor. A, le-au luat comuniștii cu arcanul? Păi atunci de ce nu au solicitat mai marii bisericii retrocedarea averilor confiscate până acum? Eu știu că perioada s-a cam încheiat. Nu e cumva prea târziu pentru asta?
Adevărul că au apărut lăcașe de cult în cele mai neobișnuite locuri din țară; în comunități mici, în care nu existau deloc biserici, dar și în marile aglomerări urbane, la câteva sute de metrii una de alta. Nu am nimic împotriva credinței; fiecare și-o exprimă așa cum crede, dar nu sunt de acord ca din durerea, suferința și naivitatea unora, alții să prospere.
Unii spun că trebuie alocați bani pentru finalizarea lucrărilor începute. De acord, dar ce facem cu școlile, spitalele, grădinițele ori cu blocurile începute și abandonate din cauza lipsei de finanțare. Alții afirmă că biserica face acte de caritate. Și cu acest lucru sunt de acord, dar oare acele sume de bani, alimente, material de construcții ori haine, nu vin tot de la enoriași? Se mai spune că biserica de ocupă de bătrânii fără adăpost, de copii fără părinți, ori de oamenii străzii, dar câte din miile de biserici românești fac astfel de gesturi de caritate din banii lor, nu ca intermediari; câte? Din păcate prea puține.
În schimb sunt o serie de nereguli pe care clasa politică românească le-a acceptat: din dorința de a nu supăra electoratul; de a se pune bine cu mai marii bisericilor care, de multe ori, fac o adevărată campanie pentru aceștia, chiar în timpul slujbelor; din prostie sau chiar din lașitate. Nu mai vorbim de faptele penale săvârșite de preoți, dovedite de justiția românească. Nu mai spun nimic de boutiqurile închise de ANAF pe motiv că au înșelat statul cu câțiva zeci de lei, în timp ce biserica nu știe nimic despre TVA, taxe și impozite. Nici nu vreau să mă gândesc la vilele somptuase ridicate din salarul acela amărât al preoților; de sumele ce trebuie “donate” de preoți lunar, mai sus, mai marilor lor; de acele adevărate stațiuni turistice ridicate de preoțime, chipurile pentru muritorii de rând, ori de mașinile luxoase cu care se plimbă unii dintre diriguitorii credinței românești.
Și peste toate, vine mai marele Bisericii Ortodoxe Românești și se poartă exact ca o precupeață în târg: îți dau dacă-mi dai. Personal, în relația mea cu Dumnezeu, nu am nevoie de asemenea intermediari.
Dan Agache
Sursă foto: kmkz.ro
