Zeci de locuri libere la Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa

uem (3)Luni, 22 septembrie este ultima zi în care tinerii care au promovat examenul de bacalaureat se mai pot înscrie la Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa. Astăzi şi mâine nu se fac înscrieri, potrivit unui anunţ postat pe site-ul uem.ro. Mai sunt locuri libere la fără taxă, la toate programele de studii. Cele mai puţine locuri bugetate sunt la Facultatea de Ştiinţe Economice, în timp ce la Facultatea de Inginerie sunt cele mai multe. Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa nu primeşte tineri fără diplomă de bacalaureat. Conducerea universităţii reşiţene susţine că de anul viitor se are în vedere înfiinţarea unui colegiu postliceal pentru elevii care nu au promovat examenul maturităţii, o şcoală de antrenori.

Calendar:
– 15.09.2014 – 22.09.2014 – Înscriere admitere (numai pe locurile rămase libere);
– 23.09.2014 – 24.09.2014 – Probe practice dacă este cazul (licenţă), interviu (master);
– 25.09.2014 – Afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor;
– 26.09.2014 – Soluţionarea eventualelor contestaţii;
– 25.09.2014 – 29.09.2014 – Înmatricularea candidaţilor admişi;
– 29.09.2014 – Redistribuirea candidaţilor şi finalizarea listelor.

Informaţiile despre condiţiile de admitere sunt prezentate pe website-ul www.uem.ro

De același autor

Related Articles