În Banat şi nu numai, în această perioadă au început fătările la ovine. Zilele trecute i-am făcut o vizită lui Gheorghe Ursul la ferma sa din satul Iabalcea, comuna Caraşova din Caraş-Severin şi am stat de vorbă cu crescătorul de animale care şi-a dedicat viaţa unei pasiuni din copilărie, oieritul şi deşi nu este uşor o practică cu multă dăruire şi implicare.
“… cresc ovine de peste 25 de ani. Fătările au început cam de pe la sfârșitul lui ianuarie, în alți ani mai devreme, acum au întârziat cam două- trei săptămâni. Este un an bun, un an bogat față de anii precedenți.
În fermă am aproximativ 160-170 de capete cu tot cu cele fătătoare şi anul acesta e binișor, așteptăm în jur de o sută patruzeci de miei, pe acolo dacă e totul bine, dacă nu apar alte probleme, avorturi sau chestii de genul care e normal să se întâmple.
Beneficiez de subvenții, ce să zic, sunt îndestulătoare în sensul că eu nu am subvențiile alea mari cu origine. Eu mă încadrez la cele mici, minimum cincizeci de capete. Toate mioarele sunt crotaliate, sunt cu totul în regulă, cu acte, altfel nici nu aş putea să vând ceva sau să fac schimburi intracomunitare cu alţi fermieri. În gospodărie cresc autohtona țurcană, dar am și ceva rațcă. Le cresc din plăcere. Am și vreo două-trei vaci, dar şi păsări, porci.
Cu forţa de muncă e mai greu, nu se găsesc deloc, nu vrea nimeni să vină să ne ajute. Majoritatea timpului sunt eu, 90% printre ele la care mă mai ajută şi mama mea, deci doar familia cum poate, dar aceasta este problema peste tot nu e doar la mine. În general din tot ce aud şi sunt ascultător fidel al Radio Reşiţa, dar şi ce urmăresc la tv sau pe internet, problema forței de muncă lasă de dorit cam în toate domeniile de activitate.
Lâna sau cojocul, cum se spune între noi oierii, o depozităm acolo grămadă și acolo rămâne, că în ziua de azi nu se mai caută ca pe vremuri. Se venea primăvara sau pe timp de vară, auzeai la noi prin sat, normal poate și în alte părți, mașina: „Căutam lână, adunăm lână, care aveți lână” și atunci care aveau ieșeau cu sacii şi îi dădeau. Acuma practic, se tunde lâna de pe oaie și o punem grămadă acolo la un loc și acolo rămâne.
Cu oaia de-obicei e mai greu iarna, cel puțin anul acesta a fost o iarnă ușoară nu a plouat, nu au fost zăpezi mari, am putut ieși cu ele la pășunat şi în decembrie, dar şi în ianuarie, nu a fost problemă să iasă la plimbare. Bineînțeles le mai dăm și de mâncare concentrate, porumb, fân. Mieii încă nu iasă afară, rămân în staul până pornesc, două-trei săptămâni, o lună, cât le trebuie.
Anul acesta, carnea de miel, aproximez să fie undeva între 20 de lei în viu și 40, poate şi peste în carcasă, puțin mai scumpă față de anii trecuți. Este şi investiția mai mare pe an ce trece, plecând de la porumb, de la furaje toate cresc, e normal că și preţurile să fie mai mari. Cumpăr porumb din altă parte, în câmp am foarte puțin, este suprafaţa mică, doar pentru consumul propriu, dar pentru ele cumpăr cu tona. Preţurile sunt în funcție de cum găsesc; de la un leu, un leu douăzeci dacă mai am norocul să găsesc și sub un leu e și mai bine, dar depinde și de porumb; unul îl mănâncă şi se cunoaște, altul îl mănâncă și degeaba, adică nu are caloriile necesare.
M-au întrebat şi alţii dacă se rentează în ziua de astăzi să mai crești animale. Eu, după cum spuneam le cresc din pasiune, dar după cum se ştie bine şi pasiunea aceasta costă şi trebuie făcute investiții. Eu recomand cu drag, tuturor care doresc şi se pot ocupa şi vor să înceapă o afacere că, profit este şi beneficiu, har Domnului, dar trebuie să iubeşti animalele şi ceea ce faci“.
